Producerea de sucuri naturale de mere = o afacere de mare viitor

Desigur, nu este vorba de sucul natural de fructe produs în gospodăriile populaţiei, ci de cel industrial ce prezintă o puternică amprentă ecologică.

Cu 20 ani în urmă, România dispunea de un număr mare de fabrici pentru producerea sucurilor de fructe, dar ele păcătuiau prin aplicarea unor tehnologii şi reţete de fabricaţie care mai mult îndepărtau consumatorii de produsele livrate pieţei.

Impresionat de tradiţia germană a stoarcerii merelor toamna, direct în livadă, inginerul Ilarie Isac, alături de câţiva dintre membrii Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România pe care o conduce, a pornit în urmă cu ceva timp în căutarea mai multor detalii despre această oportunitate. Şi pentru că Germania este ţara unde se produce cea mai mare varietate de sucuri şi concentrate de fructe dar şi de echipamente specifice obţinerii acestora, au ales să meargă direct la sursă.

Să învăţăm de la nemţi!

Momentul sosirii pe tărâm german nu a fost deloc unul întâmplător, întrucât, la sfârşitul lunii martie, avea loc una dintre manifestările internaţionale de top, orientate printre altele şi către tehnologiile ce ţin de producerea sucurilor şi distilatelor din fructe. Este vorba despre târgul Intervitis Interfructa desfăşurat la Stuttgart, care le-a oferit pomicultorilor posibilitatea de a vedea cele mai noi şi moderne tehnologii şi instalaţii de produs suc din fructe. Auziseră ei că aici pot fi găsite instalaţii la preţuri mai accesibile, asta şi datorită posibilităţii de a le achiziţiona direct de la producător.

Atracţia numărul unu au reprezentat-o, cum era şi firesc, instalaţiile dedicate micilor producători, care se bucură de un mare succes şi în Germania, pentru că sunt practice şi se amortizează în doar câteva luni. Sunt alcătuite din moară de tocat fructele, presă cu bandă, bazin colector al sucului, instalaţie de pasteurizare şi instalaţie de îmbuteliere la Bag in Box (pungă în cutie) cu capacitatea de 3,5 sau 10 litri. O astfel de instalaţie, marca Speidel, pe care chiar primarul din Topoloveni şi-a achiziţionat-o cu această ocazie, costă începând de la 3.000 de euro. Una asemănătoare, însă de dimensiuni mai mari, urmează să fie achiziţionată de Institutul de la Mărăcineni, care doreşte să o exploateze împreună cu alţi pomicultori din Argeş.

O tehnologie simplă

Specialiştii de la Speidel, unul dintre principalii fabricanţi de astfel de echipamente, oferă, alături de tehnologia de producere, şi diferite reţete de suc sau cidru din mere, pere şi din multe alte fructe. Ei mizează pe faptul că, în ultimul timp, sucurile de fructe au căpătat o largă utilizare, putându-se vorbi chiar de o terapie cu acestea, prin care pot fi tratate cele mai diverse afecţiuni. Din cauza valorii nutritive, deosebit de populare sunt sucurile din mere, pere, coacăze roşii şi negre, zmeură, soc şi struguri.

În ceea ce priveşte obţinerea sucului de mere, cel care interesează în mod deosebit pomicultorul român, metoda diferă în funcţie de destinaţia acestuia, dar şi de dimensiunea echipamentului. În general, merele se spală, se introduc în tocător, iar borhotul rezultat merge în presă. Cei de la Speidel au creat o hidropresă care, fără pic de energie electrică, stoarce şi ultima picătură de suc din fructe. Apa curge prin furtunul din livadă în membrana de cauciuc spre exterior şi presează tocătura către pereţii coşului cu zăbrele. Dacă merge la industrializare, sucul astfel obţinut poate fi centrifugat pentru limpezire, filtrat pasteurizat şi îmbuteliat.

Acesta este sucul limpede, dar el poate fi păstrat şi consumat şi sub formă de nectar sau suc cu pulpă, în acest caz o simplă pasteurizare la temperatura de 85% fiind suficientă. Este vorba aşadar de o tehnologie destul de simplă, importante sunt în această fază ambalajele utilizate pentru păstrare.

Tot specialiştii nemţi au inventat, după o metodă de „sigilare“ a vinului folosită şi în Roma antică, un rezervor din oţel superior cu capac plutitor, cu ulei, pentru izolarea sucului de aer. Capacul plutitor cu ulei se adaptează nivelului de suc, plutind tot timpul deasupra acestuia. Dacă nivelul sucului scade, capacul coboară. Capacul şi uleiul au rol de „sigilare“, acestea nepermiţând aerului să pătrundă în suc. În acest mod sucul şi cidrul pot fi păstrate luni de zile.

Reguli de care trebuie să ţinem seama

Având în vedere că în multe dintre livezile româneşti calitatea fructelor este departe de ceea ce piaţa cere şi comparând cu produsele similare care se importă, această oportunitate ar putea reprezenta o reală şansă pentru pomicultorii noştri. Ideea lor este că, dacă merele pentru industrie se vând la nişte preţuri derizorii, singura şansă de câştig stă în producerea sucului. Trebuie însă să mai ţinem cont de faptul că pentru producerea acestuia se impune respectarea unor condiţii de siguranţă alimentară deloc de neglijat. În plus, acesta trebuie ambalat şi vândut sub o anumită marcă. Nu în ultimul rând, producătorii trebuie să îşi creeze un sistem de promovare şi să aibă o piaţă căreia să i se adreseze. Până să ajungă aici este necesar să înveţe cum şi ce să producă pentru a fi în ton cu cererea consumatorilor.

În mod sigur, afacerea ar putea avea sorţi de izbândă dacă s-ar realiza pe partizi mari şi într-un sistem organizat. Asociaţiile de pomicultori existente la ora actuală ar putea avea o şansă în condiţiile în care hotărăsc să se specializeze pe aşa ceva. În acest caz, ele trebuie să realizeze un centru unic de preluare şi procesare a fructelor, de ambalare şi păstrare a sucului cu tot ce implică acestea. În ceea ce priveşte vânzarea, în sarcina asociaţiei se află promovarea, logistica şi distribuţia, având în vedere că toţi clienţii aşteaptă marfa la poarta magazinului.

Şi mai trebuie să ţină cont de un lucru. Pe piaţa băuturilor nealcoolice, producătorii vor avea de înfruntat competiţia acerbă a celorlalte sucuri vândute sub branduri foarte cunoscute într-un sistem superorganizat şi care, deşi sunt mai puţin sănătoase, continuă să deţină o cotă uriaşă.

Valentina ŞOIMU

Originally posted 2012-04-14 07:49:53.