RoinitaE o planta inalta de aproape un metru, cu flori albe-liliachii si cu frunzele de un verde deschis. Dar ceea ce o distinge printre suratele ei din natura e mireasma pe care o raspandeste si care seamana cu lamaia. La ce este buna aceasta planta medicinala? Grea intrebare! Nu ne-ar ajunge paginile acestei reviste pentru a raspunde la ea! Roinita (Melissa officinalis) este una din cele mai folosite plante medicinale din lume (germanii au un cult pentru ea). Zeci de studii facute pe tot mapamondul pun in evidenta extraordinara ei valoare terapeutica, cu efecte multiple, atat ca remediu simplu cat si combinat.

Raspandirea

Cunoscuta in popor si sub numele de melisa, mataciune sau iarba de alamai, roinita creste mai ales in sudul si in vestul tarii, unde prefera coastele pietroase si insorite din padurile de stejar, de salcam sau din rariturile de fag. Infloreste acum, la sfarsit de mai – inceput de iunie, si poate fi gasita cu precadere in vestul tarii – Arad, Timisoara, Caras Severin, in Bihor, dar si in zonele sudice ale Olteniei si Munteniei.

Recoltarea

De la roinita se culege partea aeriana (tulpina, frunze, flori), prin taierea cu grija, pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara vant (vantul favorizeaza evaporarea uleiurilor volatile din planta, care sunt un principiu activ foarte important). Imediat dupa culegere, tulpinile de roinita se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de kilogram de planta proaspata, rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, frunzele de roinita pot fi folosite ca adaos in salatele de cruditati, carora le dau o aroma si o savoare deosebite.

Sapte retete de preparare a roinitei

1. Pulberea
Se obtine prin macinarea cat mai fina, cu rasnita electrica de cafea, a tulpinilor uscate de roinita. Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, tinute in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

2. Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de roinita, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat, vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza cate 50-100 de picaturi diluate in putina apa, de patru ori pe zi.

3. Vinul de roinita
Intr-un litru de vin natural alb se pun douazeci de linguri de pulbere de roinita si se lasa la macerat vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau cate 3 linguri, inainte sau dupa masa. Administrat inainte de masa, vinul de roinita stimuleaza digestia, combate dispepsia, previne aparitia spasmelor tubului digestiv.

4. Mixtura de roinita
Era foarte mult folosita de catre calugarii benedictini, care o considerau un panaceu pentru memorie si pentru reintinerire. Iata reteta sa de preparare: se combina doua galbenusuri de ou cu doua linguri de miere si cu 2-3 lingurite de tinctura de roinita, la care se adauga jumatate de lingurita de pulbere de busuioc. Preparatul astfel obtinut se consuma pe stomacul gol, dimineata, ca reintineritor si revigorant.

5. Infuzia combinata
Se pun 3-4 linguri de roinita maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.

6. Uleiul de roinita
Se pun intr-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roinita, peste care se adauga jumatate de litru de ulei de floarea-soarelui sau de masline. Se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un recipient inchis ermetic, dupa care se filtreaza, iar preparatul rezultat se pune intr-o sticla inchisa la culoare. Remediul se poate folosi atat intern, ca ulei alimentar pus in salate (are efect digestiv, reintineritor), cat si extern, contra reumatismului, nevralgiilor, durerilor de cap.

7. Cataplasma cu roinita
O mana de frunze maruntite de roinita se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, si se lasa vreme de o ora.

Utilizarile terapeutice

Roinita si sistemul nervos

Probabil cea mai importanta categorie de efecte a roinitei este cea asupra sistemului nervos. In doze mici si luata ocazional, roinita este un excelent calmant nervos, fiind recomandata contra durerilor de cap, care apar pe fond de stres si de suprasolicitare, contra insomniei, contra tulburarilor digestive care apar pe fond nervos. In toate aceste afectiuni, se administreaza cate o lingurita de tinctura diluata intr-un pahar de apa, in doza unica, atunci cand este nevoie. Roinita este si un excelent remediu pe termen lung contra Alzheimerului (reduce starea de agitatie si imbunatateste memoria), contra tulburarilor de memorie post-traumatice, precum si contra tulburarilor de memorie produse de problemele vasculare cerebrale. In aceste afectiuni se administreaza cate o lingurita de tinctura de roinita de 4 ori pe zi, in cure de minimum 4 luni.

Roinita si psihicul

Rezultatele experimentale privitoare la folosirea roinitei in tratarea unor tulburari cum ar fi depresia, anorexia psihica (cu reversul sau – bulimia), angoasele de tot felul au fost mai mult decat incurajatoare. Administrarea unor doze medii de roinita, 6 lingurite de tinctura pe zi sau 4 lingurite de pulbere pe zi, are efecte invioratoare asupra psihicului, antidepresive, favorizand gandirea optimista, amplificand tonusul psihic si mental. Aproximativ 40% dintre cei care au urmat tratamentul cu aceasta planta contra tulburarilor emotionale mentionate au resimtit o ameliorare clara a starii lor psihice. Un rezultat foarte bun, daca este sa ne gandim la faptul ca roinita este un remediu practic nenociv si care poate fi luat in cure de lunga durata, fara a da dependenta. Exista insa si un… “daca”: pentru a obtine rezultate notabile, prin tratamentul cu melisa, este necesar sa “simpatizati” sau, cu alte cuvinte, sa vi se potriveasca aceasta planta. Oricum, merita sa incercati.

Roinita si glanda tiroida

Studii facute la un important institut american de endocrinologie au aratat ca extractele din roinita pur si simplu inhiba puternic actiunea in organism a hormonului tiroidian (Tsh). Este o descoperire extraordinara, care va duce in curand la aparitia pe piata a primului medicament natural, cu adevarat eficient impotriva hipertiroidiei. Deocamdata, puteti folosi contra afectiunilor tiroidei, infuzia combinata de roinita, din care se bea cate un litru pe zi, in 3-4 reprize, in cure de doua luni, cu doua saptamani de pauza. Acest remediu este valabil si in cancerul de tiroida, pentru ca aceasta planta are si efecte antitumorale dovedite.

Roinita si tulburarile hormonale la femei

Cercetari clinice facute in Germania au aratat ca administrarea tincturii de roinita are efecte de reglare a ciclului menstrual, fiind un remediu excelent contra unor probleme cum ar fi starile de nervozitate si de disconfort de dinaintea menstruatiei, menstrele neregulate insotite de dureri abdominale, spasme sau dureri de cap. Va recomandam o combinatie in proportii egale de tinctura de roinita si tinctura de cretisoara (Alchemilla vulgaris), din care se iau cate 6 lingurite pe zi, in cure de patru saptamani.

Roinita si reumatismul

Un litru de infuzie combinata de roinita consumata zilnic ajuta la combaterea majoritatii formelor de reumatism, avand o actiune antiinflamatoare articulara, antialgica, incetinind sau chiar oprind procesele degenerative. Extern, se ung articulatiile afectate cu ulei de roinita, la care se adauga un pic de ulei volatil de menta (il gasim in Plafaruri) – 3 picaturi de ulei volatil de menta la o lingurita de ulei de roinita.

Roinita si bolile gastro-intestinale

RoinitaIn colita de fermentatie, roinita este unul din cele mai puternice remedii vegetale, avand darul de a inhiba dezvoltarea excesiva a bacteriilor de fermentatie in colon, de a combate spasmele, de a diminua inflamatia. Se administreaza sub forma pe care pacientul o simte cea mai eficienta, in cazul sau: pulbere (4-6 lingurite pe zi) sau infuzie combinata (1 litru pe zi). Acelasi tratament este valabil contra colonului iritabil si a colonului spastic, precum si contra enteritei.

Vinul de roinita luat inainte de masa este un remediu excelent impotriva indigestiei, a dispepsiei si a atoniei digestive.

Roinita si afectiunile hepatobiliare

Infuzia combinata de melisa este un excelent leac pentru diskinezia biliara (fiere lenesa), pentru colecistita si un adjuvant contra litiazei biliare. Studii preliminare arata o actiune favorabila a extractelor de roinita contra hepatitei virale. Se pare ca aceasta planta este un adevarat inamic al virusurilor, asa cum vom vedea in continuare:

Roinita si herpesul

Virusurile care produc herpesul de tip I si de tip Ii sunt distruse de un complex de substante secretate de aceasta planta. Intern, se face cura cu tinctura (6 lingurite pe zi) sau infuzie combinata de roinita (1 litru pe zi). Extern, se pun vreme de doua ore pe zi comprese cu infuzie combinata sau, mai eficient, cataplasme cu roinita, pe locurile afectate de herpes. La cinci minute dupa incheierea aplicatiei, se pune tinctura de propolis pe leziunea herpetica, pentru a grabi vindecarea.

Roinita si… tineretea fara batranete

Anterior, vorbeam despre efectul favorabil al roinitei impotriva unei boli a varstei a treia, greu de combatut la ora actuala, si anume Alzheimerul. Efectele acestei plante nu se opresc insa aici: pe langa faptul ca melisa imbunatateste considerabil memoria si intreaga activitate a sistemului nervos, ea are un puternic efect antioxidant. Cu alte cuvinte, ea ajuta la mentinerea tineretii tuturor celulelor din organism, anihiland radicalii liberi (molecule din sange care sunt responsabile de imbatranirea tesuturilor).

Precautii

In cazul persoanelor care utilizeaza sedative si calmante de sinteza, se recomanda evitarea utilizarii in paralel a roinitei.

Contraindicatii

Aceasta planta nu se va administra, mai ales pe termen lung si in doze medii sau mari, in cazul pacientilor care sufera de hipotiroidie.

P.S. Acest articol nu epuizeaza nici pe departe aplicatiile terapeutice ale roinitei, o planta intens cercetata in laboratoarele lumii. Vom reveni, asadar, cu noi informatii despre aceasta planta, inca foarte putin cunoscuta la noi in tara.

Scurt istoric

Originara din Asia Mica si din tarile mediteraneene, roinita era folosita de arabi ca intaritor pentru inima.

Dioscoride o elogia ca remediu contra muscaturilor de scorpioni si de caini, si drept calmant contra durerilor de dinti.
Pliniu recomanda roinita pentru intarirea vederii si, preventiv, impotriva albetei (cataracta), administrata sub forma de picaturi obtinute din sucul plantei, combinat cu miere.

Sfanta Hildegard van Binger scria: “Cine mananca melisa in salate, rade din suflet, pentru ca spiritul ei incalzeste inima”. “Melisa are proprietati exceptionale de intarire a inimii, mai ales noaptea, cand ea bate neregulat si produce frica.” “Purifica sangele, alungand tristetea si melancolia.”

Herboristul medieval Valentino spunea sa melisa da vise frumoase si induce somnul usor, daca e mancata imediat dupa cina.

In 1611, calugarii carmelitani au inventat o licoare miraculoasa, “spirtul de roinita”, a carui reteta a fost tinuta secreta pana tarziu. Astazi se stie ca leacul era preparat cu frunze de roinita, bucati de lamaie, scortisoara, nucsoara rasa, coriandru si vin alb. Astrologia asociaza roinita (numele vine de la roiurile de albine atrase de mirosul ei) cu Soarele si planeta Jupiter.

sursa


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.