„Acest proiect este mai important decât orice altceva de pe glob”, anunţă presa britanică
Surse: The Guardian, Sundrop Farms

O echipă de cercetători au reuşit ceva ce pare desprins din cele mai fanteziste lucrări science-fiction: au dezvoltat o metodă ce permite producerea unei cantităţi nelimitate de alimente în deşert, cu ajutorul razelor Soarelui şi a apei de mare.

Un grup de oameni de ştiinţă din Europa, Asia şi America de Nord, condus de un fost bancher în vârstă de 33 de ani, a înfiinţat într-o zonă de deşert din Australia compania Sundrop Farms. Profitând de preţul scăzut al terenului din deşert, unde singura resursă disponibilă este soarele, compania Sundrop Farms a achiziţionat o porţiune întinsă şi a iniţiat un proiect experimental ce promite să rezolve problemele alimentare ale omenirii.

Specialiştii Sundrop Farms au realizat ceva ce pare imposibil: folosind soarele pentru a desaliniza apa de mare, pe care o folosesc pentru irigaţii şi pentru a încălzi şi răci serele (în funcţie de nevoie), oamenii de ştiinţă au reuşit să producă tone de legume de calitate superioară, fără pesticide, de-a lungul întregului an.

Până acum, compania a reuşit să producă roşii, ardei şi castraveţi în cantităţi comerciale, iar aceeaşi tehnologie poate fi folosită pentru numeroase alte culturi. Marele avantaj este faptul că tehnologia Sundrop Farms nu consumă deloc apă dulce şi necesită foarte puţini combustibili fosili. Apa de mare şi energia solară sunt disponibile gratuit în cantităţi (aproape) nelimitate.

Proiectul inaugurat acum 18 luni a funcţionat atât de bine, încât numeroşi investitori şi reprezentanţi ai lanţurilor de supermarketuri au călătorit în Port Augusta, Australia, pentru a vedea cu ochii lor succesul Sundrop Farms. Acum, compania intenţionează să construiască o nouă seră în valoare de 8 milioane de lire sterline, ce urmează să se întindă pe 8 hectare – fiind de 40 de ori mai mare decât construcţia iniţială. Anual, în noua seră vor fi produse 2,8 milioane de kilograme de roşii şi 1,2 milioane de kilograme de ardei.

„Se poate spune că acest proiect este mai important decât orice altceva ce se petrece în acest moment pe glob”, susţine publicaţia britanică The Observer. Motivul? Agricultura consumă între 60% şi 80% din totalul resurselor de apă dulce de pe Terra, astfel că reuşita companiei Sundrop Farms – creşterea legumelor fără resurse de apă dulce – este „de-a dreptul miraculoasă”, afirmă jurnaliştii britanici.

Sistemul prin care compania Sundrop Farms reuşeşte să crească legume în deşert, într-o perioadă de secetă, pare desprins din filmele SF.

Numeroase oglinzi parabolice, aşezate într-un şir de 75 de metri, urmăresc soarele de-a lungul întregii zile şi îşi concentrează căldura asupra unei ţevi în care se găseşte petrol. Petrolul fierbinte încălzeşte la rândul său câteva rezervoare cu apă de mare aflate în apropiere. Apa de mare este pompată de la câţiva metri de sub pământ (ţărmul aflându-se la doar 100 de metri distanţă). Petrolul încălzeşte apa de mare la 160 de grade Celsius, iar aburul produs este direcţionat către turbine ce produc electricitate. O parte din apa fierbinte încălzeşte sera în timpul nopţilor răcoroase, iar restul este direcţionat către o centrală de desalinizare care produce 10.000 de litri de apă dulce în fiecare zi. Apa este pură, fiind nevoie doar de adăugarea un mix de nutrimente înainte să fie turnată peste plante. Aerul din seră este menţinut umed şi rece datorită unui sistem prin care apa este picurată peste o serie de panouri de evaporare din carton, aerul fiind direcţionat prin acestea cu ajutorul unor ventilatoare.

Întregul sistem este computerizat, ceea ce permite controlarea serei de oriunde din lume. Dave Pratt, un membru al echipei, poate controla condiţiile din seră chiar şi atunci când iese în oraş, graţie unei aplicaţii instalate pe iPhone-ul său.

„Aceşti oameni de ştiinţă au fost îndrăzneţi şi aventuroşi având de a crede că vor reuşi”, afirmă Neil Palmer, şeful Institutului de Cercetări în Desalinizare finanţat de guvernul australian. „Produc mâncare fără risc, eliminând probleme provocate de inundaţii, de îngheţ, grindină şi de lipsa de apă, care acum nu mai este o problemă. În plus, este profitabil şi este totodată scalabil fără limite – nu există vreun deficit de soare sau de apă de mare. Este foarte impresionant”, adaugă Palmer.

„Cerul este cu adevărat limita”, afirmă Reinier Wolterbeek, un inginer olandez ce are rolul de project manager în cadrul Sundrop. „În primul rând, suntem cu toţii tineri şi foarte ambiţioşi. Acesta este criteriul prin care alegem noi membri ai echipei. Acum, că am demonstrat horticultorilor, economiştilor şi reprezentanţilor supermarketurilor că ceea ce facem aici funcţionează şi este viabil din punct de vedere comercial, acum luăm în calcul şi posibilitatea de a creşte proteină într-o seră similară. Cu alte cuvinte, vrem să hrănim întreaga lume”, afirmă Wolterbeek.

Originally posted 2019-10-14 15:52:46.

Articole asemănătoare

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.