chinez cu sera

În iarnă, când lumea dârdâia sub nămeți, PRO-TV prezenta un reportaj despre o ciudățenie interesantă, nemaipomenită pe meleagurile noastre, “serele îngropate” construite de un întreprinzător chinez, după model importat din China, săpate în pământ undeva, într-o comună de lângă Râmnicu Sărat. A urmat apoi TVR și alte televiziuni, ziare și reviste, care prezentau roșiile crescute și coapte în pragul Crăciunului, doar cu căldura emanată din inima pământului, fără nici o altă sursă de încălzire exterioară. Mulți, inclusiv un ministru al agriculturii, vorbeau cu scântei în ochi despre minunea chinezească care va revoluționa agricultura.

Am vizitat serele din comuna Ghergheasa, ca să prezentăm modelul de afacere în revista Agrointel. Spre întristarea noastră, am găsit un investitor chinez la pâmânt din punct de vedere financiar, care, îmbrăcat în haine jerpelite, cu palmele și vârfurile degetor bătucite, muncea cot la cot cu muncitorii săi, noaptea dormind ca un nomad, într-un pat înghesuit printre toate lucrurile necesare traiului, într-un container de vapor, la marginea câmpului. Însă am descoperit și cum, deși călcat în picioare de capriciile vremii și de erorile făcute, fermierul chinez aclimatizat la Buzău are încă tăria să zâmbească, să spere și să se zbată să găsească soluții pentru o ultimă încercare de “a da lovitura cu agricultura”.

IMG_3896  IMG_3893  IMG_3890  IMG_3885

Înainte cu câteva sute de metri de intrarea în Ghergheasa, cum vii dinspre Râmnicu Sărat, din șosea, pornește în dreapta un drum desfundat mărginit de plopi, care duce fix la ferma celui pe care ard de nerăbdare să-l cunosc, curajosul chinez care a importat din țara natală o inovație care face ca serele să nu mai aibă nevoie de încălzire iarna: îngroparea lor sub pământ.

Coborâm din mașină lângă două containere de vapor, care au la intrare plase de muște. Nici țipenie de om. Într-un final, de nicăieri răsare cineva. E contactul nostru, Manea Răileanu (43 de ani), un om mărunt, uscățiv, cu pielea arsă de soare și plin de colbul câmpului. Ne duce direct înspre locul pe care-am venit să-l vedem cu ochii noștri: serele îngropate în pământ ale întreprinzătorului chinez Bo Ming. Din păcate așa a vrut soarta, ca să vedem în loc serele scufundate sub apă. Cu mai puțin de o săptămână înainte de venirea noastră, avusese loc o rupere de nori în Ghergheasa, care făcut ca ogoarele amplasate în regiunile din vale, să fie acoperite cu un strat de apă de 50 de centimetri. Neșansa a făcut ca serele săpate în pământ, să fie amplasate tot aici. Așa că am găsit de fapt două piscine pline ochi cu apă tulbure, în care orăcăiau broaște ziua nămiaza mare. Roșii pe jumătate coapte în urmă cu o săptămână și gogonele verzi, acum toate putrede, se văd în apă ca bilele pe masa de biliard. Trupuri de plante fantomatice se văd ici și colo apărând și dispărând lent. Folia a fost ruptă de vânturi, scheletul metalic e contorsionat ca și cum ar fi fost călcat în picioare de un uriaș. Privite de aproape, serele seamănă cu coastele unei corăbii eșuate într-o rână pe un mal înierbat. Vestigii ale unui experiment agricol chinezesc, bețe de bambus, răsar ici și colo, ba din apă, ba din pământ. Printre aceste ruine stranii mă simt ca într-un film despre războiul din Vietnam.

Un experiment interesant

Mâna dreaptă a lui Bo Ming, Manea Răileanu explică, la căpătâiul serelor în ruină, cum au fost construite, cum funcționau, cât au costat și cel mai important, ce producții dădeau și în ce condiții: “Ideea asta au adus-o de la ei din China. Am văzut și pe internet, am văzut și în niște cărți aduse de ei din China. Știți cum sunt la ei? Cum sunt așezate cărțile la noi în bibliotecă, așa sunt la ei serele. Una lângă alta și mici și mari. Sunt vreo 3 modele de sere. Asta construită de ei aici la Buzău e cea mai mare, la 100 de metri pe 10, că respectă un standard pentru căldura pe care poate să o înmagazineze o seră. După aceea sunt de 50 pe 8 și mai sunt unele mici de 10 pe 6, care sunt niște mici bijuterii. Dar cel mai bine înmagazinează căldura astea mari”.

IMG_3934  IMG_3943

Chinezul a închiriat 3 utilaje: un excavator, o volă și un cilindru, care au început să muște din ogor, lucru nemaivăzut pe meleagurile buzoiene. Solul a fost întâi decopertat de stratul de la suprafață, bogat în humus, care a fost la final, întins în seră ca strat fertil la 1,5 metri sub pământ. Din volumul de sol scos cu cupa, pe latura nordică a serei s-a clădit un delușor, de fapt un trunchi de piramidă menit să joace rolul de perete al serei, străjuind-o pe toată lungimea ei. La final, după o săptămână de râmat cu utilajele, când groapa a fost săpată, pe fundul ei după ce s-a întins cu lama stratul fertil, s-a adăugat un strat inițial de gunoi de grajd, s-a construit scheletul parțial metalic, parțial din lemn de brad și bambus și s-a acoperit cu o folie specială.

Manea Răileanu ne duce să ne arate rămășițele unui mecanism ingenios, cu care erau dotate serele chinezești: “Peste folie, pe timp de noapte, se întindeau niște pături. Cum se ridica soarele pe cer, pe timp de iarnă în jur de ora zece, le ridicam și noi sus, iar pe la ora patru le coboram jos și în felul ăsta păstram căldura, o înmagazinam. Deci toată căldura captată peste zi era ținută înăuntru și nu mai ieșea afară, că intra în peretele de pământ. Dacă afară era un viscol de 2 zile, nu urcam păturile deloc. Lăsam serele așa, acoperite, dar nu ne afecta deloc. Doar că după 2-3 zile eram obligați să facem o aerisire pentru plante. Pătura cu care sera se învelea seara sau pe viscol, era acționată electric cu un motor cu reductor, ca să aibă forță să urce și să coboare. Într-un sfert de oră urca sus, într-un sfert de oră cobora jos toată pătura asta. E o pătură specială, adusă din China. Pe o parte are un fel de pâslă, iar pe partea exterioară are ca o rafie, ca să nu permită ploii și zăpezii să intre prin ea. E fix ca o geacă de iarnă, dar nu pentru om, ci pentru sere”. Acum din pătura-minune au mai rămas doar mormane-mormane, sfâșiate de vijelie și murdare de noroi, pe marginea serelor inundate.

IMG_3879  IMG_3863 IMG_3857  IMG_3852

Cât de cald e iarna într-o seră îngropată? Dar vara?

Manea Răileanu, care a lucrat în serele îngropate pe toată perioada funcționării lor, povestește pentru Agrointel care era specificul microclimatului din interior: “Înăuntru mă simțeam ca în casă, asta fără pic de încălzire. Cele mai mari temperaturi în seră pe timpul iernii s-au înregistrat când afară erau minus 12-minus 14, dar a fost senin și faptul că lucea soarele era important pentru noi, că soarele îl primeam să îl înmagazinăm, astfel că înăuntru erau 24-26 de grade. Cel mai frig și cel mai frig a fost în februarie. Înăuntru am avut o temperatură de 8 grade, când afară erau minus 22. La acel moment aveam salate înăuntru, care au rezistat foarte bine”.

În sezonul cald în schimb, serele îngropate aveau rolul de a tempera excesele de temperatură: “Pe timp de vară vă spun, este inversul solarului. În solar pe timp de vară sunt undeva la 60 de grade, pe când sera îngropată păstrează mai rece, undeva la 30 de grade. Iar roșiilor le priește, se simt mai bine când nu e căldură sufocantă. Deci sera îngropată ține o constantă din cauza pământului, care acționează ca un tampon, absorbind căldura în exces și cedând-o înapoi când e prea rece afară, întocmai ca un calorifer”.

Roșiile de iarnă, recoltate în decembrie

În condiții de neîncălzire, pare aproape o utopie să obții roșii în toiul iernii, când afară e ger și nămeți. Dar da, serele îngropate pot face asta. Bo Ming a obținut în iarna 2012-2013 producții de 6000 de kilograme de roșii de pe fiecare din cele două sere de 1000 de metri pătrați, cărora li se adaugă și o recoltă de 2500 kg de salată de iarnă, pe fiecare seră în parte:

“Recoltatul roșiilor de iarnă începea undeva pe la mijlocul lui noiembrie și se termina în ianuarie. Iarna roșiile le-am dat cu 3,5, chiar 4 lei/kg la angro. Vârful de preț a fost în decembrie, în preajma sărbătorilor, când am dat kilul cu 4 lei. La 15 ianuarie, când roșiile erau terminate, o parte din seră o foloseam pentru obținerea de răsaduri din semințe, cealaltă parte pentru cultura de salate, cu care ieșeam pe piață de la jumatea lui februarie în sus. Gândiți-vă că la mijlocul lui februarie un solar nici măcar nu poți să-l semeni, iar noi recoltam deja a doua cultură de iarnă. În plus tot în ianuarie plantam și ceapă verde, pe care o băgam între rândurile de salată ca să dezinfecteze, că mai scotea din microbii din sol. Salatele le plantam în două culturi succesive. În februarie salata am dat-o cu 2-2,5 lei/kg și am prins și 3 lei odată”, explică românul pentru Agrointel.

Cu toate că i-a mers bine în iarnă, Bo Ming e departe de a-și fi scos banii investiți: “Ăsta e cel mai mare of. Peste seră au trecut două ierni, însă am prins o singură iarnă cu producție. Am avut o primă iarnă, sezonul rece 2011-2012, în care am făcut experimente în sere, când am pus tot felul de plante, să vedem ce merge și ce nu merge, a fost și o parte cu răsaduri, să vedem dacă le priește. Eram la început. Nu știam. În al doilea an, pe 15 ianuarie a fost ultima recoltare de roșii pe care am avut-o. După aceea am scos tot afară și ne-am ocupat de răsaduri și de sălățele. Ăsta a fost singurul an când pe timp de iarnă am produs la capacitate maximă”.

Dacă punem o medie de încasări de 3 lei/kg de roșie, la o producție de 6000 kg/serie, rezultă încasări de 18.000 lei, la care se adaugă veniturile generate din comercializarea celor două culturi de salată, care se ridică la alți 10.000 lei. Dacă adunăm și veniturile din vara lui 2012, când pentru roșiile culese în sezonul cald fermierul a obținut 4200 lei, adică 1000 de euro, prețul de vânzare fiind de 0,7 lei/kg, rezultă un venit total în iarna trecută de 32.200 lei, adică 7500 euro, în contextul în care doar investiția inițială în construcția unei sere a fost de 12.000 euro, fără să punem la socoteală materialul săditor, mâna de lucru, îngrășământul, tratamentele, irigațiile.

Potopul de 2 metri și zăpada de 4 metri jumate

La finalul lunii iunie în Ghergheasa a venit sfârșitul lumii, își amintește Răileanu pentru agrointel.ro: “A plouat o noapte și o zi. A început să plouă noaptea, dar apa a început să se adune-n seră dimineața, în jur de ora 8. Împreună cu Ming am trecut roată să vedem cum se prezintă fiecare solar și seră în parte și am găsit în sere apa de 30 de centimetri. Am zis că poate dă Dumnezeu să se oprească așa, să scăpăm. Pompam apa cu o motopompă care trage 40 mc/oră, dar parcă luam cu paharul din ocean. N-avea rost să ne punem cu natura. Când am trecut să inspectez serele a doua oară, n-am putut să mai intrăm. În trei ore apa era deja la nivelul pământului. Ming era înmărmurit. Stăteam și ne uitam ca doi amărâți unul la altul. Cum îl durea pe el, mă durea și pe mine, că pentru mine nu-i patron, pentru mine-i prieten. Când vedeam roșiile în apă înnebuneam, că talia plantelor era undeva la un metru înălțime și de la jumate în jos nu se vedea tulpina de rod ce aveau pe ele. Acum nu se mai vedeau de apă”. În timp ce ne povestește, Manea Răileanu ia un par și trage la suprafața apei o plăntuță care, deși sub apă, încă se mai ține agățată de firul de nylon. Apoi, brusc se-ntoarce spre mine și-mi zice: “Mirosiți cum miroase din cauza apei care a zăcut”. “A mare”, îi răspund. Apoi continuă, cătrănit: “O roșie dacă stă mai mult de 6 ore sub apă este pierdută. La noi stă de o săptămână. S-a dus tot, tot, tot. Asta era ambiția mea. Erau roșii românești. Am vrut să le dovedesc că putem obține producțiila fel de bune cu cele din semințele lor importate din Olanda și Israel”. Apoi ne arată în fața serei un respectabil șanț de scurgere, de vreo 60 de centimetri adâncime și un metru lățime, menit tocmai să ducă la evitarea inundării serelor îngropate. Însă ruperea de nori atât de nemaipomenită, că nu șanțul, ci zeci de hectare din terenul pe care era amplasat șanțul, au fost acoperite timp de câteva zile cu un strat de apă până la genunchi. Adică și hectarele pe care ghinionistul cultivator chinez își amplasase trei solarii din lemn de bambus.

Înainte de potopul care a distrus de tot serele îngropate, în iarnă a mai fost un incident, când pe sere s-a adunat un strat de 4,5 metri de zăpadă, fiindcă vântul care bătea din nord, o aducea și o depozita la baza lor. Sub greutatea zăpezii, o parte din scheletul metalic s-a contorsionat, devenind de nerecuperat. Mircea Răileanu are explicația: “Asta a fost singura greșeală a lor. Când au proiectat-o ei să o amplaseze în teren, eu le-am propus să facem o deviație de câteva grade, ceea ce ar fi însemnat să pierdem cam o oră de soare pe zi, dar n-au vrut lucrul ăsta. Le-am explicat că la noi vântul e foarte puternic și bate 6 luni de-aici, 6 luni din sens invers și le-am zis: «Haideți fraților să punem pe vânt. Scăpăm și de vânt pe timp de vară și de zăpadă iarna». Dacă am fi amplasat-o cu capul spre nord, vântul s-ar fi ocupat cu spulberatul zăpezii de pe seră și omătul s-ar fi adunat în celălalt capăt al ei, pe o suprafață foarte mică. Dar n-au vrut să piardă o oră de soare”.

Chinezul urmărit de nenoroc

IMG_3925  IMG_3924

Pe Bo Ming l-am întâlnit la containerul maritim în care are și birou și bucătărie și dormitor. Ne-a întâmpinat într-un mod care-ți dă fiori: înclinându-se cu respect în fața noastră (n.r. deși nu era cazul), umil, serviabil și prietenos și servindu-ne din puținul lui, cu un păhărel mic de suc și alune. Dar mai ales râzând sau zâmbind aproape încontinuu, chiar dacă simultan, povestea ce o depăna e de plâns: “Nu am înțeles aici timpul (n.r. vremea). Am făcut două sere îngropate după o tehnologie care acolo funcționează 100%, dar aici vântul le bate tare, ploaia e mare. Apa creștea până la genunchi, apoi până la brâu. Mi-a înghițit și sere și solarii. Nu mai înțeleg nimic”.

IMG_3933  IMG_3928  IMG_3929  IMG_3937

Încercăm să aflăm ce l-a mânat într-un loc uitat de lume, să înceapă această aventură cu consecințe dramatice pentru el: “Am venit în România în 1994. Prima oară am făcut import, apoi din 1996 am făcut o fabrică mică de încălțăminte pe care din 2000 am închis-o. Apoi am lucrat pentru fructe, usturoi, fasole, importate din China. Am crezut că voi face mai mulți bani dacă voi produce chiar eu legume și fructe aici, în România. Știam situația României, că 40% din consumul de legume e importat și am încercat să fac roșii și castraveți pentru piața românească, sperând că o să-mi meargă mai bine. Din 2007 am început să caut terenuri în București, înspre Giurgiu și spre Ploiești, dar prețurile erau mari și m-am îndepărtat de București până la o distanță la care terenurile sunt accesibile. Nu vroiam să fac o fermă mică. Am căutat să găsesc o suprafață de 10 hectare”.

A găsit pământ în această zonă joasă, aflată la voia vremii și a încheiat un contract de arendă pe 10 ani, contra unei redevențe de 1100 kilograme de grâu/hectar (n.r. dublu, sau chiar triplu față de cât dau marii latifundiari care căpușează terenurile ADS).

A investit 500.000 de euro

Apoi a investit: “Aici am băgat 500.000 de euro, dar dacă vă uitați în jur nu vedeți. Ne-am racordat la curent. Asta a fost cea mai scumpă cheltuială punctuală. Ne-a costat 60.000 lei. Numai săpatul pentru fiecare seră în parte ne-a costat 3000 euro. Prima dată am adus 8 containere din China. Am cumpărat toate materialele de acolo pentru solarii și sere”. A pus pe picioare ferma și a început să vândă salată la Râmnicu Sărat, Focșani și București.

L-am întrebat dacă nu se gândește să renunțe, în contextul în care o mare parte din culturi îi sunt compromise, serele distruse și la fel o bună parte din solarii: “Mai vreau. Eu tot voi face în continuare. Eu vorbesc cu un prieten care lucrează la o bancă în China, pentru că aici eu nu am nimic cu care să garantez pentru vreun credit de la o bancă locală. Am nevoie de 100.000 euro ca să schimb toată folia, să iau tratamente pentru culturi, să desfund cele două puțuri forate la 40 de metri adâncime, care din cauza inundațiilor mi-a fost înfundate cu nisip. Dacă nu va merge nici de data asta, eu pun stop. O să văd dacă o să am vreme bună în decembrie. Deja am făcut comandă de folie din China, în octombrie îmi sosește un container. Dacă merge rămân, dacă nu, înseamnă că norocul meu în afaceri nu e. Dacă fac producție mă bucur, dacă câștig mă bucur, dacă nu câștig, atunci eu nu-s cu noroc. Afacerile-s afaceri”.

Vorbește de noroc chiar când eu zăresc deasupra mesei care îi e și birou de lucru și loc de mâncat, un tablouaș chinezesc cu un personaj ciudat, cu barba ascuțită, mustăți prelungi și pălărie înflorată pe cap. “Ce-i asta?”, îl întreb. “Asta este pentru noroc. E din China. Este de Anul Nou. Cei de acasă mi-au trimis pentru sănătate, noroc, să fie bine în familie. Mai înseamnă și drum bun și succes”, îmi răspunde el.

Pe peretele opus al containerului are lipit un poster cu un tip de roșie în jurul căreia scrie indescifrabil, în chineză, ceva. De altfel, Bo Ming chiar speră să reușească să introducă în România câteva din sortimentele care se bucură de succes pe tărâmul natal. A adus și doi specialiști, pe Dong și Ming, care trudesc cot la cot cu muncitorii români ca să implementeze tehnologiile de cultură chinezești, la Râmnicu Sărat. Momentan se testează câteva plante. Manea Răileanu ne avertizează că degeaba ni le enumeră: “Sunt pe chinezește și nu știți ce-s alea: iuțai, iumețai, șanțai- coriandru, lobo- o ridiche gigant, de un kilogram bucata, de culoare verde, albă sau roșie, pepenii pe care i-ați văzut se numesc în China «pepenele de aur». Este galben pe exterior și roșu în interior: «Erau cei mai buni, dar acum nu mai sunt. Când a venit apa mare ei pur și simplu se ridicau pe sus și pluteau așa, ca o plută de undiță prin solar»”.

IMG_3953  IMG_3881

Fiindcă la Râmnicu Sărat chinezul și românul au devenit ca frații, le dăm fiecăruia dintre ei cuvântul de încheiere. Alegeți dumneavoastră care dintre cele două variante de mai jos vreți să fie finalul:

Manea Răileanu: “Ideea cu serele îngropate a fost foarte bună, a mers, a dat randament, a avut viață, nu a fost o minciună”.

Bo Ming: “Îmi place aici. Aici mă știu și primarul și toți oamenii. Dacă ies și încep să circul prin sat, toți oamenii 100% mă salută. Și copii și bătrâni din comună, toți îmi spun: «Aaaa! Salut». Eu sunt singurul chinez aici”.

Reportajul realizat de jurnalistul Daniel Befu a fost publicat în ediția de august a revistei Agrointel ›  › 16-09-2013


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Studii Geo-Tehnice

Realizam Studii Geo-Tehnice in Conditii Foarte Avantajoase

Cele mai bune preturi din piata. Sunati acum: 0769 057 340

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.