Crescătoria de flori-de-colţ

„Un om cu bani poate să umple o basculantă cu orhidee. Găseşte el, dacă le-adună din tot Bucureştiul, ca să le răstoarne-n poarta soţiei sau iubitei. Dar dacă-i trece dânsei prin cap să-i ceară un singur fir de floare de colţ, de unde să-l ia?”. Din sera lui nea Puiu. Asta dacă nu-i vreun ciudat care are chef să ia lecţii de alpinism, să-şi rişte viaţa şi să încalce legea doar ca s-o recolteze de pe munte.

Dar cine e nea Puiu? Un pensionar cu ochelari, sinăian de loc, căruia i s-a năzărit să-şi tragă o seră pe acoperişul casei şi, cum n-avea alt chiriaş mai bun, a închiriat-o unei flori de colţ. Asta se întâmpla în 1980, când o vecină, care primise o tufă adusă de pe munte, i-a dat şi lui nea Puiu un răsad plantat într-un ghiveci. Florii de colţ i-a priit noua locuinţă şi n-a mai vrut cu nici un chip să plece. Mai mult, s-a înmulţit în aşa hal, că acum nea Puiu are 500 de ghivece, ce fac 1.500 de flori în fiecare an. În cei peste 20 de ani scurşi de atunci, Puiu Tiron s-a transformat într-un specialist fără diplomă în flori de colţ, cunoscându-le toate obiceiurile şi dezvoltând o tehnologie originală de cultivare.

Secretul supravieţuirii în captivitate a florilor de colţ este „frigul”, spune el. Când vine, frigul rade tot ce reprezintă frunză, de zici că planta a murit de tot, iar pământul din ghiveci îngheaţă şi, odată cu el, mănunchiul firos de rădăcini. „Ele trebuie să se odihnească peste iarnă şi temperaturile negative le ajută să doarmă. E ca la Discovery, cu criogenia aia. Îngheţi cadavrul şi peste 100 de ani îl învii la loc”. În cazul florii de colţ „învierea” are loc pe la sfârşitul lui februarie, când gerul se mai înmoaie şi din pământ ies primii colţişori. „Însă mulţi din cei la care le-am dat răsaduri să le pună-n jardiniere sau în ghivece prin grădină au făcut greşeala ca peste iarnă să le bage-n casă, la căldură, neştiind că, în loc să le protejeze, le omoară”. Văzându-se cocoloşite şi îngrijite în sufragerie, pesemne că rădăcinile se simt datoare să-şi răsplătească stăpânii grijulii şi încep să vegeteze în toiul iernii consumându-şi rezervele de energie, ca în ajun de Revelion să facă să răsară un colţ verzui de plantă. „Semnul unui an bun”, ar zice ghicitorii, „dar, nu după multă vreme, noile plante sunt aşa epuizate, că mor fără să mai aibă forţa să facă floare”.

Nea Puiu reproduce în mica seră neîncălzită nu doar asprimea climei de pe vârf de munte, ci şi structura solului din ţara florilor de colţ, amestecând pământul din ghivece cu praf de calcar. Calciul din pulberea de calcar întăreşte tulpina făcând-o mai băţoasă şi se depune pe frunze şi petale, care capătă nuanţa alburie prăfoasă specifică florii de colţ. În ultima vreme, pulberea de calcar e tot mai greu de găsit, pentru că „oamenii nu o mai folosesc ca pe vremuri la tencuitul caselor, ci au înlocuit-o cu praf de marmură”, aşa că nea Puiu mai apelează şi la surogate, precum „varul sau praful de cretă, că sunt tot calciu, nu?”. De-a lungul anilor, inspirat din cărţi, nea Puiu şi-a supus florile de colţ la tot soiul de experimente, să vadă ce le prieşte mai bine: „Într-un an, am dat cu var pe geamul de la seră, ca să nu mai pătrundă aşa multă lumină la plante. Mă gândeam eu că le dăunează. Da de unde? Săracele au început  să se deşire-n sus în căutarea soarelui, de a trebuit să le leg cu aţă de nişte mici araci, ca pe roşii”. Şi-acum mai are plante „lunguieţe”, cum le zice, proptite cu aracul, dar cele mai multe sunt o frumuseţe, nu prea înalte, cu floare mare şi tulpină viguroasă, rezultatul a 20 de ani de selecţie. Ca să facă flori mari, primăvara, nea Puiu răreşte tufele prea dese, ca pe căpşuni. De altfel florile de colţ convieţuiesc într-o armonie hazlie cu ghivece de căpşuni parfumate şi ciorchini de struguri negri, atârnaţi pe tavanul serei din Sinaia.

Recoltatul florilor se face de obicei între 1 iunie şi 15 iulie, dar în acest an, din cauza căldurii, primele flori s-au deschis de la mijlocul lui mai. Culesul roadelor e o plăcere. „Vara, viu la 6 în seră, pe răcoare şi recoltez florile mature. Sunt zile în care tai şi până la 50 de fire, pe care le usuc – ca flori tăiate nu valorează mare lucru. Se comportă ca laleaua sau ca gerbera. Se ofilesc imediat, trebuie să le pui în apă, însă ca floare uscată, floare nemuritoare, se folosesc inclusiv la buchete de mireasă”. Ca floarea să se usuce în forma ei naturală, cu codiţa perpendiculară pe corolă, nea Puiu o introduce cu corola în jos, într-un vas şi acoperă petalele cu puţin nisip, care le presează uşor încât ele se usucă fără să se mai încârlige sau deformeze, în pod, sub tabla fierbinte a acoperişului. Produsul final face furori printre mirese din întreaga ţară: „Mă sună disperate de peste tot, că vor buchetul miresei din flori de colţ. Noi am moştenit metoda asta occidentală cu aruncatul buchetului, care nu exista până-n urmă cu vreo 15-20 de ani. Dar cine are buchet de mireasă dintr-o 100 de flori de colţ, nu-şi mai permite să-l arunce de dragul unei mode. Un buchet din ăsta e nemuritor. Durează mai mult decât căsnicia propriu-zisă, că sunt unele căsătorii care azi se fac, mâine se desfac”. Prin sera lui nea Puiu au trecut de la scriitori la pictori şi profesori universitari. Chiar şi politicienii au o slăbiciune pentru florile de colţ. Controversatul Micky Spagă, în 2004, pe când era secretar general al guvernului, impresionat de gingăşia florilor alb-cenuşii din sera lui nea Puiu, în urma vizionării unui reportaj de la ştirile Pro-Tv, şi-a trimis consiliera buluc peste sinăian şi l-a sponsorizat cu 10 milioane, bani de la guvern. Nea Puiu i-a întors gestul, aprovizionându-l cu flori de colţ, dintre care, graţie spiritului curtenitor al lui Micky Şpagă, „o parte au ajuns şi pe masa lui Năstase”.

Nea Puiu e şi un fel de grădinar al munţilor Bucegi: „Am obiceiul ca o dată pe vară să-mi pun în rucsac 4-5 răsaduri de floare-de-colţ, nişte scule de săpat şi apă pentru stropit şi să urc cu soţia pe munte, unde le plantăm. Plecăm dimineaţa cu telecabina, căutăm nişte locuri mai ferite ca să nu le găsească orice turist şi fixăm răsadul în sol. O asemenea aventură ne costă cam 1 milion”.

„Toată lumea care intră în seră îmi zice: «N-am mai văzut aşa ceva din tinereţe, de când eram student şi urcam pe munte». Ca să nu mai spun de mirarea lor când văd atâtea flori-de-colţ adunate într-un singur loc”.

“Floarea-de-colţ e o floare rară. E căutată pe munte şi decimată pentru că e gingaşă, frumoasă, albă şi reprezintă puritatea prin culoarea ei. Oamenii ar decima-o chiar dacă n-ar fi frumoasă, doar ca atunci când se întorc de pe munte să poată spune: am fost pe munte, mi-am riscat viaţa pe cei mai periculoşi colţi montani şi uite, iubito, ţi-am adus o floare-de-colţ”.

sursa: Gandul, 2007

Originally posted 2012-09-19 11:35:52.