O legumă pe nedrept uitată: topinamburul

Nume ştiinţific: Helianthus tuberosus (Familia Astaraceae)

Sinonime: napul de pământ, măr de pământ, cartofi porceşti, picioci, trufe, topinambur, pere iernatice, napi porceşti

Se confundă adesea cu napul (Brassica napus din familia Brassicaceae)

Engleză – Jerusalem artichoke, earthpuff, topinambur;
Germană – Erdbine, Erdapfel, Judenkartofel, Topinambur;
Franceză – artichaut de Canada, poire de terre, topinambur.

Importanţa culturii: Ca plantă legumicolă, topinamburul se cultivă pentru tuberculii săi, destul de dulci şi gustoşi, care se consumă în stare crudă sau gătiţi (fierţi, prăjiţi, salată cu ceapă şi pătrunjel, cu unt topit şi pesmet).

Conţinut: substanţă uscată 22,1%, proteine 1,66%, grăsimi 0,22%, celuloză 1,0%, săruri minerale 1,99%, substanţe extractive neazotoase 8,43% (formate din inulină, zaharoză, levulină şi foarte puţin amidon).

Tuberculii de topinambur recoltati in primavara sunt mult mai dulci decat cei din toamnă datorită transformării amidonului în substanţe dulci. Este de ştiut faptul că napii iernează foarte bine în sol în regiunile reci.

Este recomandat în astenii, tonic, antiseptic, gută, diabet, dispepsie, reumatism. Tuberculii sunt folosiţi ca materie primă în industria spirtului (din 100 kg rezultă 7 – 10 kg alcool şi circa 60 kg borhot) dar şi în fabricarea dulciurilor.

Particularităţi botanice şi biologice: Plantă perenă, care formează în sol organe vegetative, în mod asemănător cartofului. Sistemul radicular pătrunde până la 50-80 cm adâncime. Tuberculii sunt cărnoşi, de diverse forme (sferici, ovali, piriformi, fusiformi), culori (albă, galbenă, roz, roşie sau albăstruie). Topinamburul formează tulpini înalte de 1-3 m, cilindrice, aspru păroase şi ramificate in partea superioară. În condiţiile din ţara noastră înflorirea e târzie iar florile nu fructifică. Seminţele nu ajung la maturitate, motiv pentru care topinamburul se înmulţeşte prin tuberculi.

Exigenţe ecologice: Este rezistent la temperaturile scăzute din iarnă, motiv pentru care poate ierna în sol. Pretenţiile faţă de sol sunt mici, rezultate bune se obţin pe solurile nisipo-argiloase din luncă, afânate, revene, bogate în humus şi calciu, cu pH 6-7,5. Nu suportă solurile grele, prea umede şi reci.

Cultivare:
– Comun – cu tuberculi mici, de culoare roşiatică şi de formă neregulată.
– De Egipt – cu tuberculi mici, de culoare galbenă şi de forma regulată.
– Roşu – cu tuberculi de culoare roşiatică, puţin bronzată, piriformi.
În ţara noastră se cultivă soiul românesc Compact, iar în alte ţări se cunosc soiurile Fuseau şi New White.

Tehnologia culturii: Se plantează toamna târziu sau primăvara devreme la 70 – 80 cm între rânduri şi la 40 – 50 cm între plante, în cuiburi la o adâncime de 10 – 15 cm. Pentru înfiinţarea unui hectar e necesară cantitatea de 900 – 1200 kg tuberculi.

Boli: Uneori topinamburul poate fi atacat de anumite boli ca Sclerotinia libertiana şi Botrytis cinerea care produc numeroase pete brune pe toate organele plantelor până la distrugerea lor completă. Se previn prin respectarea rotaţiei culturilor şi înlăturarea plantelor infectate. Toamna târziu se taie tulpinile la 30 cm deasupra solului. Producţia la hectar este de 35-45 tone.

Sursă de seminţe bio în România:
Filip Florian, Buzau
Telefon: 0720182025
Email: hlk_benner@yahoo.co

Publicat de Radu Iliescu