Vârsta nu este un impediment pentru oamenii hotărâţi să-şi creeze ei înşişi succesul viaţă. Este cazul lui Veaceslav Steopa, de 25 de ani, din satul Şuri, raionul Drochia, proaspăt absolvent al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, care deşi a făcut doar câţiva paşi în domeniul afacerilor, deja stă bine pe picioare.

Ca şi mulţi alţi tineri, Veaceslav şi-a încercat norocul prin străinătate, însă, fiind o persoană ambiţioasă, şi-a dorit să fie doar el stăpân pe propriul destin. Cu banii câştigaţi în Rusia, tânărul s-a lansat în afacerea de creştere a legumelor în sere chiar în satul natal, de altfel cu tradiţii bogate în domeniul legumiculturii.

Pe parcursul anului 2007, analizând minuţios toate aspectele acestei activităţi, economice şi tehnologice, Veaceslav a avut posibilitatea să viziteze afaceri similare derulate în Moldova şi în România. În plus, s-a documentat minuţios, apelând la consultaţiile organizaţiei „Agro-Cons” din Drochia, care face parte din reţeaua AGROinform, precum şi la informaţiile disponibile în Internet şi literatura de specialitate.

Suma iniţială cu care s-a lansat în afaceri, 20 de mii de lei, a fost insuficientă pentru toate activităţile planificate, astfel încât antreprenorul a apelat la un credit de consum, în mărime de 30 mii lei.

Suma de 50 mii lei a fost direcţionată, preponderent, spre construcţia serei şi procurarea mijloacelor circulante necesare pentru derularea businessului (răsad, îngrăşăminte, chimicale, etc.).

La iniţierea afacerii, Veaceslav Steopa a beneficiat de suport informaţional şi practic din partea Gospodăriei Ţărăneşti „Maria Darii” din satul Chetrosu, Drochia, care dispune de o vastă experienţă în domeniul cultivării legumelor în câmp protejat şi în câmp deschis.

Veaceslav Steopca s-a familiarizat cu tipurile şi modul de construcţie a serelor, tehnologia şi unele aspecte specifice, bazate pe experienţa personală acumulată, selectarea hibrizilor şi a soiurilor de legume, aplicarea metodelor de protecţie integrată a plantelor etc.

Ca urmare, la începutul anului 2008, antreprenorul a construit o seră cu carcasă din lemn şi suprafaţa de 480 metri pătraţi (40×12 metri), precum şi a montat un sistem simplu pentru încălzire pe bază de gaz. Din start, şi-a asigurat accesul la resurse de apă, instalând şi un sistem de irigare prin picurare.

Investiţia totală la etapa iniţială a constituit 40 de mii de lei. Mijloacele financiare au fost utilizate pentru procurarea lemnului şi a peliculei peste 20 de mii de lei; 3 pompe – 5 mii de lei; sistemul de irigare prin picurare – 1,5 mii lei; sistemul de încălzire (gaz) – 6 mii de lei; răsad (cca. 2500 fire de tomate hibrid cu creştere indeterminată „Tolstoi”) – 3,8 mii lei, alte cheltuieli.

Chiar dacă fermierul şi-a lansat afacerea cu întârziere de o lună, Veaceslav a obţinut rezultate bune.

Acestea se datorează, nu în ultimul rând, atenţiei sporite acordate dezvoltării fiziologice a plantelor, şi anume: plantele erau irigate o dată la două zile asigurând cantităţile optime de irigare, fertilizarea plantelor era efectuată atât la rădăcină, cât şi foliară, pentru asigurarea tomatelor cu microelementele necesare pentru sporirea calităţii legumelor.

Toate aceste aspecte, alături de orientarea din start spre creşterea intensivă a tomatelor, au permis obţinerea unor recolte constant ridicate. Roşiile sunt culese de două ori pe săptămână, în medie, se recoltează câte 500 kg de legume la o recoltare.

Recoltarea de două ori pe săptămână a fost determinată de optimizarea consumurilor prin reducerea cheltuielilor de transportare şi majorarea cantităţii livrate, ceea ce îi permite fermierului negocierea unui preţ mai avantajos.

Preţul mediu de livrare a constituit 5 lei/kg, majoritatea legumelor fiind livrate pe piaţa angro din Bălţi.

Cultivarea tomatelor indeterminate va permite antreprenorului să comercializeze roşii până în târziu, ceea ce va asigura sporirea eficienţei şi a rezultatelor economice din activitatea practicată.

Tehnologia intensivă aplicată de Veaceslav este orientată la sporirea recoltei de tomate la o unitate de suprafaţă şi planifică să obţină peste 40 kg la un metru pătrat de seră.

Un suport considerabil la derularea afacerii este acordat de membrii familiei antreprenorului. Sera este construită în curtea bunicului său, care îi acordă un ajutor permanent.

Succesul acestei mici afaceri, obţinut la numai câteva luni de activitate, îi permite lui Veaceslav Steopa să privească cu optimism spre viitor şi să facă planuri de extindere.

Astfel, deja planifică să-şi lărgească afacerea şi să construiască alte două sere. Experienţa acumulată l-a determinat să aleagă un alt model de sere – pe sistemul de arc. Acest tip de seră este mai durabil, deoarece nu permite acumularea precipitaţiilor şi este mai rezistentă la vânt.

din agravista.md

Originally posted 2012-09-09 16:48:54.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.