Fr.: Lavande; G.: Echter Lavendel;M.: Szagos levendula; R. Lavanda kalasovaia.

Caractere de recunoaştere:

  • Planta: Semiarbust de cultură, cu durată mare de viaţă (pînă la 20-30 ani), cu port de tufă globuloasă datorită ramificării bogate de la bază, cu un colorit general verde-cenuşiu, înalt de 30-70 (100) cm;
  • rădăcina: lignificată, groasă pînă la 2-3 cm;
  • tulpina: la tinereţe patrunghiulară, pubescentă, ramificaţiile bătrîne sînt lignificate, brune, cu scoarţa exfoliată, ramificaţii numeroase, cele terminale cu inflorescenţe au 25-30 cm şi sînt foliate numai la bază, cele sterile mai scurte şi foliate complet;
  • frunze: opuse, întregi, liniare, cu vîrf ascuţit, sesile, lungi de 2-5 cm şi late de 3-5 mm (cele de jos spre limita inferioară, cele mai de sus spre cea superioară), cu marginea răsucită în sus, dînd frunzei aspectul de jgheab; culoarea celor inferioare este cenuşie datorită perilor ramificaţi de pe ambele feţe, cele superioare, fiind mai puţin păroase, au culoare verde-cenuşie;
  • flori: grupate în 3-8 verticile false (de fapt dihazii) cu cîte 3-7 flori labiate aproape sesile; verticilele sînt dispuse pe porţiunile terminale ale unor ramuri, dînd aspect de spic lung de 3-7 cm;
  • fructe: nucule ovoidale, lucioase, cafeniu-deschis, lungi de cca. 2 mm, grupate cîte 4.

Lavandula angustifolia Mill.

levantica,Lavandula angustifolia Mill.

levantica

Înflorire: VI-VIII.

Materia primă: Flores Lavandulae – flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescenţelor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, păros şi glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime şi diametrul de 3-4 mm; de culoare violet-cenuşiu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 dinţi mici dintre care doi mai dezvoltaţi.

Corola bilabiată, de 5-8 mm lungime, de culoare albastră-violetă, pubescentă şi glanduloasă, cu tubul aproape drept. Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Nuanţa florilor diferă de la albastru-violaceu pînă la albastru-deschis. Mirosul este plăcut, aromat, iar gustul uşor amărui.

Ecologie şi răspîndire: Fiind plantă de origine mediteraneană, solicită temperaturi ridicate atît pentru germinare (10-15°), cît şi pentru pornirea în vegetaţie în anii următori (10-12° sau chiar 14° pentru plantele care au ieşit din iarnă slăbite). Rezistenţa la ger este ridicată în perioada de repaus, planta neavînd de suferit peste iarnă la – 15° fără zăpadă şi – 30° acoperită de zăpadă, în schimb în timpul vegetaţiei (geruri tîrzii de toamnă sau timpurii de primăvară) este afectată la -8° … – 10°. în perioada de vegetaţie, cu cît temperatura este mai ridicată, cu atît planta se dezvoltă mai viguros şi creşte conţinutul în ulei eteric.

Cerinţele faţă de umiditate sînt reduse, suportînd bine seceta. Faţă de umiditatea solului are cerinţe mai ridicate la germinarea seminţelor şi pentru prinderea plantelor. Pentru o vegetaţie bună sînt favorabile ploile de primăvară în perioada de pornire în vegetaţie, dar precipitaţiile sînt dăunătoare în perioada de înflorire.

Lumina este un factor important în special pentru sintetizarea uleiului eteric, în condiţii de lumină directă procentul depăşind de 2-3 ori pe cel obţinut în condiţii de umbrire.

Levănţica este deosebit de puţin pretenţioasă faţă de sol, vegetînd chiar pe cele aride, în special bogate în calciu. Nu suportă soluri cu exces de umiditate, apă stagnantă sau apă freatică superficială.

Datorită cerinţelor reduse faţă de sol şi umiditate, levănţica poate fi folosită cu succes pentru valorificarea unor terenuri de coastă mai aride, improprii altor culturi, ca de exemplu pantele dealurilor dobrogene, terenuri degradate din sudul şi estul Moldovei şi alte asemenea zone din sudul şi vestul ţării. În special dealurile calcaroase ale Dobrogei reproduc destul de exact condiţiile în care planta vegetează în regiunea de origine, pe coastele mediteraneene ale Alpilor francezi, Dalmaţiei şi Greciei. În aceste zone, cu condiţia asigurării unor condiţii bune de umiditate în primii doi ani de la plantare, planta ar da rezultate superioare în ceea ce priveşte conţinutul în ulei eteric faţă de principala staţiune în care se cultivă actual planta – Feldioara (judeţul Braşov), mai rece şi umedă faţă de optimul cerinţelor ecologice ale speciei.

Deoarece planta are şi aspect ornamental, se recomandă cultivarea ei şi în parcuri, grădini, platbande, bineînţeles dat fiind considerentele arătate – în locuri deschise.

Se recomandă ca zone foarte favorabile Cîmpia Timişului (partea estică a judeţului Timiş, numai pe terenuri cu apă freatică la adîncime), dealurile vestice (în judeţele Timiş şi Caras-Severin), Cîmpia Olteniei, Cîmpia Burnazului, Bărăganul (partea din Ilfov), cîmpia şi zona colinară a Dobrogei; zone favorabile sînt considerate subcarpaţii de curbură şi meridionali (judeţele Vrancea, Buzău, Prahova, Dîmboviţa, Argeş, Olt, Gorj, Mehedinţi), Ţara Bîrsei (zona Feldioara – Bod), cu rezervele arătate.

Tehnologia de cultură: Pentru cultura de Lavandă se recomandă ca terenul să se cultive anterior timp de 2-3 ani cu plante furajere pentru nutreţ verde sau cu plante prăsitoare timpurii care să dea posibilitatea menţinerii acestuia curat de buruieni. Este contraindicat să se înfiinţeze cultura de Lavandă pe un teren care este infestat cu pir, pălămidă, costrei sau alte plante asemănătoare. Lavanda fiind un semiarbust ce stă pe acelaşi teren 20-25 de ani, este recomandabil ca pe acelaşi teren să nu revină decît după o perioadă de 8-9 ani.

După culturile timpurii se ară pînă la o adîncime la care să nu se scoată bolovani. Toamna terenul se desfundă la o adîncime de 40-50 cm. La desfundarea terenului, acesta se îngraşă cu 40-45 t/ha gunoi de grajd bine fermentat. De asemenea, se recomandă ca toamna, înainte cu 2-3 săptămîni de plantare, să se execute o arătură de 20-22 cm, cu care ocazie se încorporează în sol 50 – 60 kg /ha s.a. fosfor şi 40-50 kg /ha s.a. potasiu, iar primăvara printre rînduri se dau 70-80 kg /ha s.a. azot în două etape: prima jumătate la prima praşilă mecanică şi a doua după 4-5 săptămîni.

Ca îngrăşăminte suplimentare se recomandă a se da anual, începînd cu al treilea an de cultură, înainte de apariţia bobocilor florali, cîte 30-40 ka/ha s.a. fosfor, 20-30 kg/ha s.a. potasiu şi 30-40 kg /ha s.a. azot. În situaţia în care înfiinţarea culturii de lavandă se face pe soluri acide, se va proceda la amendarea terenului cu 4-5 t/ha praf de var. Pînă la plantare solul se va menţine curat de buruieni prin discuiri repetate cu discul în agregat cu grapa reglabilă.

Levănţica poate fi înmulţită fie prin seminţe în straturi reci, unde se produc răsaduri, fie prin butaşi proveniţi din despărţirea tufelor. Însămînţarea straturilor se va face toamna tîrziu, în pragul iernii, după ce timpul s-a răcit, în aşa fel ca sămînţa să nu poată răsări decît primăvara. Pentru obţinerea răsadului pentru un hectar de cultură sînt necesari 150 m2 de straturi reci în care se însămînţează 1,4 kg sămînţă cu puritatea de 97%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cca. 1,0282 g, iar la un gram intră în medie 973 seminţe.

Transplantarea pe locul definitiv se face în toamna anului următor în septembrie, pe timp ploios, în aşa fel încît pînă la îngheţ plantele să aibă timp suficient pentru a se înrădăcina. În toamnele fără ploi locul de plantat se udă abundent. Cînd s-a întîrziat cu transplantarea şi se anunţă ger, această lucrare se execută primăvara devreme, în care caz plantele trebuie bine udate, întrucît se prind mai greu. La transplantare se păstrează intervalul de 80 cm între rînduri şi de 80 cm între plante pe rînd. Rădăcinile lungi se scurtează la 10 – 15 cm şi după ce au fost curăţate se mocirlesc.

Plantele cresc bine cînd coletul se îngroapă ceva mai jos de nivelul pământului, căci se dezvoltă rădăcini suplimentare ce întăresc planta. La plantare pămîntul se tasează uşor în jurul plantelor. Pentru iarnă plantele se muşuroiesc într-un strat de pămînt de 3-5 cm.

Un material de înmulţire mult mai bun decît răsadurile produse din sămînţă sunt butaşii ce rezultă din despărţirea tufei. În acest scop se folosesc culturile de 3-4 ani sau cele special formate. În octombrie-noiembrie se taie porţiunea aeriană a tufei la 8 – 10 cm deasupra pămîntului. Cioturile rezultate se acoperă cu pămînt ce se îndeasă bine între ele. Primăvara, după ce au început să vegeteze şi să formeze organele aeriene, tufele se acoperă din nou cu pămînt. Pe timpul verii plantele dau lăstari puţini, care se înrădăcinează bine. Toamna plantele se scot din pămînt, se împart în mai mulţi puieţi care se trec în şcoala de fortificaţie pentru un an. O tufă poate da pînă la 200 puieţi.

În primul an de cultură se îndepărtează inflorescenţele pentru a nu slăbi plantele, iar toamna se rup vîrfurile ramurilor spre a se coace lemnul şi pentru a le mări rezistenţa la frig. Anual, primăvara, tufele se curăţă de ramurile uscate, în special tijele florale din anul precedent, şi se tund vîrfurile.

Pentru reuşita culturii, terenul trebuie să fie curat de buruieni şi afînat pe tot timpul vegetaţiei plantelor. Se prăşeşte ori de cîte ori este nevoie, deoarece plantele vegetează pînă toamna tîrziu şi după recoltare se formează lăstarii ce vor da florile în anul viitor. Ultima praşilă, toamna, se execută la o adîncime de 12-15 cm, cînd plantele se muşuroiesc.

Operaţia de întinerire se face prima dată în anii 6-7 de cultură, a doua oară după caz, luîndu-se în consideraţie starea de sănătate şi de producţie a plantaţiei.

Evaluarea definitivă a producţiei se face stabilind numărul de tufe pe m2, numărul de flori pe tufă, greutatea a 1000 flori verzi, ţinîndu-se seama că din cca. 5 kg inflorescenţe crude rezultă 1 kg uscate.

Calculul producţiei medii se face la fel ca la gălbenele.

La plantaţiile bine întreţinute recoltarea începe în al doilea an de cultură, în lunile iunie-iulie, cînd plantele ajung la deplină înflorire, se taie vîrfurile inflorescenţelor cu secera, la maximum 5 cm sub ultima floare.

Lucrarea se execută pe timp uscat şi cald, după ce s-a ridicat rouă. Inflorescenţele trebuie recoltate în prima jumătate a zilei, cînd ele conţin cea mai mare cantitate de ulei. După tăiere se aşază în coşuri, fără a fi îndesate, şi se transportă cît mai repede la locul de uscare sau la cel de distilare.

Pentru obţinerea de sămînţă se rezervă tufele tipice cu flori de culoare albastru-violet de la care se recoltează sămînţa, se condiţionează şi se păstrează în saci de pînză.

Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Levănţica este atacată de torţel (cuscută), de mucegaiul rădăcinilor şi de făinare.

Torţelul se combate prin tăierea şi arderea tulpinilor de levănţica atacate, înainte ca acesta să fructifice. Mucegaiul rădăcinilor se combate prin distrugerea plantelor atacate, aerisirea rădăcinilor şi, în cazul cînd apa stagnează pe teren, prin drenare (executarea de şănţuleţe pentru scurgerea apei). Făinarea se combate prin stropiri cu zeamă bordeleză 0,25% înainte de înflorire, ori după ce s-au recoltat inflorescenţele.

Levănţica mai poate fi atacată şi de dăunători ca: larvele cărăbuşului de mai, coropişniţa, purici, păduchi şi furnici. Larvele cărăbuşului de mai se combat prin lucrări agrotehnice, coropişniţele prin momeli cu substanţe arsenicale (Verde de Paris), puricii şi păduchii prin prăfuiri cu Lindatox-3, furnicile prin momeli cu tărîţe pe bază de arseniat de sodiu (16 kg tărîţă, 12 l apă, 400 g arseniat de sodiu). Această compoziţie se îndulceşte cu zahăr sau melasă.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Inflorescenţele se usucă pe cale naturală în încăperi bine aerisite, uscate, ferite de soare, sau artificial,, la o temperatură de maximum 35°C. Cînd se usucă pe cale naturală, inflorescenţele se aşază în straturi subţiri, pe rame, rogojini etc. În timpul uscării se vor întoarce cu grijă din cînd în cînd pentru a se evita brunificarea şi uscarea neuniformă. Inflorescenţele uscate se strujesc, florile se ambalează în lăzi care se păstrează în locuri curate, uscate şi aerisite.

Randamentul la uscare este de 5-7/1. Cînd inflorescenţele sînt folosite pentru extragerea uleiului, imediat după recoltare se transportă în coşuri sau lăzi la locul de prelucrare pentru a se evita încălzirea lor, ceea ce duce la pierderi mari de ulei. Pentru extragere de ulei nu este permisă recoltarea unei cantităţi mai mari de inflorescenţe care să depăşească capacitatea de extragere în 24 ore.

Prin condiţiile tehnice de recepţie nu se admit corpuri străine organice, procentul maxim de impurităţi admis fiind de max. 5% (resturi de tulpini florale, flori brunificate, fructificaţii), corpuri străine minerale – max. 0,5%, umiditate – max. 11%.

Pentru produsul în stare proaspătă, destinat producţiei de ulei eteric, se admit inflorescenţe cu peduncul lipsit de flori de max. 5 cm lungime; se admit max. 5% impurităţi (tije tulpinale peste 5 cm, dar nu mai lungi de 10 cm), corpuri străine organice – max. 0,25% şi minerale -max. 0,5%, umiditatea normală a produsului proaspăt.

Compoziţie chimică: Florile proaspete conţin 0,5-1% ulei volatil iar cele uscate 1-3%. Uleiul volatil conţine 44-50% acetat de linalil, butirat de linalil, geraniol, linalol în stare liberă, valerianat de linalil, borneol, cumarină„ etil-n-amilcetonă, nerol, furfurol, α-pinen, cariorilen, acizi şi esteri etc. Florile mai conţin tanin, un principiu amar, substanţe minerale.

Aetheroleum Lavandulae – figurează în F.R.IX. Componentele uleiului volatil ale diferitelor clone şi provenienţe au fost studiate amănunţit şi în ţara noastră.

Acţiune farmacodinamică – utilizări terapeutice: Datorită componentelor din uleiul volatil, acesta este un aromatizant puternic cu acţiune antiseptică locală şi uşor antispastică. Florile au acţiune carminativă şi slabe efecte stimulente nervoase.

Se utilizează intern pentru acţiunea carminativă, în tulburări digestive, în cefalee şi ca stimulent general sub formă de poţiuni, ca aromatizant şi corectiv. Intră în compoziţia ţigărilor antiastmatice. Uleiul volatil de levănţică este foarte mult solicitat în parfumerie şi cosmetică.

Produsele fitoterapeutice din levănţica au acţiune calmantă, diuretică, coleretică, antiseptică şi cicatrizantă. Uleiul volatil de levănţica are proprietatea de a normaliza funcţia cardiacă, moderând excitabilitatea unor receptori interni.

Indicaţii terapeutice
Fitoterapia cu preparate din levănţica este indicată în neurastenie, surmenaj, stări de iritabilitate nervoasă, migrene şi alte dureri de cap, boli de rinichi şi ficat.

Preparare şi administrare
Infuzia se prepară din 1-2 linguriţe de flori la 1 cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

Pentru uz extern, se recurge la băi generale. Se prepară o infuzie din 50-75 g de flori (aproximativ un pumn de flori) la 1 litru de apă clocotită. Ceaiul rezultat se adaugă la apa de baie. Se fac serii de câte 10-20 de băi. Pentru baie se poate folosi şi uleiul volatil sub formă de emulsie concentrată adăugat în cantitate echivalentă.

În cazul plăgilor se pot face spălaturi locale sau se pot aplica, de asemenea, comprese îmbibate într-o infuzie mai concentrată (1 lingură de flori la 1 cană cu apă).

Levănţica intră în compoziţia granulelor Aquasedin, a extractului alcoolic inhalant, a tabletelor Vitaroz, a comprimatelor Nervosedin şi Voseptol.

Diverse
Uleiul de lavandă este folosit în farmacii pentru mascarea mirosului neplăcut al unor preparate medicamentoase, şi pe scară şi mai mare în industria cosmeticelor, la fabricarea unor produse pentru întreţinerea feţei şi mâinilor, a săpunurilor şi detergenţilor. Efectul insecticid al florilor de lavandă poate fi util în gospodărie pentru combaterea moliilor. În acest scop, planta se aşază între haine, acestea vor avea în plus şi un miros plăcut.

Observaţii:
Pentru acelaşi scop se mai cultivă şi Lavandula hybrida Reverchon (Lavandin sau Levănţică englezească) – care este un hibrid între L. angusti folia Mill. şi L. latifolia (L.) Medik. (Levănţică spaniolă), avînd axul inflorescenţei cu două ramificaţii lungi (fig.), portul mai înalt (50-90 cm), iar frunzele late pînă la 1 cm (faţă de cca. 5 mm la levănţică) şi mai păroase.

levantica,deosebiri


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole asemănătoare

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.