Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică cere Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, printr-o scrisoare deschisă, să modifice legislaţia potrivit căreia vânzarea sării normale în magazine şi utilizarea ei în industria alimentară este interzisă. Specialiştii spun că, folosind doar sare iodată, riscăm să dezvoltăm alergii sau chiar cancer tiroidian.

De la pâine, fursecuri şi dulciuri, până la iaurturi, produse de patiserie sau produse din carne, toate alimentele de pe piaţa din România conţin sare iodată şi nu sare gemă, denumire folosită pentru sarea normală. „Problema nu este numai faptul că sarea iodată se găseşte în toate alimentele, ci şi faptul că la magazin, supermarket şi hipermarket nu găseşti sare normală. Ca să cumperi acest tip de sare trebuie să te duci la farmacie sau la plafar. Este ca şi cum sarea normală ar fi un supliment”, spun reprezentanţii Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică.

Specialiştii spun că practic ne tratăm în fiecare zi cu iod, lucru nerecomandat, în condiţiile în care nu suferim de hipotiroidism, adică nu avem deficit de iod. Surplusul de iod din organism poate duce la apariţia alergiilor sau a cancerului de tiroidă. Guvernul a decis în anul 2002 că trebuie să fie comercializată doar sarea iodată. Vânzarea sării fără iod sau refuzul de a introduce sare iodată în pâine reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă până la 10.000 de lei.

CONCENTRAŢIA DE IOD ÎN SARE

30 mg iod/kg de sare
50,6 mg iodat de potasiu/kg de sare
39,2 iodură de potasiu/kg de sare

Sursa: www.realitatea.net 26.05.2012

Originally posted 2012-05-27 18:58:24.

Articole asemănătoare

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.