Fermierii pot beneficia de finanțări europene nerambursabile de maximum 1.050.000 de euro pentru investiții în pomicultură, inclusiv pentru dud și goji, potrivit Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1a, aflat în consultare publică până în data de 15 noiembrie 2018.

AFIR

Potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), intensitatea sprijinului acordat este de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcție de beneficiar (tânăr fermier/ forme asociative) și de investiție (ecologică/ investiții în zone cu constrângeri naturale etc.).

Solicitanții din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel național.

„Supunem acum analizei Ghidul pentru exploatațiile pomicole la care așteptăm propunerile și observațiile solicitanților până pe data de 15 noiembrie 2018. Versiunea consultativă vine cu o noutate prin introducerea speciilor de dud și de goji ca fiind culturi eligibile prin submăsura 4.1a. Pentru decontarea cheltuielilor generate de înființare plantațiilor pentru aceste specii, se va aplica procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR.” a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Chinese Goji Berries 2007. Image shot 2007. Exact date unknown. ACY81M

Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info până la data de 15 noiembrie 2018.

Ghidul este disponibil aici.

Submăsura 4.1a face parte din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Originally posted 2018-11-06 21:15:21.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI