Proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice a fost adoptat, marţi seara, în Camera Deputaţilor, ca for decizional, fiind eliminat din text dreptul de preemţiune pentru tinerii până în 40 de ani.

‘Mă bucur că proiectul de lege a trecut foarte repede prin Parlament chiar dacă au survenit câteva modificări. O modificare este aceea prin care se elimină dreptul de preemţiune pentru tinerii până în 40 de ani. Cred că este un proiect de lege foarte important care răspunde necesităţilor şi nevoilor odată cu liberalizarea pieţei funciare de la 1 ianuarie 2014’, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

El a adăugat că este important că vor avea drept de preemţiune, în cazul vânzării unui teren agricol, cei care trăiesc în satele din România.

‘Vom avea comunităţile locale, cei care trăiesc în satele din România cu drept de preemţiune. Dacă şi preşedintele promulgă această lege, practic de la 1 ianuarie 2014, cei care lucrează terenul, cei care sunt vecini şi statul pot avea drept de preemţiune atunci când se vinde un teren. Sper să semneze cât mai repede şi să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014’, a mai spus Constantin.

Proiectul de lege prevede şi înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, care va prelua activitatea, personalul şi patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului şi va trece în subordinea premierului.

România este obligată prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană să deschidă piaţa terenurilor agricole pentru persoanele fizice din Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2014, până în prezent doar persoanele juridice având acest drept. Vor putea cumpăra terenuri agricole în extravilan cetăţenii români, cetăţenii altui stat membru al UE, cetăţenii statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE), apatrizii cu domiciliul în România, într-un stat membru al UE sau într-un stat care este parte la ASEE şi persoanele juridice având naţionalitatea unui stat membru al UE sau a statelor care sunt parte la acordul menţionat.

După numeroase variante prin care se impuneau o multitudine de condiţii celor care doreau să cumpere terenuri pe persoană fizică în România, dar care au fost respinse de Comisia Europeană, forma care a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților dă libertate aproape totală cumpărătorului. „Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor fizice, cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al UE sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al UE sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European”, se specifică în proiectul de act normativ.

Sursa:www.capital.ro – 18.12. 2013

Originally posted 2013-12-19 22:35:38.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.