Denumire științifică: Brassica oleracea
Denumiri populare (regionale): Carfiol, cartafiol

Etimologie: Limba nigeriană, kunupídi.

Tipologie
Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunzele lunguiețe și groase și cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie.

Proveniență
Conopida provine din Cipru şi este cunoscută de 2.500 ani.

Importanță
Conopida este considerată un bun aliment anticangerigen detoxifiant al organismului. Consumul ei de cel puțin trei ori pe săptămână previne anemia și reglează tensiunea arterială. Conopida este recomandată persoanelor care vor să slăbească.

Istoric
Conopida sau “varza de Cipru”, cum a fost denumita la început, provine din Ciprul antic. A fost cultivată în Persia antică și în Egipt, în Italia, iar în secolul 16 a ajuns și pe restul continentului european.

Aria de răspândire
Se cultivă în Europa, America, Asia etc.
In România este cultivată în gospodării, în aproape toate regiunile țării, dar și în ferme mici pentru comercializare de masă.

Partea comestibilă: Floarea sa de culoare albă.

Particularități
Conopida este crescută pentru coroana sa hrănitoare, poate fi cultivată pe toată perioada anului, atâta timp cât este aleasă specia potrivită anotimpului. Are nevoie de spațiu, deci nu este indicat să fie cultivată în grădini de dimensiuni mici.

Se cultiva pentru inflorescenta din lastari îngrosati.

Când s-a format, inflorescenta trebuie ferita de lumina deoarece se înegreste. Se cultiva pe soluri fertile, bine lucrate si îngrasate cu gunoi de grajd.

Soiuri
Timpurie de Ertfurt, cu perioada de vegetatie de 90-100 zile, cu inflorescenta mica, rotunda si îndesata de 300-500 gr
Bulgare de zapada (115-120 zile), cu inflorescenta mare, de 600-1000 gr, cu productie mare la cultura în câmp si care se pastreaza bine mai mult timp.
Alte soiuri: Timpurie de Arad etc.

Mod de cultivare
Răsad și apoi plantare în grădină.

Terenul
Are nevoie de soluri fertile, bine lucrate și îngrășate cu gunoi de grajd. Cu câteva luni înainte de plantarea propriu-zisă, pământul trebuie săpat, ca să fie mai roditor. Se poate adăuga acum solului îngrășământ organic pentru plante. Totodată, terenul pentru conopidă trebuie sa fie drenat foarte bine și tratat cu un strat de var.

Semințe
Semințele de conopidă se cresc mai întâi în ghivece, într-un mediu închis. Se așează în pământ la o adâncime de 1/2 cm. După ce semințele au germinat, ghivecele trebuie puse într-un loc cu multă lumină ți la temperatură de aproximativ 15 grade Celsius.

Îngrășăminte
Gunoi de grajd, organice pentru plante

Utilaje
Arat mecanizat, pregătirea terenului – grapă, sapă.

Plantare
Ghivecele cu răsaduri trebuie expuse treptat mediului extern și soarelui înainte de plantare. După perioada de acomodare, răsadurile se pun în grădină pe rânduri, cu mlădițe așezate în pământ la o distanță de 60 cm una față de cealaltă și cu distanța dintre rânduri de 100 cm. Pentru mai multe varietăți de conopidă, plantarea începe din luna ianuarie (la răsaduri) și martie în grădină, pentru recoltă în iunie / iulie. Conopida de toamnă se pune în ghivece în aprilie și se mută în luna mai afară. La plantarea răsadurilor, se pot pune până la 500 de grame de mraniță la fiecare plantă, cu pleavă, paie sau frunze uscate la bază, pentru menținerea apei în sol.

Vecinătate
Țelină, ceapă, cartofi, varză, broccoli.

Întreținere și îngrijire
Conopida are nevoie de apă. Mai ales pentru soiurile de vară, este necesară udarea permanentă. Pământul în care a fost sădită conopida nu trebuie să fie uscat. Îngrijirea se face cam la fel ca la cultura verzei, în ce privește prășilele, mușuroirea, udarea și îngrășarea suplimentară.

Dăunători
Muștele sunt inamicii principali ai acestei legume.

Modalități de luptă contra dăunătorilor
Stropire

Mod și perioadă de recoltare
Conopida se culege când meristemul nu mai este acoperit de fruzele plantei. Se culege dimineața, când este mai suculentă, prin tăierea tulpinii cu un cuțit. O parte din frunze trebuie să rămână atașate, ca să protejeze coroana. Cel mai bine se culege chiar înainte de a ajunge la maturitate (dacă e prea trecută, are florile deschise și decolorate).

Condiții de păstrare
Poate fi păstrată proaspătă cam trei săptămâni, dacă se pune cu florile în jos și se pulverizează apă pe ea zilnic. O altă metodă de depozitare este prinderea funzelor cu un elastic peste coroană sau congelarea.

Reacția la condițiile de mediu
Este o plantă destul de pretențioasă, mai ales la temperaturi sub 0 grade Celsius, când se pătează și nu mai produce recolte de calitate. Când s-a format, inflorescența trebuie ferită de lumină, deoarece se înnegrește.

Soiuri
Timpurie de Ertfurt, Bulgăre de zăpadă, Timpurie de Arad.

Rotația culturilor
Ca la broccoli sau varză.

Beneficii pentru organism
Uz intern: prevenirea bolilor de inimă, a atacului cerebral, detoxifierea organismului, bun anticangerigen, antireumatic, energizant natural, analgezic antianemic, oftalmologic, scade nivelul colesterolului, sprijină sistemul imunitar. Are efect benefic asupra dentiției. Conopida este benefica și în cazul bruxismului sau al altor ticuri nervoase. Uz extern: în combaterea mătreții.

Aport caloric
Conopida are 21 de calorii, vitaminele C, A, B1, B6, B2, fosfor, zinc, calciu, magneziu, fier, mangan, caroten, cupru, nu are colesterol, nu conține amidon și poate fi consumată în curele de slăbire.

Sfaturi de consum
Persoanelor care au probleme cu glanda tiroidă (hipertiroida) le este recomandat consumul moderat de conopidă, deoarece predispune la apariția gușei endemice.

Utilizare în alimentație
Conopida poate fi folosită gătită, crudă sau murată. Dacă nu s-a folosit toată conopida la gătit, este indicat să se pastreze la rece împachetată în folie, dar nu pentru mult timp.

Tratamente cosmetice sau recomandări medicale
Conopida are proprietăţi analgezice, decongestionante, energizante şi antireumatice. Conţinutul bogat în vitamina C ajută la refacerea organismului printr-o acţiune puternic antioxidantă şi antiinflamatorie.

Rasadul
Soiurile timpurii se produc în rasadnite calde (3.5 gr la 1,5 mp) în februarie. Soiurile târzii se seamana pe straturi la sfârsitul lunii mai.

Plantarea în gradina se face la mijlocul lunii aprilie pentru soiurile timpurii (50-50 cm) si în luna iulie pentru cele târzii (70-70 cm). Rasadul poate fi plantat putin mai adânc decât a fost în rasadnita. Pamântul se amesteca cu 300-500 gr mranita la planta, iar la baza se aseaza pleava, paie sau frunze uscate (mulcire) pentru mentinerea apei în sol. Dupa plantare se uda si se trage pamânt în jurul plantei.

Îngrijirea se face în general la fel ca la cultura verzei, în ce priveste prasilele, musuroirea, udarea si îngrasarea suplimentara. Suplimentar, inflorescenta trebuie ferita de lumina prin legarea frunzelor la vârf sau frângerea a 2-3 frunze care se asaza peste capatâna. Exista soiuri la care frunzele acopera de la sine capatâna.

Recoltarea se face treptat, când inflorescentele sunt îndesate si albe, înainte ca acestea sa se resfire, la 15-20 zile de la formarea lor. Capatânile se taie de la baza, cu tot cu frunze.

Originally posted 2012-01-05 17:42:59.

Articole asemănătoare

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.