SFECLA ROŞIE

Denumire ştiinţifică: Beta vulgaris L.
Familia: Chenopodiaceae
Subspecia: Esculenta L
Varietatea: Canditiva Alef

Partea comestibilă: rădăcinile îngroşate

Valoare nutritivă: hidraţi de carbon 9,6%, substanţe proteice 1,2-1,6% şi săruri minerale.

Originea şi aria de răspândire
Sfecla roşie este originară din regiunile ţărmurilor Mării Mediterane, Mării Negre şi Mării Caspice, unde se întâlneşte ca plantă sălbatică.

A fost cultivată pentru prima dată ca plantă legumicolă începând cu secolele XIV-XV, în Italia şi Franţa, de unde s-a răspândit în vestul şi sudul Europei.

În Ţările Române este cunoscută de la începutul secolului al XIX-lea.

Particularităţi botanice şi biologice
Sfecla roşie este o plantă ierboasă ce îşi desfăşoară ciclul de viaţă într-un interval de doi ani (plantă bienală). În primul an se formează frunzele dispuse în rozetă şi rădăcina îngroşată, iar în cel de-al doilea, tulpina floriferă.

Frunzele sunt mari, lung peţiolate, ovate, cordate (în formă de inimă), cu suprafaţa ondulată, cu marginea întreagă, uşor neregulată.

Nervurile şi peţiolul sunt de culoare roşie. Frunzele se formează de pe colet şi sunt grupate într-o rozetă bine dezvoltată.

Rădăcina, la început este pivotantă, cărnoasă, după care începe să se îngroaşe, devenind globuloasă sau conică. Culoarea rădăcinii este roşie-închisă sau roşie-violacee de diferite nuanţe datorită concentraţiei unui antocian. Mai rar se întâlnesc şi soiuri de culoare galbenă.

Florile sunt mici, de culoare roşie–verzuie, hermafrodite, organizate pe tipul cinci, grupate pe un ax mic, formând un glomerul, mai multe glomerule formează un panicul lung. Polenizarea este alogamă, anemofilă, uneori şi entomofilă.

Fructele (impropriu considerate seminţe) sunt nucule de culoare maron-cenuşie, concrescute, constituind aşa-numitele glomerule. Fiecare glomerul conţine 3-5 seminţe.

Factori de mediu
Temperatura. Sfecla roşie începe să germineze la 6-8 °C, iar temperatura optimă de dezvoltare este de 18-20 °C. Dacă sunt condiţii optime, plantele răsar după 9-13 zile.

Plantele tinere mor la temperaturi mai mici de minus 2-3 °C.
După formarea primelor frunze adevărate, rezistă până la temperaturi de minus 5-8 °C.

Apa trebuie să fie în cantităţi mari în faza de încolţire şi în faza îngroşării rădăcinilor. Umiditatea din sol trebuie menţinută la limite de 60-75% din capacitatea de câmp.

Solul trebuie să aibă o textură mijlocie, să fie profund şi cu capacitate ridicată de reţinere a apei, bogat în substanţe organice şi elemente nutritive.

Elementele nutritive trebuie să fie în cantităţi mari, deoarece sfecla de grădină este o plantă cu un consum specific ridicat. În primele faze de creştere, cerinţele mari sunt faţă de azot şi fosfor, iar în faza de creştere şi îngroşare a rădăcinii, este nevoie de mai mult potasiu (mai ales pe solurile mai nisipoase).

Lumina nu este un factor determinant pentru

Originally posted 2012-12-15 20:28:58.