Roşiile, ceapa şi ardeii din soiurile româneşti au început din nou să fie căutate de micii fermieri. Staţiunea de Cercetare din Buzău a primit atât de multe cereri, încât angajaţii de acolo se plâng că nu pot să le onoreze pe toate. Au vândut peste trei milioane de răsaduri în ultimele două luni, cu un milion mai mult faţă de anii trecuţi.

Soţii Dămăroiu din Galaţi fac agricultură de opt ani şi sunt clienţi fideli ai staţiunii de cercetare din Buzău. „Sunt foarte mulţumită de răsadurile pe care le cumpăr de acolo. Sunt foarte gustoase, păstrează încă gustul românesc”, spune Maria Dămăroiu. „Nu am avut reproşuri până acum. Chiar încântaţi”, spune şi soţul ei, Costică Dămăroiu.

Cercetătorii de la Buzău spun că printre cele mai bine vândute răsaduri sunt cele pentru roşiile Siriana, ceapa şi varza de Buzău, vinetele Drăgaica şi ardeiul lung Cosmin. În serele staţiunii se găsesc şi legume noi, precum castravetele pentru diabetici. Cercetătorii au rămas suprinşi de numărul mare de cereri din acest an.

„Nu am putut onora toate comenzile. Suntem o mână de oameni, suntem foarte puţini, şi nu ne-am aşteptat la această întoarcere spre legumele româneşti”, afirmă Costel Vânătoru, cercetător la Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău.

„Nu avem marfă suficientă să mulţumim toţi clienţii. La noi, mai mult s-a mers pe răsaduri. Noi abia am apărut cu castraveţii. Urmează roşiile peste două săptămâni”, spune o vânzătoare. Clienţii spun că legumele sunt gustoase.

Preţul unui fir de răsad crescut de cercetători porneşte de la 30 de bani, în cazul salatei, şi poate ajunge până la un leu pentru castraveţi, ardei şi roşii.

Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău a fost înfiinţată în 1957 şi, până în 1989, aici lucrau aproape 2.000 de oameni. În prezent mai sunt doar 60 de angajaţi. Staţiunea nu primeşte niciun ban de la stat şi se autofinanţează din vânzarea legumelor, a seminţelor şi a răsadurilor.

Data articol: 27/05/2015
Sursa: Digi24.ro

Originally posted 2015-06-01 18:50:47.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.