Ghimbirul, medicamentul universal

Un vechi proverb indian spune: „Orice calitate buna este continuta in ghimbir”. Este folosit din vremuri stravechi pentru tratarea diverselor probleme.

Se fac referinte la el in sistemul medical ayurvedic ca vishwabhesaj, medicamentul universal. Confucius scria ca nu manca niciodata fara ghimbir; medicul imparatilor Claudius si Nero utiliza ghimbirul pentru calmarea bolilor de stomac; era laudat in faimosul De Material Medica in 77 inainte de Hristos pentru capacitatea sa de a „incalzi si muia stomacul”. In Japonia a fost utilizat in mod traditional pentru dureri de coloana si articulatii; in Filipine este folosit pentru vindecarea durerilor de cap; chinezii il foloseau contra durerilor de dinti si a mahmurelii, iar in Brazilia, Sudan si Papua-Noua Guinee era folosit pentru tratarea artritelor.

Contine peste 470 de compusi identificati

De ce a fost venerat ghimbirul timp de mii de ani in culturi din lumea intreaga, ca planta cea mai profunda dintre plantele vindecatoare? Care este acel ingredient cu gust intepator care a facut ca efectiv milioane de oameni sa-l cultive si sa-l consume pentru nenumarate probleme medicale? Raspunsul este simplu: nimeni nu stie. Si nici nu pare ca inteligenta umana va putea vreodata sa inteleaga pe deplin modul de actiune al ghimbirului. Sigur, veti spune ca trebuie sa fie un ingredient special in ghimbir care sa iasa in evidenta. Va raspundem ca stiinta moderna a studiat aceasta planta timp de decenii si a identificat pana acum peste 470 de constituenti, dintre care unii, la randul lor au constituit subiect a mii de studii stiintifice.

Ghimbirul are, dupa cate se stie la ora actuala, aproape 500 de compusi identificati, multi cu activitati biologice cunoscute, actionand in mod complementar pentru a produce beneficii biologice profunde. Fiecare compus are un anume efect, fie influentand o anumita enzima sau proteina, fie sprijinind activitatea altor compusi.

• priveaza celulele de cancer prostatic de combustibilul lor de crestere;
• inhiba crearea prostaglandinei PGE2 care produce efecte anti-febra puternice;
• echilibreaza producerea de prostaglandine inflamatorii PGE3 si PG12, care regleaza productia de compusi care dilata arterele;
• restabileste in mod sigur functionarea sanatoasa a trombocitelorprin inhibarea formarii unui grup numit tromboxan (probabil principalul motiv pentru care oamenii iau aspirina);
• reduce prostaglandinele care sensibilizeaza receptorii durerii din terminatiile nervoase, demonstrand efecte puternic analgezice;
• are efecte importante anti-ulcer comparabile cu ale multora dintre medicamentele eliberate pe baza de reteta;
• contine melatonina, care regleaza ritmurile circadiene ale organismului si stimuleaza astfel activitatea corpului si somnul;
• in total, planta are de 180 de ori mai multe enzime pentru digestia proteinelor decat legendara papaya.

Aceasta este maretia plantei si cea mai clara ilustrare a cat de mult difera abordarea traditionala pe baza de plante fata de „moda” de acum a medicamentelor de sinteza. Poate ca ar trebui sa ne amintim cuvintele lui Hipocrate, cel mai vestit medic al lumii occidentale, care a spus ca trebuie ca medicamentul sa ne fie hrana, iar hrana sa ne fie medicament.

Informatiile au fost preluate din cartea „Alternative naturiste ale aspirinei” / Thomas M. Newmark & Paul Schulick, trad: Nicolae Damaschin, Pitesti: Paralela 45, 2005  sursa

Originally posted 2012-09-30 16:57:23.