Anghinare (Cynara cardunculus L., Cynara scolymus L.)

Fr.: Artichaut; G. Artischocke; M.: Articsoka; R.: Ţinara.

Caractere de recunoaştere:

• Planta: Specii de cultură bienale sau perene, erecte, puternic ramificate, viguroase, înalte de 0,6-1,8 m;
• partea subterană: rizom dezvoltat, cu numeroase rădăcini adventive;
• tulpina aeriană: groasă, cu peri moi, deşi, păienjenii;
• frunze: în primul an rozetă de frunze bazale, din anul doi apar frunzele tulpinale alterne, penat-sectate sau fidate, cu 5 – 8 perechi de segmente lanceolate, din nou sectate, terminate printr-un vîrf ascuţit, uneori spinos;
• culoare verde-deschis pe faţa superioară, albicioasă pe cea inferioară datorită perilor moi şi deşi;
• flori: tubuloase, roşii-violacee, în antodii mari, globuloase (4-5 cm diametru), cu involucru cu 4 – 5 rînduri de foliole ghimpoase. (C.cardunculus are diametrul antodiului mai mic);
• fructe: achene brune, de cca. 7 mm, cu papus gălbui lung.

Cynara cardunculus L.,Cynara scolymus L.

Ferma de anghinare in Franta

anghinare

Cynara cardunculus L.,Cynara scolymus L.

Înflorire: VII—IX.

Observaţii: Unele lucrări le consideră ca subspecii reunite în specia Cynara cardunculus.

Materia primă: Folium Cynarae – frunze mari 1-2 penat partite, aproape glabre pe faţa superioară, tomentos păroase pe faţa inferioară, cu lobi neregulat rotunjiţi sau ascuţiţi, cu sau fără spini. De culoare verde sau verde-albicioasă pe faţa superioară şi alb-cenuşie pe faţa inferioară. Fără miros specific, cu gust foarte amar.

Ecologie şi zonare în cultură: Principala cerinţă ecologică a plantei este faţă de temperatură, nerezistînd sub 0°C cînd solul este descoperit. Iernează mai bine în locuri adăpostite; în primul an, pentru ca planta să ierneze mai uşor, se recomandă să nu se facă ultima recoltare de frunze de toamnă, iar la culturile mai vechi se recomandă scurtarea tulpinii florale la 15-20 cm şi bilonarea.

Preferă solurile adînci, bogate în substanţe nutritive, cu reacţie neutră, soluri aluvionare, permeabile şi cu umiditate suficientă; sînt contraindicate solurile grele, reci, cu apa freatică la suprafaţă, ceea ce duce la putrezirea părţilor subterane.

Are pretenţii ridicate faţă de umiditate, reacţionînd favorabil la irigare.

Cultura este zonată în sudul ţării, în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Teleorman, Olt, Dolj, putîndu-se introduce şi în Constanţa, sudul Prahovei. Se pretează să fie cultivată şi ca medicinal-ornamentală, în parcuri şi grădini.

Tehnologia de cultură: Anghinarea se recomandă să se cultive după prășitoare îngrăşate cu gunoi de grajd. Pe aceeaşi solă poate reveni numai după 4-5 ani. Ca lucrări de bază se recomandă arături adînci de toamnă la 28-30 cm care se lasă în brazdă crudă peste iarnă.

Odată cu arătura adîncă de toamnă se încorporează în sol 60-70 kg/ha s.a. fosfor şi 50-60 kg/ha s.a. potasiu, iar în primăvară 70-80 kg/ha s.a. azot administrat în proporţii egale în două etape, una înainte de însămînţare şi alta la 2-3 săptămîni de la răsărire. Primăvara devreme terenul se lucrează cu cultivatorul în agregat cu grapa cu discuri, menţinîndu-se pînâ la însămînţare curat de buruieni şi cu un grad ridicat de umiditate. Înainte de însămînţare terenul se tăvălugeşte.

Cu o zi sau două înainte de însămînţare, seminţele se umectează la o temperatură de 25 -30°. După zvîntare, seminţele se seamănă imediat. Însămînţarea se face la sfîrşitul lunii aprilie, cînd nu mai este pericol ca plantele răsărite să fie atacate de brumele tîrzii.

Semănatul se face cu semănătoarea SPC-6 la intervalul de 60-70 cm între rînduri. La hectar se foloseşte cantitatea de 4-5 kg sămînţă cu puritatea de 95%, germinaţia de 80% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cca. 48 g, iar la 1 g intră în medie 21 seminţe. Pentru fiecare procent scăzut de germinaţie creşte porporţional cantitatea de sămînţă la hectar. Adîncimea de semănat este de 1,5 – 2 cm. Plantele răsar după 14-18 zile de la însămînţare şi se prăşesc de 3-4 ori. În caz de secetă se recomandă a fi udate sau irigate.

Pentru iernare la culturile din primul an nu se ia ultima recoltă de frunze, pentru că astfel planta rezistă mai bine la îngheţ. La culturile din al doilea an şi mai vechi se scurtează tija florală la 15-20 cm de la pămînt. În ambele cazuri plantele se bilonează înaintea primului îngheţ. în luna martie se desfac biloanele şi se afinează solul între rînduri.

Evaluarea preliminară a producţiei de frunze se face în timpul vegetaţiei, în etape diferite. Ultima evaluare se face înainte de recoltare şi ea se consideră definitivă pentru fiecare recoltă. Se stabileşte greutatea medie pe m² a frunzelor verzi recoltate de pe 5-10 m² din diferite locuri. Randamentul de uscare este de 1 kg frunze uscate din 7-8 kg frunze verzi.

Dacă de la 1 m² se culeg 0,5 kg frunze verzi, producţia se evaluează astfel:

(0,5 KG X 10000 m²) : (7,5 randament la uscare)= 666 kg frunze uscate

7,5 randament de uscare

La 4 recolte, cîte se obţin în mod obişnuit, rezultă producţia medie anuală de cca. 2664 kg frunze uscate la hectar.

Recoltarea frunzelor este o lucrare foarte importantă atît pentru asigurarea conţinutului în principii active a frunzelor, cît şi pentru a-i asigura plantei continuarea nestînjenită a vegetaţiei.

Peţiolul frunzei, ca şi nervura principală, au conţinut slab în principii active în stadiul avansat de dezvoltare. Datorită acestui aspect recoltarea frunzelor trebuie să se facă în momentul cînd ajung la 30-35 cm lungime, cînd peţiolul şi nervura principală sînt încă fragede. Recoltarea frunzelor în acest stadiu va permite obţinerea a 4-5 recolte de frunze de calitate superioară. Operaţia se face prin tăierea frunzelor cu secera sau cuţitul, de la exteriorul rozetei, şi la 2-3 cm de la locul de intersecţie a lor. Frunzele mici din interiorul rozetei – inima propriu-zisă – nu se taie, ele asigurînd dezvoltarea altei rozete. Ultima recoltă se ia la sfîrşitul lunii septembrie, după care se formează rozeta de frunze pentru iernare. Se recomandă folosirea mănuşilor de cauciuc pentru evitarea înţepăturilor.

În primul an de cultură se obţin 2500-2800 kg/ha frunze uscate, în anul al doilea pînă la 3 500 kg /ha. Seminţele se recoltează de la plantele cele mai viguroase în al doilea an de cultură, cînd ajung la maturitate. Se taie capitulele florale, se pun la uscat în strat subţire de un rînd, în încăperi, poduri bine aerisite sau la soare – timp de 10-15 zile. Se desfac prin batere cu băţul sau se treieră cu batoza (cînd activitatea este mare). Se condiţionează seminţele obţinute la selector, aducîndu-se la condiţiile de calitate cerute.

Germinaţia seminţei durează pînă la 7 ani. Energia germinativă este de 7 zile, iar facultatea germinativă pînă la 14 zile.

Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: în tot timpul vegetaţiei, Anghinarea poate fi atacată de Ramularia cynarae (pătarea brună a frunzelor de anghinare) care produce pe faţa inferioară a frunzelor pete cenuşii, iar pe cea superioară pete de culoare brună. Pentru combaterea acestei boli se recomandă stropiri cu zeamă bordeleză 1%, numai în primul stadiu de vegetaţie a plantelor sau cu cel puţin 40 zile înainte de recoltare. Se mai poate combate prin arături adînci de toamnă şi un asolament raţional.

Anghinarea mai este atacată de Bacillus carotovorus care provoacă putrezirea rădăcinilor. Se combate prin mijloace de igienă culturală.

Puricii verzi şi şoarecii de cîmp atacă uneori culturile de anghinare. Puricii verzi atacă frunzele din primăvară pînă toamna. Se combat prin prăfuiri cu insecticide, numai în primul stadiu de vegetaţie al plantelor.

Şoarecii atacă rădăcinile plantelor aproape în tot timpul anului, mai ales noaptea. Se combat cu momeli otrăvitoare.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: în anul II şi eventual în anul III de pe parcelele lăsate pentru a produce seminţe se recoltează frunzele pînă în momentul înfloririi.

Uscarea frunzelor se face la umbră, în poduri sau încăperi bine aerisite, pe rame sau pe rogojini, hîrtie, în strat subţire de un rînd de frunze. Pentru grăbirea uscării peţiolul se despică în lung.

Uscarea la umbră se face cu rezultate foarte bune şi pe sfoară, ca la frunzele de tutun. Frunzele sînt uscate atunci cînd peţiolul se rupe cu zgomot.

Durata uscării este de aproximativ 3 săptămîni, în funcţie de anotimp. Uscarea se poate face şi la soare, cînd se scurtează durata la 7-10 zile, dar conţinutul în principii active este mai scăzut, ca şi în cazul uscării pe cale artificială, în uscătorii la o temperatură de 40-45°C.

Randament la uscare 6-8/1.

Condiţiile tehnice de recepţie admit max. 5% impurităţi (frunze brunificate sau pătate), corpuri străine organice – max. 0,5% şi minerale – max. 1%, umiditate – max. 13%.

Compoziţie chimică: Frunzele conţin 0,2 – 0,3% acid 1-4-dicafeil-chinic sau cinarină, acid clorogenic (acid β-cafeilchinic), polifenoli, flavonozide (cinarozidă şi scolimozidă), un principiu amar-cinaropicrina; glicozidele A şi B, mucilagii, tanoizi, pectine, zaharuri, acid malic, lactic, gliceric şi glicolic, derivaţi triterpenici, săruri de potasiu şi magneziu etc.

Printr-un tratament special industrial al masei foliare proaspete se poate obţine un radament de 94% din totalul de principii active.

Acţiune farmacodinamică-utilizări terapeutice: Datorită cinarinei, flavonozidelor şi glicozidelor A şi B preparatele pe bază de frunze de Anghinare au acţiune coleretică. Măresc reziduul uscat al bilei şi stimulează excreţia biliară a colesterolului. Scade hipercolesterolemia, stimulează diureza şi activează funcţia antitoxică a ficatului. Au acţiune trofică asupra celulei hepatice.

Se utilizează în disfuncţii hepato-biliare în special în insuficienţă biliară, colicistite sub-acute şi cronice, în angiocolite, în obstrucţii parţiale ale hepatocoledocului, în hepatite sub-acute şi cronice, în ciroză. Indicat şi în hipercolesterolemii. Intră în compoziţia produselor Anghirol şi Boldocolin.

Originally posted 2012-11-01 07:24:44.