Ciresul, printre primele fructe ale primaverii

Cireşele, fiind printre primele fructe care apar primăvara, sunt foarte căutate pe piaţă, atât pentru consulmul în stare proaspătă, cât şi pentru prelucrare în diferite produse (compot, dulceaţă, gem, jeleu, suc, sirop). Cireşul este cultivat pe întreg teritoriul României, cu rezultate mai mult sau mai puţin satisfăcătoare, în funcţie de condiţiile climatice locale.

Cerinţele cireşului faţă de factorii de mediu:

Temperatura
Cireşul are cerinţe destul de mari faţă de căldură, în special în perioada de primăvară, cerinţe care pot fi satisfăcute în zona dealurilor mici şi mijlocii. Este o specie la care necesarul de frig este mare, între 1000 şi 1700 ore, în funcţie de soi, ceea ce face ca cireşul să aibă un repaus profund mai mare şi să nu fie afectat decât rar de îngheţul de revenire, din cauza decalării în ferestrele de iarnă.

In perioada iernii, mugurii rezistă la temperaturi de -24 °C, în fază de buton la -5.5 °C iar la deschiderea florilor la -2.2 °C. Nu suportă temperatura ridicată şi arşiţa din timpul verii.

Apa
Faţă de apă, cerinţele sunt moderate, plantarea reuşind în zonele cu 600-700 mm precipitaţii anual. Apa stagnată din sol este foarte greu suportată de cireş, dacă e de durată, provoacă asfixia rădăcinilor. Şi umiditatea relativă a aerului are efecte negative: în timpul înfloritului favorizează atacul moniliozei, iar la maturarea fructelor determină crăparea pieliţelor în zona punctului stilar, la fel ca şi ploile care cad în această perioadă.

Rezistenţa la apa în exces este dependentă de altoi. Altoit pe mahaleb (vişin turces), cireşul reuşeşte bine în zone cu precipitaţii mai puţine (500-550 mm), iar dacă este altoit pe vişin are nevoie de irigare.

Lumina
Fiind o specie iubitoare de lumină, cireşul trebuie plantat pe versanţii sudici, la o distanţă suficientă pentru evitarea umbririi reciproce a pomilor. În condiţii de umbrire, calitatea fructelor este slabă, iar uscarea rapidă a ramurilor de rod duce la degarnisirea coroanei în zona umbrită.

Solul
Cerinţele faţă de sol sunt destul de mari. Cireşul preferă solurile profunde, adânci, uşoare, luto-nisipoase, lutoase, bine drenate, şi cu pânza freatică nu mai sus de 1,5- 2m. Nu supotă solurile grele, umede, reci sau cu apă stagnantă, unde creşterile sunt slabe şi numărul pomilor uscaţi prematuri este mare.

Principalele soiuri de cireş
Soiuri de cires plantate in Ramania: Bigarreau Morreau, Negre de Bistriţa, Cerna, Stella, Silva.

Bigarreau Morreau – Soi viguros, autosteril, are fructul mijlociu-mare, larg-corodiform, colorat în roşu-viu, lucios, cu pulpa pietroasă, bine colorată, de calitate bună. Se maturizează în a doua jumătate a lunii mai.

Negre de Bistriţa – Soi de vigoare mare, fructul mijlociu, roşu-vineţiu, cu o depresiune în vârf, cu pulpa semipietroasă, colorată, de calitate bună. Se maturizează la sfârşit de mai şi început de iunie.

Cerna – Are vigoare mijlocie, este autosteril, bun polenizator, are fructul mare, tronconic, cu pieliţa roşie-strălucitoare, pulpa roşie semipietroasă şi cu gust echilibrat. Se maturează pe la mijlocul lunii iunie.

Stella – Soi de vigoare mijlocie, autofertil, are fructul mijlociu mare, ovoid alungit, roşu cu pulpa pietroasă, foarte bun pentru masă. Se maturizează în decada a treia a lunii iunie.

Silva – Soi autosteril, viguros, cu fructul mic-mijlociu, de culoare neagră şi cu gust amar. Se maturizează la sfârşit de iunie.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Protecţia cireşului, deşi este mai simplă decât la alte specii, poate creea probleme din pricina înălţimii mari a pomilor şi a lipsei mijloacelor adecvate de stropire a vârfului coroanei. Principalele boli ale cireşului sunt: moniloza, antracnoza, pătarea roşie, ciuruirea frunzelor. Dintre dăunători amintim: păduchii de frunze, musca cireşelor, gărgăriţa fructelor. Musca cireşelor, care prin ouăle depuse în fructe şi formarea larvelor depreciază mult calitatea, afectează numai soiurile cu maturare mijlocie şi târzie.

Originally posted 2012-10-15 11:52:03.