Fiecare om este bun la ceva și poate veni cu acest dar al său în întâmpinarea celorlalți, iar pe măsură ce eforturile se pun cap la cap, mai mulți oameni pot crea împreună o comunitate de întrajutorare, care să stimuleze și din care să beneficieze toată lumea – aceasta pare a fi concluzia unui popas cultural alături de Adriana Benedek, autoarea inițiativei „Adoptă un țăran.

Adriana Benedek: Sunt suficient de mulți țărani autohtoni cât să hrănească orașele mari, întrebarea e cât de dispuși suntem noi să venim în întâmpinarea lor

Tânăra voluntară a ținut o conferință despre implicarea socială dinaintea sibienilor de toate vârstele, adunați vineri la „Biserica Tuturor Sfinților” din cartierul Vasile Aaron, la granița dintre Sibiu și comuna Șelimbăr. Gazde au fost preotul paroh Mihai Petian și profesorul Manuel Valeriu, care și-au făcut o tradiție din  desfășurarea de întâlniri culturale, dintre care cele mai recente în cadrul programului „Tineri de excepție ai României”.

„Adoptă un țăran este un proiect național prin care identificăm gospodari, ne asigurăm că sunt producători autohtoni, unii dintre ei chiar tineri care s-au mutat la țară și au încercat să-și câștige existența din activități agricole, îi promovăm în mediul on-line cu titlu gratuit, dar cu condiția de a fi dispuși să primească în vizită pe oricine dorește să îi cunoască. Am ajuns astfel  la o comunitate de vreo 80 de oameni activi pe care îi promovăm și care au porțile deschise: poți merge la ei să culegi roșiile, să mulgi vaca, dar se organizează și activități de grup, în care ajutăm la strânsul cartofilor, la evenimente de gospodărie, la curățat saivanul ș.a. S-au strâns sute de doritori care se implică, pentru că însetează, de fapt, după copilăria lor, după înțelegerea propriilor rădăcini și tradiții. Proiectul urmărește să îl scoată pe om din mediul urban și toxic, măcar de câteva ori pe an, în mediul rural, alături de oameni care muncesc pământul, care au drag de elementul autohton și de credință. Astfel, creăm niște mici comunități unde oamenii se pot simți ca pe vremuri, iar ecoul pe care îl stârnim este foarte pozitiv, avem chiar o familie de tineri care au decis să se mute cu traiul la țară. Nu este vorba doar despre a găsi țărani pentru a avea noi ce mânca, ci despre a ne reconecta fiecare dintre noi la firescul nostru, despre a ne aduce aminte cine suntem și a recrea acel echilibru de care avem nevoie și pentru trup, și pentru minte, și pentru suflet”, își începe povestea Adriana Benedek, care desfășoară din 2016 proiectul național „Adoptă un țăran!”.

„Sunt suficient de mulți țărani autohtoni cât să hrănească orașele mari. Dacă mergeți cu sinceritate și bateți din ușă în ușă prin satele din jurul marilor orașe, găsiți oameni care au surplus în fiecare gospodărie. Dacă toți oamenii aceștia s-ar aduna în comunități, în fiecare județ, ar putea veni o dată pe săptămână cu produsele lor în marile orașe sau am merge noi înspre ei, s-ar crea o legătură directă și o sursă de hrană sănătoasă. Noi toți am avea de câștigat. Adopția unui țăran înseamnă că dacă ai luat azi produse de la el, vei mai lua și mâine, și săptămâna viitoare, nu te vei duce numai la supermarketuri. Dacă ai luat lapte de la un țăran și ai văzut cât e de bun, nu te lenevi să te duci după el și săptămâna viitoare! Practic, noi încercăm să educăm oamenii să înțeleagă cât este de important să comunice între ei. Noi nu intermediem nimic, doar punem la dispoziție numere de telefon de la țărani, organizăm târguri periodice unde îi pot cunoaște pe țăranii pe care îi avem în program și pot degusta produsele care le plac, pentru a decide pe cine își doresc să adopte. Apoi, oamenii rămân în contact direct, se creează o legătură între ei, încep să se viziteze, noi nu mai avem apoi treabă, doar primim mesaje de mulțumire de la oamenii care se conving singuri de cât de bine este”.

Problemele apar din pricina însingurării, a nepăsării și a lenei în care se complace orășeanul zilelor noastre, care își duce viața pe internet și se aprovizionează prin curier.

„Greșeala e a noastră, că mergem la piață și căutăm doar cele mai frumoase roșii, fără să ne uităm la cele mai mici, care țin doar trei zile, dar sunt făcute din semințe românești. Dacă gospodarul are cui să vândă, el produce și vinde, iar dacă nu, se adaptează și el, produce după cerințele marilor lanțuri, că nu poate să moară de foame. Pentru a face un proiect de genul acesta nu e nevoie de mulți oameni, doar de o mână de voluntari. Lucrurile se pot face. Toată lumea are un prieten care are mașină. Ne adunăm, punem mână de la mână, mergem în împrejurimile orașului la sfârșit de săptămână și găsim măcar 5-6 gospodari autohtoni care să fie dispuși să și stea de vorbă și pe care, apoi, îi susținem prin consum și promovare. Proiectul nu e al meu, nu îl țin pentru mine, poate oricine să îl facă în zona de care aparține.”, susține Adriana Benedek.

Implicarea socială nu înseamnă doar să promovezi oameni care produc lucruri sănătoase, ci să încerci să inițiezi la rândul tău proiecte de succes, cum ar fi un spațiu de întâlnire în mijlocul satului sau orașului, cu activități zilnice care să vină în întâmpinarea căutărilor oamenilor și să îi facă să se adune la un loc.


Sursa: www.adoptauntaran.ro

Originally posted 2019-04-07 11:01:07.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.