Uleiul de cătină conţine de 10 ori mai mult caroten decât morcovul, având acţiune bactericidă, uşor narcotică şi sedativă. Conţinutul de vitamina C întrece şi coacăzul, dar chiar şi citricele. Doar măceşul îi face concurenţă.

Din cătină se pot prepara:
a) sucuri;
b) siropuri;
c) dulceţuri;
d) peltea;
e) nectar;
f) gem;
g) jeleuri;
h) marmelade;
i) gelatină;
j) umpluturi de bomboane;
k) băuturi alcoolice.

Planta combate eroziunea solurilor degradate, emiţând drajoni până la 24 de m distanţă. Fixează azotul în sol. Poate fi utilizată ca gard viu. Meliferă. Emană fitoncide, şi când este plantată lângă alte specii le protejează de boli şi dăunători.

Fructele se folosesc ca hrană pentru găini. Gălbenuşul devine portocaliu.

Plantă foarte iubitoare de lumină şi foarte sensibilă la umbră. Are însă o incredibilă putere de adaptare. Gerurile intense şi seceta par să nu o afecteze.

Ajunge la înălţimea de 1-6 metri. Plantă dioică (exemplare cu flori femele şi flori mascule). Exemplarele femele, fecundate cu ajutorul vântului, poartă fructe şi rodesc la interval de doi ani.

Cătina posedă una sau mai multe rădăcini principale adânc-ramificate, dar şi o reţea bogată deasă şi foarte superficială de rădăcini, care formează “rădăcinile secundare”, cu ajutorul cărora se poate întinde până la 12 m împrejur. Prin rădăcinile adventive cătina se înmulţeşte şi îndeseşte permanent. Concomitent are loc o puternică ancorare în sol. Prin aceasta tufa de cătină poate asigura ancorarea solului şi fixarea acestuia.

În calitate de plantă-pionier, cătina poate fi plantată ca plantă ruderală în locuri sterile, precum în cazul recultivării unor terenuri (de exemplu în haldele părăsite de cărbune).

Cu mulţi ani în urmă, Î.H., caii grav răniţi în războaie erau abandonaţi. S-a observat că aceştia se vindecau foarte repede şi căpătau vitalitate cu o blană sclipitoare atunci când păşteau prin jungla de cătină. De aceea cătina se mai numeşte şi Hippophae (păr de cal lucitor).

În România este cunoscută sub denumirea de: cătină albă, cătină albă de râu, cătină de râu, cătină ghimpoasă, cătină albastră, dracilă, cătină roşie, iar în judeţul Buzău, în localitatea Cătina poartă numele de “fructele Maicii Domnului”.

Hipophae rhamnoides (2n = 24) denumită cătină albă sau cătină de râu face parte din Ordinul Eleagnales, fam.Eleagnaceae.

Este o specie care se prezintă sub forma unui arbust cu ţepi puternici, cu flori unisexuat dioice, având formula florală: K4-2CoA4G1-. Are un port înalt de 1.5 – 3.5 – 4 m iar în condiţii favorabile poate lua forme arborescente de 8-10 m înalţime şi un diametru al trunchiului de peste 15 cm.

În literatură sunt semnalate exemplare foarte mari, cum de asemeni în zone aride şi cu soluri foarte sărace şi climă aspră, la altitudini mari poate creşte şi sub formă de tufă joasă aproape târâtoare.

Cătina este o specie precoce ce intra repede pe rod din anul 3 de la plantare şi poate atinge vârste între 7-30-50 ani, funcţie de condiţiile ce i se oferă. La noi în ţară durata de viaţă biologică a cătinişurilor este între 18–20 ani.

La plantele mature, sistemul radicular depăşeşte de trei ori proiecţia coroanei.

Cătina are tendinţa de a emite de la baza tulpinii două rădăcini principale ce cresc diametral opus, comportându-se diferit funcţie de poziţia terenului. Pe versanţi, una din rădăcini se dezvoltă pe linia de cea mai mare pantă şi are totdeauna lungimea cea mai mare şi grosimea aceeaşi pe toată lungimea ei. Această particularitate de geotropism negativ, permite extinderea din aproape în aproape în mod natural, începând de la poalele versantului către vârf, unde de regulă eroziunea este mai intensă.

Scoarţa este netedă, de culoare brun–verzuie, care cu timpul se închide la culoare şi se exfoliază sub formă de ritidom.

Lăstarii de 1 an au numeroşi peri solzoşi stelaţi, cenuşiu-argintii, iar cei de 2 ani au scoarţa de culoare verde închis. La exemplarele femele lujerii sunt deschişi la culoare şi mugurii mici şi rar dispersaţi, prevăzuţi cu doi solzi. La exemplarele mascule lujerii sunt mai mici, mugurii mari şi prevăzuţi cu mai mulţi solzi.

Scoarţa exemplarelor bătrâne este rugoasă şi negricioasă, diametrul tulpinii variază funcţie de specie şi condiţiile de mediu, de câţiva centimetri până la 20-30 cm. Portul acestei specii este influenţat în mare măsură de condiţiile de mediu. Dacă o întâlnim în locuri adăpostite cu sol suficient de fertil, se prezintă ca un arbore de 5-6 m înălţime. Pe terenuri mai puţin fertile, pe stânci golaşe, în zone joase şi în locuri aride se prezintă ca tufe scunde, puternic ramificate.

Mugurii florali masculi sunt mai lungi, de 10-13 cm şi groşi de 3-5 mm, uşor depărtaţi de ramură, cu suprafaţa vălurată, acoperiţi cu solzi de culoare cafeniu – arămie, cu reflexe roşietice. Plantele femele au muguri mici şi groşi, aproape lipiţi de ramură, acoperiţi parţial de solzi de culoare cafenie. Acestea, în timpul înfloritului, capătă o nuanţă albă strălucitoare datorită creşterilor vegetative, pe când la exemplarele mascule creşterile încep după înflorit.

Arbustul înfloreşte în lunile martie-aprilie, înainte de a înfrunzi, înaintea alunului şi a cornului. Floarea rezistă la temperaturi negative de -3,7°C.

Înfloritul durează o săptămână, polenizarea fiind făcută de vânt şi de insecte, în special de albine. În urma fecundării, florile femele se transformă în fructe ce acoperă ca un manşon ramurile. Cătina începe să fructifice la 2-5 ani după plantare anual, dar abundent doar o dată la 2 ani. Pe măsură ce planta înaintează în vârstă fructifică mai intens.

Capacitatea de germinaţie a seminţei de cătină se păstrează 2 ani. Repausul seminal are loc în fruct, astfel încât sămânţa poate încolţi imediat după extragere.

Perioada de creştere intensivă – începe din anul II de la plantare şi se caracterizează printr-o creştere susţinută a sistemului radicular şi a tulpinii şi se desfăşoară timp de 4-5 ani, interval în care planta se garniseşte cu ramuri de schelet şi semischelet.

Perioada de creştere si rodire – este scurtă, de 2-3 ani şi se manifestă odata cu apariţia primelor fructe, realizându-se producţii de 3-12 to/ha.

Perioada de plină rodire – , durata acesteia este strâns dependentă de agrotehnică. Se caracterizează prin producţii mari de fructe ce pot depaşi 25 to/ha.

Perioada de declin – după aproximativ 18-20 ani de la plantare producţia de fructe scade, devine neinsemnată cantitativ, plantele încep să se usuce parţial iar apoi in totalitate.

Perioada de creştere a fructelor este de 180-200 zile.

Maturarea fructelor în condiţiile ţării noastre are loc la sfârşitul lunii iulie începutul lunii august
. În jurul acestei date fructele capată culoarea specifică biotipului, seminţele sunt complet formate, capabile să germineze. În continuare culoarea pieliţei şi a pulpei se intensifica, fructele cresc în volum, iar la sfârşitul lunii septembrie începutul lunii octombrie ajung la maturitatea optimă. De la intrarea în pârgă până la completa maturizare în compoziţia chimică a fructelor au loc transformari substanţiale. Substanta uscată creşte cu peste 60%, substanţele grase se triplează, iar acidul ascorbic se mareşte cu 50-60%.

După depăşirea acestei faze, conţinutul în vitamina C scade brusc spre 50% şi cu aproximativ 75% în februarie-martie.

Cătina se înmulţeşte pe cale generativă prin seminţe şi pe cale vegetativă prin butaşi, marcote, drajoni, altoire şi înmulţire meristematică.

Fructele bine coapte se zdrobesc, se presează printr-o altă sită deasă astfel ca să se desprindă învelişul ce protejează spermoderma. Seminţele se spală bine, se usucă la curent de aer, se pun apoi în săculeţi de pânză spre păstrare. Dintr-un kilogram de fructe rezulta 80-90 g seminţe. Rezultatele cele mai bune se obţin la semănatul din primăvară. Înainte de semănat seminţele se stratifică timp de 30 zile în nisip la 3-5° C sau se înmoaie timp de 30 minute în apă curată la temperatura camerei.

Seminţele se seamănă în straturi la distanţa de 12-15 cm, 20-25 cm, 35-40 cm, după cum puieţii vor rămăne în acelaşi loc 1-2 sau 3 ani. Adăncimea de semănat nu trebuie să fie mai mare de 1 cm iar cantitatea de sămânţă la mp este de 1,2-3 g.

Păstrarea seminţelor se face în săculeţe sau saci de pânză, ferite de şoareci.Păstrarea se face la semiîntuneric, la o temperatură cuprinsă între 1-10°C şi umiditate atmosferică < 50-60%. Butăşirea în uscat se arată mai eficientă decât cea în verde, atât prin usurinţa mai mare a lucrării, costurile mai reduse, cât şi prin rezultatele mai bune de prindere. Totuşi butăşirea în verde se impune a fi experimentată în mai multe variante şi la mai multe momente de recoltare, deoarece procentele de înrădăcinare în uscat nu sunt mulţumitoare mai ales în cazul unora dintre populaţii.

Epoca cea mai bună de recoltare a ramurilor pentru butaşi este de toamna cu puţin înainte de căderea frunzelor. Lungimea de fasonare a butaşilor lemnificaţi este de 20-22 cm în situaţia când înrădăcinarea se face în teren neirigat, 16-17 cm în teren irigat şi 3-6 cm când înrădăcinarea se face în spaţii protejate.

Înmulţirea prin marcote. Distanţa pe rând este de 4/1.5 m. Primăvara se taie toate creşterile scurt la câţiva cm la suprafaţa solului, când lăstarii de la baza tufei ajung la înalţimea de 14-16 cm, se muşuroiesc la jumătate din înalţimea lor cu pământ reavăn, iar pe măsură ce lăstarii cresc, operaţiunea se repetă până când muşuroiul ajunge la 30 cm înalţime. În mod obişnuit, muşuroiul se desface la 2 ani cănd marcotele sunt bine înrădăcinate iar de la o plantă se pot recolta 6-8 marcote.

Înmulţirea prin drajoni. Capacitatea mare de drajonare a cătinei permite recoltarea de drajoni şi folosirea lor direct la plantare. Sistemul radicular al drajonilor este slab dezvoltat, asfel că prinderea la plantare este de aproximativ de 40-50%.

Înmulţirea prin altoi se foloseşte doar în cazuri rare, pentru înmulţirea în timp scurt a unor exemplare valoroase şi este aplicată metoda copulaţiei perfecţionate la nivelul coletului.

Cătina este cea mai valoroasă specie de arbuşti fructiferi, care în flora spontană produce 4-5 to/ha, în timp ce adusă în cultură poate produce şi peste 20 to/ha.

Răndurile trebuie să aibă direcţia nord-sud, pentru ca plantele să aibă o cât mai mare expunere la soare. Direcţia rândului în plantaţiile pe terase sau pe terenurile în pantă va fi cea a curbelor de nivel.

Cea mai recomandată epocă de plantare este toamna deoarece plantele beneficiază de multă umiditate în sol, dar se poate face şi primăvara foarte devreme cu condiţia ca terenul să fie pregătit din toamnă. La stabilirea distanţelor de plantare trebuie să se ţina seama de forma de conducere a coroanei, vigoarea biotipurilor, sistemul de cultură. Dacă se foloseşte forma de conducere aplatizată, distanţa dintre rănduri poate fi mai mică de 3 m iar pe rand 2 m. La formele clasice (tufă liberă) distanţa se măreşte la 3-4/1,5-2 m. La plantare trebuie asigurată o plantă masculă la 8 plante femele.

Înainte de plantare rădăcinile vătămate, rupte, se îndepărtează după care se mocirlesc cu un amestec compus din pământ galben, gunoi de grajd proaspăt şi apă în proporţii egale.

Obişnuit, cătina se plantează în gropi de 45/45/40 cm în locuri marcate prin picheţi. Pentru a nu fi nevoie să se refacă pichetajul, gropile se fac de aceeaşi parte a pichetului. Odată cu plantarea se mai adaugă 5-6 kg gunoi bine fermentat. Butaşii înradăcinaţi se aşează în groapă cu 5-6 cm mai adânc, cu rădăcinile răsfirate şi cu vârful către pichet. Pe măsură ce introducem pământ în groapă, puietul îl vom mişca scurt şi repede în sus şi în jos pentru ca acesta să facă un contact cât mai bun cu rădăcinile. Se tasează bine cu piciorul pământul în groapă, iar după ce aceasta s-a umplut cu pământ se face o mică copcă în care se toarnă 6-8 l apă. Se scurtează butaşul la 8-10 cm deasupra nivelului solului, după care se face un muşuroi până la nivelul mugurelui terminal.

Cătina răspunde slab la fertilizare, se poate afirma că prin aplicarea acestei lucrări se consumă bani.

Recoltarea fructelor este cea mai grea operaţie, datorită tufelor dese, a spinilor lungi şi rigizi, a fructelor mici şi aglomerate pe ramuri, a prinderii lor puternice de ramuri; acestea sunt principalele cauze care îngreunează foarte mult lucrarea.

Stabilirea momentului optim de recoltare este în funcţie de modul de valorificare al fructelor. Pentru a realiza o eficienţă economică ridicată şi un randament sporit la hectar, recoltarea trebuie făcută în momentul când fructele au ajuns la greutatea maximă şi când majoritatea substanţelor chimice active acumulate ating nivele ridicate; la cătină acestea se realizează la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, dar apare inconvenientul legat de deprecierea culorii fructelor, scăderea conţinutului în vitamina C şi micşorarea elasticităţii pieliţei fructului care plesneşte foarte uşor la recoltat. În condiţiile ţării noastre, pentru a se desfăşura în bune condiţii, recoltatul trebuie să se efectueze înainte de 15 octombrie. După aceasta dată fructele sunt supramaturate, randamentul la recoltare scade, fructele scad în greutate şi se zbârcesc.

Un interes pentru cultivatorii de cătină îl prezintă şi producţia de frunze. Cercetările întreprinse au scos în evidenţă faptul că frunzele sunt foarte bogate în proteine. În luna iunie acestea conţin cea mai mare cantitate de proteine, 21,5% după care descreşte ajungând la sfârşitul lunii septembrie la 11,0%. Toamna substanţele proteice trec în rădăcină, iar primăvara intră din nou în circuit. Aceste constatări au determinat pe producători să realizeze culturi specializate şi să stabilească exact momentul recoltării. Frunzele se pot usca la aer sau sunt păstrate prin îngheţare.

Din punct de vedere economic se vorbeşte despre o utilizare de 100% a fructelor şi a ceea ce rezultă de la presare. Cele mai promiţătoare produse din cătină sunt: ulei din sămânţă, ulei din pulpă, flavon powder, flavon capsules, vitamine extrase, componente bioactive, fructe uscate, aditivi alimentari, extracte naturale, coloranţi alimentari naturali, acizi naturali şi vitamina C.

Fructele de cătină trebuie recoltate în stare bine coaptă, iar după recoltare ori prelucrate rapid ori congelate. Întrucât oxidează uşor şi astfel îşi schimbă nu numai culoarea ci şi gustul, fructele nu trebuie să vină în contact cu metale. De aceea se folosesc foarfece neruginite, linguri din lemn şi vase din ceramică sau email. Prelucrate cu atenţie, se toarnă pe cât posibil în sticle sau pahare deschise la culoare, bine închise şi se păstrează la rece şi la întuneric, păstrîndu-se nealterat conţinutulde vitamine chiar şi după o depozitare îndelungată.

Publicat de Radu Iliescu


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Studii Geo-Tehnice

Realizam Studii Geo-Tehnice in Conditii Foarte Avantajoase

Cele mai bune preturi din piata. Sunati acum: 0769 057 340

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.