"Aurul" uitat al României

Ei bine, vorbim despre… apicultură. Iar aici includem şi albina românească, medaliata cu aur încă de acum 50 de ani, fără de care, agricultura nu ar fi putut exista pe aceste pământuri. La ora la care vorbim, cadrul legislativ, fraudele din fondurile naţionale şi europene, stupinele de subzistenţă şi importurile necontrolate de material genetic, formează un tablou sumbru al prezentului şi viitorului apiculturii româneşti.

Cum au ajuns românii să mănânce miere de o calitate îndoielnică, de ce este albina românească în pericol să dispară şi, mai ales, cum se fură din banii destinaţi dezvoltării apiculturii, aflaţi dintr-un material semnat Cătălin Doscaş. Imagine, Horia Russu.

Mulţi spun că din aceşti munţi a curs, de când lumea şi pământul, lapte şi… miere. Şi nu e greu să dai crezare unor astfel de vorbe, mai ales că istoria a consemnat acest lucru încă din cele mai vechi timpuri. De pe vremea lui Herodot se ştia că la Nord de Istru oamenii nu pot pătrunde din pricina mulţimii albinelor. Iar mai apoi, în cronicile lui Dimitrie Cantemir se consemnează ca stupăritul “e o ocupaţie plăcută a oamenilor din jurul Carpaţilor de la care ei trag mari foloase”. Dar cele mai convingătoare sunt hrisoavele aceloraşi vremuri. Ocalele cu miere şi ceară sunt menţionate imediat după pungile de galbeni şi cirezile de vite pe care Moldova şi Muntenia le plăteau tribut Imperiului Otoman. Iar moştenirea este pe măsură. Mărturie stau înseşi denumirile multor localităţi din ţară, cum ar fi Prisaca, Prisăcani, Stupini sau, pur şi simplu, Albina.

Dar apicultura de pe aceste meleaguri a cunoscut perioada de glorie, relativ recent. Înainte de 1945, în România, existau câteva asociaţii profesionale. Mai toate aveau un caracter local, şi nu puteau să sprijine dezvoltarea la scară largă. Până în 1957, când, în plin proces de colectivizare forţată, ia fiinţă, paradoxal, Asociaţia Crescătorilor de Albine. Un grup de oameni, împătimiţi ai apiculturii, în frunte cu profesorul Vaceslav Harnaj, pune bazele primei organizaţii obşteşti, naţionale, de profil. Care, pe lângă activitatea de îndrumare tehnică şi de instruire a apicultorilor a fost orientată şi în direcţia activităţilor economice de producţie. Este şi începutul perioadei de aur a apiculturii româneşti. În 1958 asociaţia este recunoscută oficial de statul comunist iar, ulterior, prin eforturile diplomatice ale profesorului Harnaj, adera la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Apicultură. Un for mondial care reunea la vremea respectivă peste 40 de state. Câţiva ani mai târziu, în spatele Cortinei de Fier, la Bucureşti, se organizează cel de-al XX-lea Congres al Apimondia iar profesorul Harnaj este ales preşedintele organizaţiei, de către cei peste 1.500 de delegaţi. Funcţie pe care o va deţine nu mai puţin de… 20 de ani!În tot acest timp, în România, se trece de la apicultura tradiţională la apicultura ştiinţifică şi industrială, iar întreg domeniul este organizat, până în cele mai mici detalii, la scara naţională.Iar ca acest lucru să funcţioneze exista, în primul rând, un mecanism, aproape elveţian, de colectare a mierii de albine. Totul ajungea în Nordul Bucureştiului, la Combinatul Apicol. Un mamut industrial, unde lucrau peste 1.000 de oameni, în zece secţii de producţie.

La Combinatul Apicol din Băneasa se purifica propolisul, se prepara o gamă variată de produse pe bază de miere de albine, se prelucra ceara, se confecţionau până şi faguri artificiali şi se obţineau medicamente sau preparate cosmetice. Toate reprezentau o frumoasă carte de vizită peste graniţe şi aduceau un volum impresionant de valută în ţară.

După moartea profesorului Harnaj în 1988 şi evenimentele care au avut loc în decembrie, un an mai târziu, apicultura românească intra in declin

În 1990, ca urmare a „reorganizării” economiei, în cel mai pur stil românesc, sute de stupine sunt desfiinţate iar apicultorii ajung să fie mai degrabă puşi în dificultate de către stat. Mulţi pleacă în străinătate şi uită de meseria lor care, în unele cazuri, fusese moştenită de la părinţi sau bunici.

Într-un haos aproape generalizat, şi fără o legislaţie în domeniu, numărul de stupi din România scade rapid sub 600 de mii. Abia în 1998, parlamentarii României îşi aduc aminte că apicultura “este o îndeletnicire tradiţională a populaţiei care constituie, prin rolul său economic, ecologic şi social, O PARTE A AVUŢIEI NAŢIONALE”. Apare astfel primul act normativ care reglementează creşterea albinelor, în România postdecembristă.

Cei 10 ani care trecuseră până la reglementarea apiculturii au fost aproape fatali moştenirii lăsate de profesorul Harnaj. Sistemul complex, perfecţionat în zeci de ani, şi care implica silvicultura, întreprinderile agricole de stat, precum şi segmentul cooperatist pentru desfacerea produselor, nu mai avea baza de funcţionare.

Complexul apicol a supravieţuit doar datorită Asociaţiei Crescătorilor de Albine. La fel şi Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura, singurul privat din lume, care are astăzi, pe statul de plată, peste 20 de cercetători.

Tot aici, încă se mai fabrică, ca acum 25 de ani, medicamente şi produse destinate uzului uman şi veterinar.

Cristina Mateescu lucrează la Institut de peste 35 de ani. De când a ieşit de pe băncile facultăţii. Ştie cel mai bine care sunt beneficiile stupului şi, mai ales, care sunt efectele terapeutice ale mierii de albine româneşti.

În România mierea de albine nu este la mare căutare. La începutul anilor \’90 un roman consuma în medie 50 de grame de miere de albine pe an. Iar astăzi consuma aproximativ 300 de grame. Oricum, de aproape patru ori mai puţin decât media europeană.

Acesta este şi cel de-al doilea motiv pentru care mare parte din producţia autohtonă de miere de albine pleacă la export. Numai anul trecut România a vândut în străinătate peste jumătate din ce a produs: o miere de înaltă calitate, care este la mare căutare pe piaţa din Germania sau Anglia. Asta, în timp ce pe piaţa de la noi, îşi fac loc produse de o provenienţă îndoielnică.

Legislaţia europeană, la care este aliniată şi România din 2007, permite importul liber din statele membre. Dar şi din câteva ţări terţe, cu mici restricţii, cu care Uniunea are acorduri comerciale. Aceasta marfă, pe lângă faptul că pătrunde foarte uşor pe piaţa de la noi, îi face pe mulţi producători, aflaţi în goană după profit, să practice aşa-numitul “cupaj”. Adică amestecare de soiuri, ca în cazul vinului ieftin de masă. Ceea ce rezultă este, culmea, în parametrii acceptaţi de lege, cu toate că procentajul sortimentelor nu este reglementat. Astfel, pe rafturi apar borcane cu „urme” de miere autohtonă, în timp ce diferenţa este completată cu marfă provenită din ţări terţe agreate de Uniunea Europeană. Cum ar fi Argentina, Chile, India, Mexic, Noua Zeelandă, El Salvador, Taiwan, Tanzania, Uruguay sau… Zambia

În timp ce românul de rând mănâncă fără să ştie, mixtură de miere, la nivelul ministerului agriculturii, explicaţia este cât se poate de pragmatică.

Şi de parcă nu ar fi destul, pe piaţa de la noi îşi fac loc şi falsuri.

Realitatea TV a înaintat o solicitare scrisă Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, instituţie care răspunde de aplicarea legilor în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală, privind controalele din domeniu, desfăşurate în ultimul an. Până la ora difuzării acestui material biroul de presă al instituţiei nu a furnizat niciun răspuns.

Comuna Mihai Bravu, judeţul Giurgiu. Situată la marginea Parcului Natural Comana şi înconjurată de păduri seculare, este consideră de specialişti cea mai bună zonă meliferă din România. Aici s-a retras la pensie Ion Popescu, fost director tehnic în cadrul Asociaţiei Crescătorilor de Albine.

Astăzi are nu mai puţin de 600 de familii de albine, pe care le îngrijeşte singur în majoritatea timpului. După aproape 50 de ani de muncă în domeniul apicol, a ajuns să deţină cea mai mare stupina privată din România şi să cunoască în detaliu problemele cu care se confruntă apicultorii români.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică în România sunt aproximativ un milion 200 de mii de familii de albine. 570 de mii de familii sunt deţinute de crescătorii care au între 1 şi 50 de stupi. Cum apicultura devine profitabilă de la 50 de familii în sus, la noi aproape jumătate dintre cei care cresc albine abia dacă îşi scot bani pe care îi investesc. Cu alte cuvinte, se practică apicultura de subzistenţă, la scară largă.

Ca să combată acest fenomen, acum şapte ani, la presiunea Europei, Bucureştiul a demarat primul Programul Naţional Apicol, menit să încurajeze şi să îmbunătăţească producerea şi comercializarea produselor derivate din stup, în comunitatea europeană. Cele şase milioane de euro, care au fost alocate, au venit jumătate de la Uniune, jumătate de la bugetul naţional, şi au fost defalcate, pe ani, până în 2010.

Odată demarat programul, statul a „uitat” să implementeze şi un sistem de control, bine pus la punct, care să urmărească fondurile acordate. Aşa s-a făcut ca peste noapte să apară „întreprinzătorii” în apicultura.

Dacă în primul an de program gradul de absorbţie din Programul Naţional Apicol a fost de doar 16 la sută, după doi ani a urcat până la 99,8 la sută. O cifră uluitoare în condiţiile în care, în 2010 când a fost finalizat, românii reuşeau să atragă la nivel naţional, potrivit Comisiei Europene doar 8,6 la sută, din fondurile structurale cuvenite – cel mai mic nivel dintre statele comunitare.

Structura pe care o conduce Cristina Şurlea, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, răspunde de elaborarea procedurilor de verificare şi control propriu-zis în rândul celor care accesează fonduri.

Tot în curtea ministerului Agriculturii, la Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, realitatea este alta.

Ca să testăm spusele reprezentatei APIA, am încercat să cumpărăm câteva “hârtii”, pentru contabilitatea asociaţiei fictive din care facem parte, de la una dintre cele aproape 160 de ferme, care vând material biologic pentru stupine, autorizate de ANARZ. Am pierdut 50 de stupi în urma gerului de astă-iarnă şi nu vrem să rămânem „descoperiţi” în acte şi să pierdem din bani.

Începând cu acest an, Programul Naţional Apicol a ajuns la cea de-a treia ediţie. Fondurile puse la bătaie de Uniunea Europeană şi Ministerul Agriculturii sunt de peste trei ori mai mari: 20 de milioane de euro, tot pentru trei ani.

Dan Mihăescu este unul dintru miile de romani pasionaţi de apicultură. A ieşit din iarnă cu mai puţini stupi vii ca anul trecut. Mica lui stupină, pentru care nu a accesat fonduri până în prezent, produce doar pentru familie şi apropiaţi.

Din ianuarie anul acesta, legea apiculturii a fost modificată. Un nou articol prevede ca fiecare stup din România să fie luat în evidenţe de către stat. Se va cumpăra un sistem informatic, de aproape două milioane de euro, iar fiecare stup, din toate gospodăriile din România, va trebui să fie marcat începând cu această primăvară. Astfel, potrivit oficialilor ministerului agriculturii, munca de elaborare a programelor de sprijin în apicultura va avea efectul scontat.

Dincolo de problemele de libertate individuală pe care le ridică Dan Mihăescu, oficialii ministerului susţin că prin noile reglementări vor fi împiedicate fraudele. Cu toate că metodologia de accesare a fondurilor europene sau guvernamentale îl obligă pe solicitant să aibă stupii înregistraţi.

Pe lângă legislaţia şubredă şi hibele pe care le are sistemul, apicultura din România se confrunta cu o problemă despre care puţini vorbesc. O problemă care în alte state precum Germania, Polonia sau Franţa a devenit una de… IMPORTANŢĂ NAŢIONALĂ.

În 1967, la doi ani după ce albina românească primeşte medalia de aur din partea Apimondia, studiourile Alexandru Sahia realizează un film documentar.

Pelicula este filmată cam în aceeaşi perioadă în care albina românească este recunoscută ca rasa indigenă de statul comunist. Tot atunci încep să se aloce fonduri impresionante pentru studierea ei.  Sunt înfiinţate staţiuni de cercetare apicolă, în toate zonele din România, pentru a monitoriza cele cinci ecotipuri ale albinei carpatine.

Aceiaşi cercetători realizează şi studii pe alte rase care trăiesc în vecinătatea României şi demonstrează, cu argumente ştiinţifice, că albinele caucaziană şi italiană, rude apropiate ale celei româneşti, nu se pot adapta aici. Astăzi, după 50 de ani, studiile nu mai există.

Adrian Siceanu, directorul ştiinţific al institutului de cercetare apicolă, a monitorizat ani de zile fondul genetic naţional şi cunoaşte cel mai bine pericolul în care se afla albina romanescă.

Spre deosebire de alte specii din zootehnie, cum ar fi spre exemplu cabalinele, la albine împerecherea este liberă şi poate fi controlată de om, cu costuri deloc de neglijat, doar în staţiunile de cercetare.

În România au pătruns de aproape 20 de ani rase sau hibrizi de albine, aduse din străinătate în cutii de chibrituri sau importate, culmea, legal. Create în laboratoare, întocmai ca plantele modificate genetic, multe dintre albinele de import asigură o producţie mare, într-un timp foarte scurt. Lucru care îl convinge foarte uşor pe crescătorul care practică apicultura de subzisteţă. Numai că albinele aduse din alte părţi si hibrizii nu rezistă condiţiilor de la noi. Cu toate că statul a luat act de această problemă, încă de acum 11 ani prin adoptarea Programului de Ameliorare a Albinelor din România, indolenţa funcţionarilor a făcut ca lucrurile să stea pe loc. Asta în ciuda faptului că este scris negru pe alb că “sistemul poate fi scăpat de sub control şi se poate ajunge la reproducerea unor metişi nedoriţi şi neadaptaţi la condiţiile de mediu din ţara noastră”.

Director general adjunct A.N.A.R.Z.: “Ştiu că se aduce material biologic, se aduc din franţa din germania… eu la fiecare conferinţă pe care o ţin faţă de dumnealor le spun că nu este bine…Da, sigur că trebuie sancţionaţi… dar până în ianuarie anul aceste nu am avut cadrul legal”.

Prin noua lege a apiculturii sunt sancţionaţi doar cei cei care comercializează material biologic apicol obţinut în stupine neautorizate. Cu alte cuvinte, dacă plăteşti câteva taxe, eşti autorizat şi poţi să înmulţeşti şi să vinzi orice. Iar dacă nu ai „patalama” eşti amendat. Contravenţia este cuprinsă între 100 şi 150 de lei, de patru ori mai puţin decât preţul unei singure matci, adusă din străinătate.

Şi chiar dacă s-ar modifica legislaţia statul tot are mâinile legate.

Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, care teoretic are atribuţii de control în acest domeniu, funcţionează de ani de zile în sistem de avarie.

Cu 300 de oameni, care au în sarcină şi alte sectoare din zootehnie, statul ar trebui să împiedice sau măcar să ţină în frâu un fenomen care poate avea proporţii apocaliptice. Asta în condiţiile în care 70 la sută dintre culturile agricole depind de polenizarea făcută de albine.

În timp ce România are carente uriaşe în materie de legislaţie şi nu îşi poate proteja fondul naţional genetic, în alte ţari aceste lucruri nici măcar nu pot fi considerate probleme. La ora actuală multe guverne se confruntă cu o misiune aproape imposibilă.

“O treime din mâncarea noastră depinde de polenizarea albinelor. Dar albinele încep să dispară cu rapiditate, iar noi trebuie să le salvăm. Pentru ca fructele, legumele şi florile care depind de ale vor dispărea la rândul lor. Oamenii de ştiinţă au numit această dispariţie misterioasă a albinelor anomalia colapsului coloniei. Cauzele sunt încă necunoscute. Probabil că nu ai auzit de aşa ceva până acum, dar vei auzi… ”

Aşa sună o campanie de conştientizare desfăşurată în America de Nord. Anomalia Colapsului Coloniei, care a redus deja cu o treime familiile de albine din Statele Unite şi Canada, a ajuns si in Europa. In Marea Britanie s-au înregistrat aceleaşi pagube. Fenomenul, pe care Organizaţia Naţiunilor Unite îl cataloghează drept unul cu potenţial dezastruos a ajuns şi la urechile membrilor Comisiei Europene. Iar pentru a preîntâmpina manifestarea lui şi în alte state europene, între care şi România, specialiştii din cadrul Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară au decis, ca un prim pas, să propună interzicerea folosirii a trei tipuri de pesticide, care dăunează grav populaţiilor de albine. Interdicţia a întrunit o majoritate simplă, insuficientă însă pentru ca votul să fie validat.

Propunerea a ajuns să fie respinsă şi cu ajutorul României. Ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin s-a numărat printre cei care au votat împotriva iniţiativei cercetătorilor europeni. Asta chiar dacă pe plan naţional pot fi afectate, în mod direct, familiile de albine ale celor aproape 40.000 de apicultori români, şi indirect, producţia milioanelor de mici fermieri autohtoni ale căror recolte depind de polenizarea pe care o fac albinele.

Data articol: 30/03/2014   Sursa: Realitatea.net

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole asemănătoare

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Studii Geo-Tehnice

Realizam Studii Geo-Tehnice in Conditii Foarte Avantajoase

Cele mai bune preturi din piata. Sunati acum: 0769 057 340

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilorAvem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.