Un kilogram de roşii din import a ajuns să coste în supermarket-uri cât unul de căpşuni, în condiţiile în care producătorii autohtoni de legume susţin că au renunţat la culturile de tomate pe care anul trecut s-au văzut nevoiţi să le vândă intermediarilor chiar şi cu 20 de bani kilogramul.

„Ne sufocă importurile de legume. Problema cea mai mare este importarea masivă în perioada în care noi ieşim cu trufandaua noastră”, a declarat pentru gândul Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Legume şi Fructe Matca. Fermierii din cadrul asociaţiei gălăţene cultivă o treime din suprafaţa de leguminoase din ţară.

În total, suprafaţa cultivată cu tomate a fost anul trecut de circa 49.000 de hectare, producţia fiind de circa 881.000 de tone, în creştere cu 14,6% faţă de anul precedent, potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS). În ciuda anului agricol foarte bun, Croitoru susţine că fermierii au renunţat la culturile de roşii deoarece nu sunt deloc profitabile şi nu au cum să concureze cu preţurile tomatelor de import.

„În alte state europene se practică TVA diferenţiat pentru produsele de bază, nu 24% cum e la noi. Sămânţa, folia, motorina, toate s-au scumpit, iar noi nu avem cum să mărim preţurile. Cum să fiu competitiv când eu dau 6 lei pe benzină la pompă şi în altă ţări fermierii au subvenţie de 50% la carburant”, a explicat Croitoru.

O altă problemă de care se plâng producătorii o reprezintă intermediarii care controlează pieţele din marile oraşe. De multe ori, producătorii ajung să-şi vândă recolta la preţuri foarte mici, produsele fiind foarte perisabile. „Fermierii care produc roşii nu au acces la pieţe şi n-au de ales. Trebuie să-şi vândă marfa prin intermediari. Şi dacă tu ai roşii ajunse la maturitate, ele nu ţin mai mult de 3-4 zile. Eşti nevoit să le dai mai ieftin, decât să nu iei nimic pe ele”, a precizat pentru gândul Mircea Velica, primarul comunei Izbiceni, localitate în care mare parte a cetăţenilor se ocupă de cultivarea legumelor.

Soluţiile de criză ale fermierilor: Cultivă răsadurile pe care le vând în afară şi viceversa

Din ce în ce mai mulţi fermieri aleg să cultive doar răsaduri. Acestea sunt vândute în străinătate, cultivate acolo, iar legumele se întorc în ţară la preţuri mult mai mari.„Noi nu practicăm aşa ceva, aici la Matca. Au venit la mine însă din ce în ce mai mulţi fermieri care să îmi propună aşa ceva, dar noi aici cultivăm răsaduri numai pentru producţia proprie”, a explicat Croitoru.

Practica este mai des întâlnită în rândul fermierilor din sud, din judeţele situate mai aproape de graniţă, ne-au explicat producătorii de legume. Chiar şi cultura răsadurilor este însă costisitoare, susţin ei. De aceea, mulţi fermieri au ales o altă soluţie: cumpără răsadurile din străinătate şi aleg soiuri care pot fi valorificate mai bine.

Costurile cultivării unui hectar de răsaduri se ridică la circa 14.000 de euro. Estimarea s-a făcut luând în calcul folia protectoare necesară (2.500 de kilograme), seminţele (40.000-50.000), reparaţiile solarelor afectate de ninsorile şi vijeliile din sezonul rece, substanţele cu care sunt tratate plantele, îngrăşămintele folosite, munca investită, costul curentului electric şi al apel pentru irigaţie, precum şi al combustibilului necesar pentru tranportul plantelor. „Nu este rentabil decât dacă produci răsaduri la nivel industrial, adică atunci când este vorba despre milioane de fire de roşii”, a mai precizat Velica.

Fuia, fost ministru al Agriculturii: Preţul alimentelor se dublează de la producători până pe rafturile supermarket-urilor

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, a precizat că scumpirile alimentelor au loc pe lanţul de aprovizionare. Reprezentanţii producătorilor spun însă că supermarket-urile sunt cele care fixează preţurile.

“Modul de producţie în sectorul de legume-fructe este unul primar. Fiecare produce legume pe o suprafaţă mică. Niciun supermarket sau nici cei care fac export nu vor veni să cumpere cu sacoşa de la fiecare. Şi fermierii trebuie să înţeleagă cu unul dintre principalii piloni ai modernizării agriculturii în România îl constituie asocierea”, a spus Fuia, la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată de Pro TV.

“Eu aseară am văzut roşii într-un supermarket cu 10,5 lei kilogramul. Noi când ieşim cu trufandaua noastră, e undeva la 3,5-4 lei. E o diferenţă enormă”, a spus Croitoru.

Legaturi:

***

sursa: Razboi intru Cuvant

Originally posted 2012-05-11 21:37:18.

Articole asemănătoare

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.