Tarhonul (Artemisia dracunculus), planta aromatica si medicinala

Tarhonul, denumit și tarcăn, (Artemisia dracunculus L.) este o plantă perenă din familia Asteraceae. Are tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate întrebuințate drept condiment. Este o planta de cultura, perena, semilemnoasa, cu radacini mai putin adanci, dar numeroase si subtiri. Tulpina are o inaltime de 50-100 cm si prezinta numeroase ramificatii. Frunzele sunt linear-lanceolate, glabre, puternic aromate. Florile au culoare alba, galbena, bruna-violacee, sunt mici si grupate in inflorescente de tip calatidin. Fructul este o achena de dimensiuni foarte mici.

Am auzit de tarhon, dar ne ferim sa-l folosim in mancare datorita aromei sale prea intense. Mai jos, va prezentam atat calitatile sale medicinale, cat si cele culinare pentru a va convinge sa-l includeti mai des in meniul dumneavoastra. Nu va feriti sa folositi nici otetul aromatizat pentru a da gust mancarurilor sau ceaiul de tarhon pentru numeroasele sale beneficii.

Denumirea stiintifica: Arthemisia Dracunculus, fam. Compositae
Denumiri populare: tarcon, dracon, matricea, taracon, tarahana

Origini: Tarhonul este o planta condimentara, extrem de aromata care isi are originea in Rusia si Mongolia, unde a fost descoperita pentru prima data. Mai apoi, in secolul al XVI-lea, tarhonul a ajuns in majoritatea tarilor europene, dar si in nordul Americii. Numele tarhonului in limba latina, „Artemisia drancunculus” inseamna dragon mic, acesta fiind denumit asa in Evul Mediu, tocmai pentru ca ajuta la tratarea muscaturilor veninoase de sarpe.

In literatura de specialitate nu sunt mentionate soiuri de tarhon. Tarhonul face parte din familia Compositae, adica a florii-soarelui. Este o planta originara din Siberia si Mongolia de unde s-a raspandit in cultura, in toate tarile din Europa si Asia, in secolul al XVI-lea. In tara noastra se cultiva pe suprafete restranse, mai mult in partea de sud-vest si nord-vest, desi reuseste bine in toate regiunile. In schimb o regasim in mai toate gradinile cu condimente ale gospodariilor individuale. Radacinile plantei ajung la o adancime mijlocie, motiv pentru care este ceva mai pretentioasa fata de umiditate.

Desi provine din zonele nordice, reci, pe timp de iarna geroasa, radacinile trebuie protejate prin acoperire cu paie sau frunze uscate pentru a nu ingheta, fiind sensibile la frig intens. Tulpinile puternic ramificate, cu aspect de tufa, spre sfarsitul verii se lemnifica la baza, planta fiind imbracata doar la partea superioara de lastari verzi si fragezi. Frunzele sunt intregi, inguste, de culoare verde-inchis, metalic. Ca toate partile verzi ale plantei, ele au o aroma foarte fina, dar puternica si un gust dulceag, usor picant, mentolat, care le face cautate si apreciate drept condiment. Florile foarte mici, albicioase si neinsemnate, sunt intotdeauna sterile, motiv pentru care planta trebuie sa se inmulteasca prin despartirea tufei sau butasi. In unele lucrari de horticultura se afirma ca tarhonul producea candva seminte fertile si, uneori, intamplator, chiar produce. Cert este ca semintele nu se recolteaza, iar din cele pe care le produce, semanate, se obtine doar o planta asemanatoare, care nu are nicio aroma (Arthemisia Redkowskii).

Beneficii / Utilizare Tarhonul:

Intr-adevar, aceasta planta aromatica de prima mana, care vine de departe, din nordul rece, de-a lungul veacurilor, s-a tot apropiat incet, dar perseverant, de lumina si de caldura, care a determinat sa se concentreze parca si mai mult, in frunzele sale, uleiul parfumat ce o face renumita. Si astfel, in sudul insorit si-a aflat, alaturi de busuioc, maghiran, cimbrisor, adevarata patrie.

De la tarhon se folosesc frunzele si varfurile ramurilor, care se consuma cand sunt fragede, inainte de inflorire si tot atunci este recomandat sa se puna la conservat. Recoltarea incepe la 4-6 saptamana dupa plantare, cat mai timpuriu, primavara si, cu cat se rup mai des lastarii, cu atat apar altii noi si mai multi. Pentru recoltare se aleg lastarii care au o lungime de 15-20 cm din care se taie doar 10 cm deasupra solului. O cultura de tarhon are o durata de viata de 10-15 ani, dar este eficienta numai 4-5 ani.

Ca valoare alimentara, tarhonul contine:

• substante minerale 2,5%;
• celuloza 2,3%;
• substante grase 1,2%;
• substante azotoase 5,5%;
• pectina 6,3%;
• ulei eteric 0,1-0,5% (imprima aroma frunzelor).

Componenta principala a uleiului eteric de tarhon este estragolul, care reprezinta 60-70% din total. Frunzele de tarhon mai contin hidrocarburi terpenice, aldehida anisica, acetaldehida, vitaminele B1, C si saruri minerale.

Tarhonul a fost adoptat si utilizat masiv in bucataria meridionala
In sudul Europei, mai ales in Franta, tarhonul este unul din componentele amestecului de “herbes de provence“, “fines herbes“ si “bouquet garni“, dar este preferat, mai ales in stare proaspata, de cate ori este posibil.

Parfumul bogat si placut al tarhonului nemtesc (sau frantuzesc) il face sa fie un adaos minunat la felurile delicate cu pui, la sosurile de smantana, maioneza sau ciuperci. Cel mai des insa se foloseste la salate. Frecvent, aromatizeaza otetul sau uleiul de masline pentru salate. In acest scop, se poate combina cu caperele.

Tarhonul este pus in valoare cel mai bine cand este utilizat in preparatele cu legume fierte, marinate, sosuri pentru fripturi, umpluturi de peste si pasare, maioneza, castraveti murati in otet, sos tartar si salata de castraveti.

Tarhonul are o aroma foarte puternica, putin amaruie. Frunzele sale sunt foarte aromate, dar si bogate in vitamine ( A si C), saruri minerale si iod. Tarhonul inlocuieste cu succes sarea, piperul, otetul. Trebuie, insa folosit cu masura deoarece prea mult poate da gust amarui mancarii. Tocate, frunzele tarhonului se potrivesc de minune si presarate deasupra preparatelor din oua (omleta sau ochiuri), dar si in preparatele pentru vanat.

Tarhonul este aromatizantul tipic pentru sauce béarnaise care poate fi considerat varianta mai picanta a sosului olandez. Tarhonul este o planta cu insusiri deosebite. Frunzele si tulpinile placut aromate, fac sa se intrebuinteze la condimentarea mancarurilor, ciorbelor, supelor, marinatelor, precum si la aromatizarea legumelor semiconservate (muraturi) sau a conservelor de carne si legume.

Acest condiment merita toata atentia!

Intr-adevar, sunt putine plante aromatice, care asemenea lui, pot da asa de usor un gust atat de atragator celei mai banale maniere de gatit si care sa poata face din felul de mancare cel mai simplu, incantarea unui gurmand.

Se impune o singura conditie si anume, de a se folosi ceva mai putin decat moderat. Tarhonul mai are si un alt renume: este o planta care inlocuieste bine piperul, otetul si in special sarea din preparate. Frunzele de tarhon, verzi sau uscate, bine spalate si taiate, pot fi presarate peste fripturile de vita, pasare sau peste, se pot adauga in supe, ciorbe, salate de cruditati, ca si in sosuri, imbunatatindu-le gustul. Se poate folosi la preparatele din oua( omleta, ochiuri, etc.), crustacee sau in gelatinele preparate pentru vanat. Ruellins, medic din antichitate, spunea ca “salata in care se pune tarhon, nu are nevoie nici de otet, nici de sare, avand gustul ambelor ingrediente”.

Frunzele de tarhon se pot conserva si pastra in otet, imprimandu-i acestuia aroma sa inconfundabila.

In medicina populara, ceaiul din tulpini si frunze de tarhon se foloseste in tratarea bolilor de rinichi, ca stimulant al secretiilor gastrice, in afectiuni hepatice si renale etc.

Cateva frunze proaspete de tarhon mestecate dimineata, pe stomacul gol, vor proteja dintii impotriva cariilor si vor intari gingiile.

Tarhonul are urmatoarele beneficii asupra organismului:

• combate anorexia, stimuland secretia gastrica; Se administreaza cu 30 min. inainte de masa, sub forma de infuzie (1 lingurita planta maruntita la o cana apa clocotita). Daca se bea dupa mese, infuzia are efect carminativ.
• combate reumatismul (infuzie, 1 lingurita planta la 250 ml apa, 2-3 cani/zi);
• fiind foarte bogat in saruri minerale este recomandat in regimul alimentar fara sare;
• stimuleaza diureza, cu o eliminare masiva de acid uric si toxine; Se administreaza sub forma de infuzie, facuta din frunze maruntite, 2-3 cani/zi, dupa mesele principale.
• are un puternic efect stomahic-carminativ (favorizeaza digestia gastrica, calmeaza durerile abdominale si favorizeaza evacuarea gazelor intestinale);
• regenereaza ficatul;
• stimuleaza functiile rinichilor;
• reduce colesterolul.

Sub ce alta forma mai este intalnit tarhonul?

Ceaiul de tarhon. Ceaiul de tarhon stimuleaza pofta de mancare, ajuta la durerile de stomac si aunga oboseala. De asemenea, ceaiul de tarhon ajuta la eliminarea mai rapida a toxinelor din corp.

Cum se prepara ceaiul de tarhon? Preparat sub forma de infuzie, ceaiul de tarhon este recomandat zilnic. Pentru acesta se fierbe 200 ml de apa in care se adauga o lingurita de planta oparita. Compozitia se acopera, se lasa un sfert de ora, dupa care poate fi consumata.

Otetul aromatizat. Este folosit in bucatarie, pentru a da gust mancarurilor si pentru a obtine arome diverse.

Cum se prepara otetul aromatizat? Pentru prepararea otetului aromatizat se introduce o legatura de tarhon proaspat si o lingurita de sare, intr-un litru de otet de vin. Cu acest otet aromatizat, mancarea va avea un gust deosebit de placut.

surse 1, 2, 3

Originally posted 2012-10-20 08:41:32.