Ne vindem şi pământul de sub picioare

– România a devenit o ţară de vânzători. Da, întocmai, ce vă uitaţi aşa lung? Din ce în ce mai puţine locuri de muncă în producţie, din ce în ce mai puţini medici, cercetători, profesori, specialişti IT, funcţionari, constructori, ce vor Domniile Voastre, în schimb se înmulţesc vânzătorii şi angajaţii la raft ai magazinelor de mass retail.

E de ajuns ca o zonă dintr-un oraş să fie debarasată de fostele fabrici, pentru ca imediat să se construiască un mall, un hipermarket, ceva. Ca să nu mai spun că tocmai de aceea se şi raşchetează “parchetul” de ţărnă amintit.

Lasă că mutăm fabricile strategic, să facem loc de magazine. Dar nu le mutăm cum a făcut Stalin în al doilea război mondial, lăsându-le şi capacitatea de produce. Nu, noi le mutăm metamorfozate în drumuri “pietruite” cu moloz şi resturi de betoane şi cărămizi, la ţară.

Pe de altă parte, stimulaţi de avântul de pe piaţa imobiliară de până în 2008, proprietarii de case şi terenuri şi-au dat în petic să vândă, să facă repede bani, cât mai mulţi.

Arealuri întinse din fostele terenuri agricole au luat drumul afacerilor imobiliare, devenind intravilane şi dă-i, vericule, construcţii de case şi vile, de piscine şi de tot felul de mofturi şi marafeturi ca terenuri particulare de golf, de tenis, de fotbal etc.

Nu e rău nici asta, e bine că e libertate şi omul are posibilitatea alegerii locului unde să-şi ducă zilele, mâncând o pâine mai albă ori mai neagră, dar parcă prea fără cap s-au dat aprobările acestea de schimbare a destinaţiei terenurilor agricole.

Ei, dar iată că ne confruntăm acum cu o nouă problemă: vânzarea către străini a terenurilor destinate agriculturii.

Veste la care au prins a se agita brownian mai toţi românaşii, inclusiv unii care au micţionat fără jenă pe potenţialul agricol al terenurilor scoase de ei înşişi din circuitul agricol. Căci din 2013 străinii vor avea permisiunea de a cumpăra terenuri şi în nume propriu, nu numai prin asocierea cu firme româneşti, ca până acum.

O fi bine, o fi rău?

Cele câteva articole apărute în presa centrală pe această temă gem de comentarii pro şi contra, argumentate cum a ştiut fiecare mai bine. Că românii oricum nu munceau. Sau că nu mai are cine să muncească terenurile. Că străinii vin cu dotări tehnice şi cu investiţii masive în mijloace de producţie agricolă. Că rămânem fără nimic sau în cel mai bun caz doar cu datoriile la FMI, că devenim colonie şi multe alte considerente sunt luate într-o dezbatere din ce în ce mai vie.

Eu aş spune că nu se pune problema să devenim colonie. Suntem deja!

România şi românii au înregistrat cel mai abrupt picaj din istorie, evoluţie pe cât de nefericită, pe atât de incredibilă la începutul anilor ’90. S-a ajuns în situaţia ca românii de rând să privească viitorul lor şi al copiilor lor cu teamă şi să nu întrevadă nici un orizont.

Vânzarea către străini a celor mai fertile terenuri, ale căror preţuri tocmai au început să crească în plină criză imobiliară, stimulate de cerere, nu va face decât să ne închidă în nas, ca pe o uşă trântită cu putere, oportunitatea reală de a ne crea un viitor din agricultură. Pe care guvernele noastre postdecembriste ne-au stimulat cu proiecţii corticale aplicate cu ciomagul presei, dar şi cu cel al refuzului de a se implica în a o dezvolta, s-o vedem părăginită, lipsită de perspective, nerentabilă şi aşa mai departe.

Şi pe care, ca să fim corecţi, şi o întreagă serie de alţi factori între care lenea şi delăsarea, lipsa de viziune, insuficienta implicare a investitorilor locali, lipsa ori deficitul masiv al forţei de muncă, inexistenţa de iniţiativă specifică “lobotomiei” comunistoide sau problemele reale ale aplicării pentru proiecte cu finanţare europeană în România, mafiile pieţelor pe care toţi politicienii se laudă că vor să le elimine şi care supravieţuiesc bine-mersi au tarat-o şi au adus-o la nivelul la care o vedem azi.

Deocamdată preţurile la terenuri arabile fertile au sărit cu 40% şi apar din neant ştiri cum că fermierii străini se înghesuie să ocupe locuri în faţă la pomana curată ce li se aşterne pe dinainte, căci între Vest şi România există diferenţe colosale de preţuri la suprafeţele agricole.

Poate că ar trebui ca românii cu ceva mai multe posibilităţi să se implice şi să investească şi ei în agricultură.

Pentru că un lucru e simplu de explicat şi limpede ca bună ziua: străinul nu te creşte! Străinul nu investeşte degeaba în ograda ta, ci vrea ca aceasta să devină a lui sau să primească garanţii îndestulătoare că nu e pus pe fugă la un moment dat.

El vine, bagă banul pentru el, nu pentru tine, român care stai şi te uiţi de după gard şi eventual faci şi nazuri dacă eşti invitat să participi cu muncă remunerată cinstit, şi vrea să-şi scoată profitul, adică răsplata pentru munca şi investiţia depusă.

Bineînţeles că-şi ia el partea leului, că ăsta-i filmul! Restul e gargară. Că vinde aici, că vinde în altă parte, oricum nu contează. Dar e foarte posibil ca preţurile pe care le înregistrează România la produsele agricole să fie mai mult decât stimulative pentru desfacerea lor pe piaţa internă. Şi poate aşa se mai şi sugrumă, natural, mafia de care aminteam.

Aşadar, vreţi să evitaţi înstrăinarea terenurilor? Implicaţi-vă! Cumpăraţi terenuri şi asociaţi-vă. Sau invers. Puteţi avea plăcuta surpriză că la final ieşiţi şi în câştig.

Ion  SCUTARU, Financiarul.ro, 11 mai 2012