Gulanul (Gynostemma pentaphyllum) este o plantă foarte populară în China şi în Japonia, datorită calităţilor sale adaptogene şi a capacităţii de a revigora ficatul. Aceasta creşte în sălbăticie în Asia şi a fost utilizată de secole în medicina tradiţională din provinciile din sud-estul Chinei. Mărturii legate de capacităţile sale vindecătoare datează încă din vremea dinastiei Ming (1368-1644). Este cunoscută ca „iarba nemuririi” sau „iarba-miracol”, datorită numeroaselor sale calităţi de îmbunătăţire a sănătăţii şi a efectelor antiîmbătrânire. Gulanul este utilizat în Japonia, China şi Thailanda, pentru mai multe proprietăţi terapeutice.

Este un puternic adaptogen
Adaptogenii sunt substanţe ce ajută corpul să se autoregleze. Dacă organismul are nevoie de odihnă, gulanul acţionează în acest sens. Dacă organismul are nevoie de energie, tot această plantă i-o oferă. Cercetările făcute în anii ’90 au demonstrat că aceasta creşte rezistenţa necesară organismului pentru a preîntâmpina efectele cauzate de efortul fizic intens, lipsa de oxigenare şi temperatura ridicată. Când intervine stresul, ea echipează corpul pentru a-i face faţă cu succes.

Calităţile de adaptogen ale gulanului se manifestă şi la nivelul sistemului nervos. Are menirea de a-l calma, dar şi de a-l stimula atunci când este într-o perioadă depresivă. Un studiu făcut pe 300 de atleţi care au luat gulan a arătat că, după ce au primit planta ca tratament, sportivii au fost mai viguroşi, mai atenţi, iar reflexele lor s-au îmbunătăţit. De asemenea, i-a făcut să fie mai puţin nervoşi înainte de competiţie.

Micşorează cantitatea de radicali superoxid
S-a demonstrat că această plantă scade cantitatea de radicali superoxid şi hidrogen peroxid din anumite celule albe. Este un indicator excelent al activităţii antioxidante. Gulanul are şi proprietatea remarcabilă de a creşte nivelul de SOD (superoxid dismutază) din corp. SOD este unul dintre cei mai importanţi antioxidanţi, iar cercetările au arătat că nivelul acestuia este un indicator al longevităţii la diferite specii de animale. Testele făcute pe oameni au arătat că nivelul revine la valorile din tinereţe după un tratament zilnic timp de o lună cu câte 20 mg de gypenoside (elemente active din gulan).

Echilibrează tensiunea
În cadrul unei cercetări, 223 de pacienţi au fost împărţiţi în trei grupuri. Un grup a primit ginseng, altul gulan, iar ultimul Indapamid, un medicament clasic indicat în hipertensiunea arterială. Rata de eficacitate rezultată a fost de 46% pentru ginseng, 82% pentru gulan şi 93% pentru Indapamid. „Iarba nemuririi” modulează presiunea sângelui, scăzând-o când aceasta este prea ridicată şi crescând-o în cazurile de hipotensiune. Spre deosebire de ginseng, gulanul nu este stimulent, aşa că poate fi folosit şi de cei cu probleme cardiace.

Într-un studiu făcut pe 100 de pacienţi s-a administrat gulan timp de trei luni. S-a demonstrat o eficacitate de până la 89% a acestei plante în tratarea hepatitei. Alte cercetări au arătat că are capacitatea de a proteja ficatul de diverse chimicale toxice, cum ar fi tetraclorura de carbon (se găseşte în solvenţi şi substanţe de curăţare).

Beneficii

  • Combate insomnia. Studiile făcute pe 112 pacienţi trataţi cu gulan au arătat că până la 95% din pacienţi au dormit mai liniştiţi;
  • Intervine asupra colesterolului. Gulanul scade nivelul colesterolului rău, LDC, şi îl creşte pe cel al colesterolului bun – HDL. De asemenea, planta are capacitatea de a inhiba aglomerarea de trombocite, ceea ce scade riscul producerii unui atac cardiovascular;
  • Influenţează producerea de celule albe. Creşte nivelul celulelor albe la pacienţii care au această problemă, în special în cazurile de tratament cu radiaţii sau chimioterapie recentă;
  • Luptă cu cancerul. Această plantă modulează formarea de limfocite şi creşte activitatea acestora. S-a descoperit că stimulează activitatea celulelor NK, foarte importante în lupta cu cancerul;
  • Tratează diabetul. Un studiu făcut pe pacienţi cu diabet de tip II a demonstrat că, după o cură cu gulan, starea acestora s-a îmbunătăţit cu până la 89%;
  • Vindecă bronşita. Gulanul a arătat o eficacitate de până la 93% în studiile ce au urmărit modul în care această plantă tratează bronşita.

I se mai spune „iarba nemuririi”, datorită numeroaselor sale calităţi de îmbunătăţire a sănătăţii şi a efectelor antiîmbătrânire

Interzis gravidelor

Există şi efecte secundare. Astfel, în timpul tratamentului cu gulan s-ar putea să simţiţi greaţă şi, uneori, mărirea numărului de scaune zilnice. Nu este recomandat pentru cei aflaţi sub tratament cu Imuran (imunosupresiv), Cellcept, Ciclosporină, Neoral sau Zenapax. Aceste medicamente fac deseori parte din tratamentul recomandat în special după un transplant. Gulanul trebuie evitat de femeile însărcinate şi de cele care alăptează.

de Ana Trifan, taifasuri.ro

Originally posted 2012-10-21 22:15:21.

Articole asemănătoare

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.