rosii in solarLa doar 30 şi ceva de kilometri de Bucureşti, pe malul râului Argeş, într-un sat cu nume ciudat, Falaştoaca, locuitorii muncesc pe rupte în legumicultură. Sătenii, altădată răsplătiţi cu vârf şi îndesat pentru munca lor, nu ştiu ce să mai facă cu producţia, care anul acesta a depăşit orice aşteptări. Pe wikipedia, scrie că numele localităţii provine de la cuvântul turcesc falaştoaca, care înseamnă mlaştină! Habar nu aveam!

Am copilărit la ţară. Locul acela cu toaleta în fundul curţii, cu baia la lighean. Locul acela în care copiii umblă mai mult desculţi şi unde revin de la joacă doar atunci când foamea nu mai poate fi păcălită nicicum. Pe vremea mea, aproape toţi copiii aveau “o ţară”, un loc unde parcă te întorceai în timp, unde legai prietenii nu doar cu alţii de vârsta ta, ci şi cu animalele ori cu plantele.

După ce părinţii mei s-au prăpădit, neamurile s-au îndepărtat. Multă vreme am crezut că aşa e natural. Ne mai întâlneam cu rudele doar la înmormântări. Iar atunci, toate săreau cu invitaţiile, pentru ca mai apoi, când vroiam să le vizităm, să se dea lovite! “Depinde de neamuri”, mă consolează un prieten. Probabil! “Din păcate, neamurile nu ţi le alegi”, am completat eu. Fetele mele, care zilele trecute au împlinit nouă ani, au avut noroc. Au avut norocul pe care l-am avut noi, generaţia “decreţeilor”. Încă de mici, fetele au mers la ţară. Nu la neamuri, ci printre nişte străini cu suflet mare, apăruţi aiurea în viaţa noastră.

Au botezat toate animalele din bătătură

Larisa şi Alexandra şi-au petrecut aproape toate vacanţele la Falaştoaca, undeva în judeţul Giurgiu, la vreo 30 şi ceva de kilometri de Bucureşti, pe malul râului Argeş. Un sat din comuna Grădiştea, vecină cu mult mai cunoscuta Comana, cu a sa rezervaţie naturală. Acolo au văzut fetele mele pentru prima oară o găină, o raţă, un porc, o oaie, o vacă. Tot acolo, în acel sat de legumicultori profesionişti, au mâncat pentru prima oară roşii şi alte legume, culese chiar de ele, şi şterse în fugă pe rochiţa de bumbac.

Îmi aduc aminte şi acum prima lor vacanţă, acolo, la Falaştoaca, la socrii Steluţei, femeia care le-a crescut până la vârsta de şapte ani şi jumătate. După două săptămâni de cantonament la Falaştoaca, fetele mi-au adus aminte de copilăria mea. M-au întâmpinat agăţate de poartă (ştiau că vin), desculţe, ciupite de ţânţari, cu pletele în vânt, dar fericite. Fericite pentru că descoperiseră o altă lume, o lume pe care fiecare dintre noi ne-o închipuim, am impresia, chiar înainte de a ne naşte. M-au bombardat cu fel de fel de poveşti. Botezaseră toate animalele din bătătură şi, pe cuvânt, nu erau deloc puţine! M-au luat de mână să-mi arate tot ce descoperiseră singure.

Ţara legumicultorilor

Am revenit la Falaştoaca zilele trecute, după aproape un an. E greu de ajuns, chiar dacă distanţa faţă de Bucureşti nu e mare. De mai bine de un deceniu, calea ferată Bucureşti-Giurgiu e dezafectată. “S-a rupt podul care trece peste Argeş la o inundaţie. A fost motivul pentru ca transportul cu microbuzele spre Giurgiu să ia avânt. Nimeni nu mai are intereseul să repare calea ferată”, îmi spune un localnic. Tot el îmi dezvăluie faptul că, de la ieşirea din Bucureşti, spre Jilava, pleacă totuşi un microbuz care trece prin Falaştoaca, dar nu ştie exact programul acestuia. Ca să ajungem vara asta acolo, am împrumutat o maşină. Din “Sălăjan” până la destinaţie, mers lejer, că doar maşina nu e a noastră, am făcut cam 50-60 de minute.

Cum treci podul auto peste Argeş, la Adunaţii Copăceni, faci stânga, spre Comana. Acela e drumul. Din acel moment ai intrat în ţara legumicultorilor din zonă. De fapt, în toate comunele vecine, legumicultura e încă ocupaţia de bază a locuitorilor. Pătlăgele roşii, adică roşii, ardei de toate tipurile, castraveţi, salată, dovlecei. Cam astea-s produsele de bază. Oamenii au însă şi cultură mare, adică grâu, ovăz, porumb. Cele mai multe suprafeţe de acest gen sunt date la asociaţiile agricole, care la finalul campaniilor de recoltare le dau ţăranilor “praful de pe tobă”. Cei mai ambiţioşi şi-au luat tractoare şi maşini agricole şi îşi lucrează singuri pământul.

Nea Mitu Gavrilă

“Pământul, tataie, e bunul cel mai de preţ al omului”, îmi zice Mitu Gavrilă, socrul Steluţei şi gazda noastră. “Mă mai uit şi eu la televizor, mai vorbesc cu alţi oameni, şi aud că mulţi îşi vând pământul, mai ales la străini. Păi bătrânii noştri au murit în război pentru pământul ăsta şi noi îl dăm la străini? Urât…”. Nea Mitu, sau tataie cum îi zic fetele, merge pe 79. 79 de ani! Munceşte de dimineaţă până seara, non-stop, ca un robot! Nu se ţine un om tânăr după el. Acum doi ani, femeia care i-a fost alături mai bine de jumătate de veac s-a prăpădit.

Mulţi au zis că tataie o va urma rapid. El însă s-a refugiat în munca lui. Răsadniţă, solar, câmp. Până de curând, adică până să-i moară nevasta, avea în bătătură toate animalele pe care le poate cuprinde un ţăran: cal, vacă, oi, capre, porci, păsări. Plus două solarii, câteva rânduri de viţă de vie, un teren pe care ba pune lucernă, ba cartofi, ba porumb, vorba aia, rotaţia culturilor!

“Găinile n-au mai mâncat roşii dinainte de colectivizare”

Nea Mitu zice că pe vremuri munca de legumicultor era răsplătită. Acum nu mai e. “Înainte noi produceam, noi vindeam. Acum, uite-te în piaţă. Mai e vreun ţăran?”, se plânge el. “Acum, ţăranul e oprit la intrarea în piaţă, i se dă un preţ pe marfă de către samsari şi gata. Ţăranul câştigă, să zicem, 50 de bani la kilogramul de roşii, iar ăla de-l vinde câştigă doi lei. Fără muncă. Başca, legumele de import, care n-au niciun gust, dar pe care românul le înghite fără să stea mult pe gânduri, unitându-se doar la preţ sau la cum arată produsil”, intervine nea Gheorghe, un alt bătrân, văr cu nea Mitu. “Zilele trecute, ăla din capul satului a aruncat de vale o căruţă de roşii. N-a avut ce să facă cu ele. Se copseseră prea tare”, continuă nea Gheorghe.

“Auzi, vere. Păi găinile mele mănâncă roşii. N-au mai mâncat dinainte de colectivizare. Rău am ajuns”, zice nea Mitu Gavrilă, cel a cărui producţie e aproape în întregime eco!
În curtea lui nea Mitu până şi câinii mănâncă legume. Zalinca, o căţea bălţată, mănâncă, printre altele, castraveţi. Te freci la ochi când o vezi cum haleşte cornichonul! Prinde castraveţii ca la circ şi pare că nu se mai satură.

“Păi şi pământul, mamaie, când îl mai lucrează?”

Pe strada pe care locuieşte tataie Mitu trece un autobuz. Strada e neasfaltată, deşi suntem în secolul XXI şi la doi paşi de Bucureşti. Autobuzul care se târâie pe drum cred că are vreo 40 de ani. E adus la mâna a doua din străinătate. “E autobuzul cu care tinerii merg la muncă, la o firmă de curierat. Muncesc săracii toată noaptea”, îmi zice o bătrână. “Păi şi pământul, mamaie, când îl mai lucrează?”, întreb. Nu cred însă că baba m-a auzit. Pământul a rămas, în mare, tot în grija bătrânilor, care se împuţinează pe zi ce trece. Sunt însă şi tineri, şi la Falaştoaca şi în satele şi comunele învecinate, care au prins gustul muncii pământului. Unii şi-au luat, de cum au strâns bani, maşini scumpe: BMW-uri, Audi. Se fălesc cu ele la discotecile din zonă.

Viaţa nu e uşoară la Falaştoaca. Curentul cade adeseori, ori merge ore bune doar pe o fază. Apă curentă nu există. Fiecare are în curte cel puţin un puţ. Din păcate, apa are o culoare şi un miros ciudate. “S-au stricat izvoarele. Prima oară s-a întâmplat asta atunci când s-au apucat comuniştii să amenajeze Argeşul pe la noi”, îmi explică o altă bătrână. Apa de băut e procurată de localnici de la un izvor, aflat în apropierea satului, sau de la supermaket. Cu toate astea, cei născuţi aici continuă să-şi ridice case, să le renoveze pe cele bătrâneşti.

Oaia care făcea gemeni a orbit

Fetele mele cunosc deja poveştile bătrânilor din Falaştoaca. Au fost aici şi la nunţi şi la botezuri şi la înmormântări. Toate au constituit experienţe de neuitat pentru ele. La astfel de evenimente, indiferent dacă sunt fericite sau nu, obiceiurile încă se păstrează. Sunt desculţe de când au venit, de două zile. Au adoptat doi pisoi, pe care, probabil, când vor reveni, nu îi vor mai recunoaşte. Vor fi pisici în toată regula. Acum se uită curioase la oaia lui nea Mituş, adusă de câteva zile de la cioban. Oaia a orbit… Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. “Aşa rău îmi pare de ea. De ani buni îmi fată numai gemeni. Şi ce lapte dădea săraca”, îi plânge de milă tataie. Bietul animal, care împarte micul saivan cu doi miei care au scăpat de Paştele care a trecut pentru că abia se născuseră, mănâncă de frica morţii. După ce preţ de câteva zile s-a dat cu capul de pereţii de scândură, acum şi-a luat, probabil, repere şi se mişcă cu nonşalanţă. Ştie unde e hrana, unde e apa, unde se află bucata de sare, indispensabilă animalelor. “Nu îmi vine să o sacrific, dar mă tem că nu voi avea ce face”, zice tataie oftând.

Un om strigă la poartă. “A venit să mă ajute să repar căruţa”, explică tataie. N-are doar una, ci două căruţe! De câteva zile, nea Mitu aşteaptă să se îndrepte vremea. Ploaia de care ţăranii s-au rugat fără încetare să vină le strică acum planurile la alte culturi. “Nu putem intra să recoltăm grâul. Dacă bagă Gloria în lan (Gloria e de fapt o combină modernă, proprietate a unei asociaţii!), n-o mai scoate de acolo nici cu patru tractoare. E ud pământul. Măcar să-mi repar căruţa, ca să am cu ce aduce grâul acasă atunci când am să pot recolta”, mai zice el.

“Am istovit”

Se lasă seara la Falaştoaca. Vacile vin de la islaz. Niciuna nu greşeşte destinaţia! Niciodată n-am înţeles cum un animal, despre care se spune, eronat cred, că nu le prea are cu inteligenţa, găseşte de fiecare dată drumul spre casă. Copiii ies pe la porţi. E un adevărat spectacol ce nu trebuie ratat. Nea Mitu şi-a încheiat ziua de muncă adunând burianul din porumbul abia răsărit în urma unei plantaţii de mazăre. Aruncă un braţ de buruieni la păsări. Acestea dorm însă de mult. Verdeaţa le va fi mic dejun.

“A mai picat vreo cloşcă de azi de la prânz?”, întreabă tataie. Nu îi răspunde nimeni. Doar eu am numărat şapte într-un singur cuibar! Găinile care încă mai ouă se descurcă şi ele cum pot! Singurele care par să n-aibă somn sunt raţele. Vin şi încep să ciugulească din buruianul proaspăt. “Am istovit”, se plânge, ca pentru sine, nea Mitu. Se spală, mănâncă ceva, de post, că doar e vineri, şi se bagă la televizor. “Mă duc să văd cum stăm cu vremea”, zice el.

Julitura care nu contează

Fetele mele n-au somn, deşi toată ziua au alergat. Au ajutat la plantatul salatei, au măturat curtea, au hrănit animalele. Alexandra şi-a mai şi zdrelit un genunchi, după o cursă cu un Pegas vechi de vreo 30 de ani pe drumul de macadam din sat. Dacă se lovea în parc, în IOR, sigur ar fi plâns. Însă e la ţară, acolo unde eşti prea ocupat ca să te mai plângi pentru o banală julitură! Stau la taclale, ca fetele, mâncând dintr-o prăjitură abia scoasă de la cuptor şi la care au avut o contribuţie importantă. Au cântat şi la chitară, aşa ca să arate ce au învăţat în ultimul an cu domn profesor Marius, de la Bravissimo!

Se lasă întunericul peste Falaştoaca. Liniştea e spartă doar de lătratul câinilor. Vorbesc, probabil, între ei. Doar Zalinca, mama tuturor câinilor din bătătura lui nea Mitu Gavrilă, nu latră. Are altceva mai bun de făcut: mănâncă un castravete.

Reportaj de Adi Dobre pentru evz.ro

 


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Studii Geo-Tehnice

Realizam Studii Geo-Tehnice in Conditii Foarte Avantajoase

Cele mai bune preturi din piata. Sunati acum: 0769 057 340

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.