Distrugerea sistemului de irigaţii reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă agricultura românească, mai ales în anii secetoşi.

Anularea subvenţiilor pentru energia electrică pentru irigaţii, în ultimii ani, a redus suprafeţele udate de la 300.000 hectare în 2009, la 100.000 hectare anul trecut. În acest an, însă, se pare că măsurile de susţinere a sectorului – reducerea cu 20% a tarifului la energia electrică – anunţate de Ministerul Agriculturii au avut ceva efect, la acest moment fiind irigate circa 240.000 hectare, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii.

O soluţie pentru refacerea sistemului de irigaţii ar putea fi accesarea măsurii 125 (Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii) din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), după cum susţine ministrul Agriculturii Daniel Constantin.

irigatiiOrganizaţiile de udători vor putea astfel să retehnologizeze motoarele, precum şi staţiile de pompare pe care le au în administrare. Ministrul spune că se aşteaptă să fie depuse circa 60 de proiecte pe această, plafonul maxim pe fiecare proiect find de un million de euro.

Constatin speră să reuşească să suplimenteze şi sumele disponibile cu 25-35 milioane de euro. El mizează pe un interes mare din partea agricultorilor, mai ales că este vorba de un sprijin nerambursabil 100%. Ministrul se gândeşte chiar la punerea în funcţiune în viitor a canalului Siret-Bărăgan, pentru care există interes din partea unor investitori chinezi.

Agricultorii speră însă măcar să salveze recolta de anul viitor, dacă cea din 2012 a fost pierdută. “Am cerut ministrului Agriculturii ca să fie umplute canalele mari, iar apa să fie pusă gratis la dispoziţia agricultorilor. Altfel, nu se va putea semăna în toamnă şi vom pierde şi producţia de anul viitor”, afirmă Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România. El spune că statul a mai ajutat agricultorii şi în alţi ani dificili. Un astfel de exemplu este perioada 2007-2009, când era subvenţionată de la buget 90% din valoarea energiei electrice pentru irigaţii, iar rezultatele s-au văzut în piaţă.

» AGROINTEL.ro »  10 august 2012

Originally posted 2012-08-11 09:05:56.

Articole asemănătoare

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.