Horticultorii ne dau de veste: putem deveni o ţară bananieră – încălzirea globală ne aduce kiwi şi banane pe tarla

Să cultivăm măcar din curiozitate

Dorel Hoza, decanul Facultăţii de Horticultură a Universitaţii de Agronomie din Bucureşti, spune că primele soiuri exotice le-a cultivat prin ’92. Le-a adus din Italia şi în trei ani, timp în care planta a ajuns la o oarecare maturitate, a făcut prima recoltă: „În ultimii 20 de ani, odată cu încălzirea asta globală, a crescut şi la noi temperatura medie anuală. Avem toamne lungi, avem veri călduroase, lucruri care le priesc curmalelor sau fructului de kiwi, de exemplu”.

RECOLTĂ. Paw-paw-ul, sau banana nordului, a fost adus din America de Nord, însă și în grădina de la Agronomie a crescut la fel de bine

20 de kilograme pe o singură plantă

Într-un câmp din spatele facultăţii are acum mai mulţi arbuşti exotici. Kiwi-ul stă ciorchine în copac, le vezi numai să dai câteva frunze deoparte. Sunt tari şi aproape coapte. Anul ăsta producţia e bună. Fără vreun tratament chimic, au ieşit câteva kilograme pe pom. „Pot fi şi 20 – 30 de kilograme. Cam asta e media unui arbust de kiwi”, completează decanul.

Există vreo diferenţă între kiwi-ul românesc şi cel de la mama lui?: „Există! Astea de la noi sunt naturale, că n-am pus nici îngrăşământ chimic, nici n-am tratat frunza. Dar, pe de altă parte, au mai puţină vitamina C, pentru că n-avem noi atâta soare cât au ei acolo”.

Hoza le-a cultivat de curiozitate şi recunoaşte că a cam avut emoţii. Nu s-a gândit vreodată să se îmbogăţească de pe urma lor, deşi, spune el, cultivarea bananelor sau a curmalelor în România n-are de ce să n-aibă succes.

Specialiştii spun că aven nevoie de diversitate

„După atâta amar de vreme doar cu mere şi pere, parcă e altceva când rupi din copac un fruct mai parfumat”, concluzionează Hoza. E un pic supărat că, ori de câte ori s-a lăudat cu producţie bună la ciudăţeniile astea, au sărit unii să spună că-s otrăvitoare: „E acelaşi lucru cu ce găsiţi la magazin. Ce? Dacă-s făcute în România n-or fi bune! He, he, sunt!”

Luate pe rând, profesorul explică pentru fiecare ce le trebuie. Nimic deosebit. De exemplu, kiwi-ul are nevoie de o toamnă lungă: „Fructele se culeg cam pe la mijlocul lui noiembrie. Dacă în fiecare an ar fi o toamnă ca acum, producţia ar fi bună. Uneori, pe la mijlocul lui noiembrie, la noi cade bruma, dacă nu deja ninge”.

Soiurile cu fructe mici sunt bune pentru sucuri naturale

Are câteva soiuri în grădina de la Agronomie. Unele-s chiar cât nişte prune, însă pulpa fructului are aceeaşi consistenţă: „Aşa, de consumat în mod tradiţional, nu prea merge, pentru că-s mici şi au coaja asta, care trebuie curăţată. În schimb, sunt economice şi numai bune pentru sucuri. În loc de acid citric sintetic, producătorii ar pune mai bine de astea şi iese un suc natural excelent”.

Paw-paw-ul ăsta, despre care puţini ştiu că există, este cultivat tot la Agronomie. Se numeşte şi banana nordului. Arată ca o pară mai înghesuită, are o codiţă subţire, un alt gust decât al bananei obişnuite şi se mănâncă cu linguriţa.

O singură „bubă” are arbustul ăsta. Florile lui put a carne stricată. De aceea, polenizarea florilor e făcută doar de musculiţele de gunoi. Pulpa are însă gust, dar nu ca cel al unei banane obişnuite.

Şi fructele kaki şi-au făcut loc în cercetările pomicole ale profesorilor de la Horticultură. „Zici că-s roşii în copac”, spune Hoza. Arată ca nişte pătlăgele şi sunt foarte, foarte dulci. Ar ieşi din ele un gem excelent, la care nu mai trebuie adăugat zahăr.

Are cine să le cultive, nimeni nu vrea să investească

Profesorul Dorel Hoza mai povesteşte că a arătat cunoscuţilor şi fructele, şi pomii. Le plac, sunt parfumate, sunt gustoase, au culoare, au de toate. Le-a făcut dulceaţă, le-a congelat, tot bune au rămas.

Nimeni n-are însă încredere să investească: „Au venit oameni să întrebe una, alta. Dacă m-au chemat undeva pentru un sfat legat de cultivarea lor, m-am dus. E ca o consultanţă, dacă vreţi. Dar oamenii cultivă aşa, de hobby. Nu fac producţie mare. Dacă văd un arbust de curmal mulţi întreabă «ce e cu mărăcinele ăsta?», pentru că pomul e plin de spini. Cam aşa merge treaba”.

Specialiştii în horticultură spun că resursele de pământ şi know-how-ul există în acest tip de pomicultură, însă nu pot explica de ce le e teamă afaceriştilor să investească.

„E acelaşi lucru cu ce găsiţi la magazin. Ce? Dacă-s făcute în România n-or fi bune! He, he, sunt!“
DOREL HOZA, profesor universitar, decanul Facultăţii de Horticultură

ÎNCERCĂRI

Nu facem concurenţă, dar putem face bani

E un pas mare până când curmalele se vor vinde în pieţe, la tarabă, pentru că nimeni n-a căpătat deocamdată încrederea că se pot aclimatiza la noi fără probleme. Ar putea creşte numai bine în zonele uscate. În Dobrogea, spun cercetătorii, au găsit câteva specii sălbatice.

Le-au altoit şi acum pomii de la Agronomie au crengile aplecate de-atâtea fructe. Sunt foarte dulci şi, mai explică Hoza, au de zece ori mai multă vitamina C decât un măr: „Până acum n-am văzut plantaţii, doar pomi, aşa, în curţile oamenilor. Sunt nişte fructe excelente. Dacă nu le culegi, se deshidratează în copac şi arată fix cum sunt alea de la magazin. Merg şi la compoturi”.

De ce nu se apucă românii de sădit curmali?: „Ca să faci o cultură, îţi trebuie o finanţare şi răbdare. Abia în trei ani îşi face planta rădăcini. Pământ avem, experienţă avem, dar nimeni n-a venit până acum la noi să se angreneze într-o colaborare”. Concluzia cercetătorului este că nu vom putea face însă vreodată concurenţă producătorilor tradiţionali de fructe exotice. Dar putem face bani.

4 lei costă kilogramul de kiwi românesc

VREMEA NE AJUTĂ

Până acum câţiva ani, Hoza învelea pomii în fiecare iarnă, ca să-i ferească de îngheţ

VALORI NUTRITIVE. Curmalele verzi, nedeshidratate, conțin de zece ori
mai multă vitamina C decât un măr

Profesorul Dorel Hoza e convins că, odată cu încălzirea asta globală, ar trebui să trecem la treabă. Dă exemplu plantaţia de kiwi de la Ostrov, a cărei producţie este de 1,5 tone de fructe la hectar. De ani de zile, piaţa de kiwi din Bucureşti este alimentată de livada de acolo, preţurile fiind mai mici decât ale fructelor aduse din zonele subtropicale.

Un kilogram costă 4 lei, iar cele din import – 6-7 lei. Hoza mai spune că, în ţările de origine, producţia este tot de 1,5 tone la hectar, aşadar vremea de la noi le prieşte „exoticelor”. Un singur lucru este esenţial: să nu vină îngheţul peste noapte. Temperaturile de sub zero grade ar trebui să vină treptat, ca să nu degere mugurii pomilor.

„Până acum câţiva ani trebuia, înainte de prima brumă, să învelesc pomii, ca să nu îngheţe. De câţiva ani, nu mai trebuie să fac asta, pentru că toamnele sunt blânde, bruma cade târziu, iar îngheţul vine treptat”, explică Hoza.

25 de lei pomul, pe piaţa celor pasionaţi

Facultatea de Horticultură vinde în fiecare an pomi din soiurile ameliorate. Mulţi merg în grădinile mici ale celor pasionaţi de pomicultură. O plantă de kiwi costă 25 de lei şi îi trebuie cam trei ani să rodească. Sunt însă mulţi români care au livezi mari, fără însă a comercializa fructele.

Am putea da lovitura cu fructul kaki

Kiwi a devenit deja în România un fruct comun. Cu kaki am putea intra însă în rândul cultivatorilor de „exotisme”. În pieţele din Italia, de exemplu, povesteşte Dorel Hoza, fructele kaki se vând la bucată: 3 euro fiecare. La noi, la fel: cam 10 lei fructul.

DELICATESE. Fructele kaki au o aromă orientală. În supermarketuri le găsiți la rafturile cu poame scumpe. Costă 10 lei bucata.

Am putea face bani şi am putea atrage fonduri europene care să ajute nu numai la cultivare, dar şi la cercetarea în domeniu, mai spune profesorul. Şi legumele au fost un capitol din cercetările horticultorilor de la Agronomie. Soiurile care au rezistat climei de la noi au fost castraveţii amari, pentru diabetici, care au insulină naturală.

Şi varza chinezească, cu frunze lungi, numai bune pentru sarmale, a trecut testul în România. La fel şi broccoli sau batatul. „Batatul, sau cartoful dulce, a prins la noi mai mult ca plantă ornamentală. Îl vedeţi prin scuaruri, la noi în Bucureşti. Are nişte flori frumoase. Puţini ştiu însă că rădăcina e un cartof foarte bun şi căutat prin alte părţi”, a mai spus Hoza.

Suntem şi exportatori

Piaţa fructelor exotice înseamnă în România cam cinci milioane de euro pe an. În hârtii figurăm însă şi ca exportatori. Anul trecut, 34,5 tone au trecut graniţa, însă n-au fost produse cultivate în ţară, România fiind doar un stat de intermediere a comerţului cu fructe.