Doi români au trecut Dunărea la bulgari ca să producă aronia şi kaki, două fructe mai puţin cunoscute la noi, dar cerute pe piaţa din Vest. Au planuri mari pentru următorii ani, inclusiv pentru România.

Viorel Stepa şi Marian Tudor s-au cunoscut în urmă cu câţiva ani pe internet. Ceea ce i-a apropiat a fost aronia, un fruct antioxidant, bogat în vitamine şi minerale. După aronia au descoperit kaki, un fruct care este de 15 ori mai bogat în vitamina C decât lămâia.

Stepa, de loc din Herculane, a aflat pe net de agronomul de la Teleorman care avea o adevărată pasiune pentru aronia. N-a mai durat mult până când într-o zi, s-au decis să înfiinţeze o plantaţie de aronia. Cum în România erau puţini care auziseră de aşa ceva, s-au gândit că trebuie să meargă undeva unde există astfel de plantaţii. Între sârbi şi bulgari, au ales pe aceştia din urmă, pentru că există tradiţie în domeniu, o piaţă deja formată, iar plantele se comportă bine la clima de aici.

Cei doi au înfiinţat o companie în Bulgaria şi s-au apucat de treabă. Au arendat circa trei hectare de teren în zona Plovdivului şi au apelat la o firmă de consultanţă să înfiinţeze plantaţia. Pe bulgari i-au plătit în tranşe, iar ultima când a început producţia, că aşa e regula la ei, povesteşte Stepa. Pe când la noi, dai banii înainte şi poţi să te trezeşti şi fără plantaţie şi fără bani. De altfel, sunt destule cazuri în piaţă de investitori care s-au trezit furaţi.

În viitor, nu este exclus însă ca cei doi să mai arendeze ceva teren în zonă cât de curând. Aronia este un arbust care rezistă până la temperaturi de minus 30 de grade Celsius. Fructele sunt mici, asemănătoare afinelor, de culoare neagră sau roşie şi au un gust amărui.

Înfiinţarea unui ha de aronia costă undeva la 6.000 de euro, spune Stepa, iar investiţia se recuperează în doi ani după ce plantaţia intră pe rod. Ba chiar, se obţine şi ceva profit.

În prezent, jumătate din plantaţie se află pe rod, iar la anul vor intra în producţie alte suprafeţe. Aronia are fructe chiar în primul an de la înfiinţare şi ajunge la maturitate în anul patru sau cinci, când se obţin circa 6 kilograme de fructe pe tufă. Cât despre cumpărători, cei doi nici nu-şi fac griji pentru că vin ei singuri să le cumpere producţia.

Fructele de aronia se folosesc la producţia de dulceţuri şi sucuri, dar şi în stare uscată. Cea mai mare parte a producţiei este vândută în Bulgaria, dar cei doi încearcă să facă cunoscute aceste fructe şi la noi. În România, fructele uscate le vând cu circa 70 de lei kilogramul.

Plantaţie de kaki la Balcic

La ediţia din acest an a Indagra, cei doi au făcut senzaţie cu fructele de kaki. Datorită formei sale, fructul kaki sau fructul zeilor, cum mai este numit, este foarte asemănător cu roşia, iar culoarea acestuia variază de la galben spre portocaliu roşiatic. Fructele de kaki conţin o substanţă numită tanină care favorizează proprietăţile antioxidante ale fructului. Kaki este de 15 ori mai bogat în vitamina C decât lămâia şi are un conţinut mare de săruri minerale.

Cei doi au arendat un hectar de teren agricol în apropiere de Balcic, unde au înfiinţat o plantaţie de kaki. Spre deosebire de aronia, la kaki se obţine producţie după 2-3 ani de la înfiinţarea plantaţiei, povesteşte Stepa. Kilogramul de kaki se vinde la preţuri între 1 şi 2 euro.

După o experienţă de câţiva ani în domeniu, Viorel Stepa şi Marian Tudor – nişte pionieri în felul lor – au planuri mari şi pentru viitor. Aşa că n-ar fi exclus ca în câţiva ani să vedem plantaţii de aronia sau kaki şi la noi.

Sursa: www.agrointel.ro

Originally posted 2012-11-10 03:39:52.

Articole asemănătoare

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.