Magiunul de Topoloveni, cârnaţii de Pleşcoi, salamul de Sibiu, ţuica de Chiojdeanca, caşul de Oaş şi – mai nou – micii… Toate sunt produse alimentare tradiţionale, realizate după reţete mai mult sau mai puţin secrete, toate au mărcile protejate în România şi aspiră la certificarea europeană, deşi dintre ele numai magiunul de Topoloveni a obţinut-o deja, iar alte produse sunt în faze diverse de omologare.

Toate îşi reprezintă cu succes producătorii, le conferă o „carte de vizită” care spune mult în afaceri, pe o piaţă diversificată unde un produs trebuie să se diferenţieze, să iasă în evidenţă pentru a se vinde. Toate aceste produse, alături de multe altele, mai au un punct comun: au parcurs un drum lung şi anevoios de la reţeta transmisă din bătrâni la produsul certificat în ţară, protejat de lege şi care poate fi etichetat şi vândut sub numele cunoscut de consumatori.

 

• Tot mai mulţi producători aleg calea certificării

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, există în prezent peste 4.000 de produse alimentare atestate ca tradiţionale la nivel naţional, iar numărul lor creşte de la an la an.

Astfel, în cursul anului trecut Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a atestat peste 300 de de produse tradiţionale de la mai mult de 80 de solicitanţi.

Cele mai multe produse tradiţionale înregistrate anul trecut au fost din carne, urmate de cele din lapte, morărit şi panificaţie, legume-fructe, băuturi şi peşte.

Spre exemplu, numai în anul 2011 au fost certificate 511 produse tradiţionale din carne, 334 produse din lapte, 98 din sectorul panificaţiei, 56 din legume-fructe, 19 din categoria băuturi, 4 din peşte.

Potrivit MADR, un produs tradiţional trebuie să fie obţinut din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie care se distinge în mod clar de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii.

Numai în judeţul Iaşi, de exemplu, la sfârşitul anului 2012, existau 32 de produse tradiţionale omologate, cele mai multe dintre acestea fiind din domeniul morăritului şi panificaţiei (15), urmate de cele din categoria lapte şi branzeturi (12), 2 din categoria dulceţuri, gemuri, compoturi, şi 3 produse din carne.

Numărul produselor tradiţionale omologate ar putea să crească anul acesta la 48 dacă dosarele depuse vor fi aprobate de Ministerul Agriculturii, a declarat directorul Direcţiei Agricole Iaşi, Niculai Olaru, la ‘Antena Satelor.’

Mergând către vest, la Bistriţa Năsăud există doar 8 produse tradiţionale, majoritatea din categoria lactatelor, în timp ce judeţul învecinat Cluj are peste 200 de astfel de produse certificate.

Mai departe, judeţul Hunedoara are 30 de produse tradiţionale omologate pe plan naţional, din care 19 doar în Valea Jiului. Printre cele mai recente – dar şi originale – astfel de alimente se numără păsatul momârlănesc şi cârnatul afumat de oaie Straja – Lupeni.

„Intenţia noastră este să mai omologăm câteva produse tradiţionale, dar ar fi bine să se promoveze nu numai la nivel local, ci şi la nivel naţional, la târgurile de produse tradiţionale, astfel încât să devenim cunoscuţi. Avem produse unicat, precum  Pasta de măceşe Valea Jiului, Pasta de cătină Valea Jiului, sloiul de oaie, brânza Burebista, cârnatul proaspăt Edy Ursul, cârnatul afumat ţărănesc. Sunt nişte produse de excepţie, inclusiv  Pâinea ţărănească şi Pita bunicii. Pita bunicii la ora actuală a pătruns pe piaţa Bucureştiului, în câteva magazine,” afirmă şeful DSVSA Valea Jiului, Gheorghe Cristea, citat de citynews.ro.

Tot el explică şi beneficiile omologării. Astfel, cheltuielile – nu puţine – sunt compensate din plin the posibilitatea de a participa la târgurile de produse tradiţionale şi, eventual, de a omologa respectivele produse în pe plan internaţional, un proces care va deschide calea către bogatele pieţe din vestul Europei.

Pentru a-i sprijini pe producătorii care doresc să parcurgă etapele procesului de omologare naţională, un ordin emis anul aceste de Ministerul Agriculturii prevede că produsele agricole sau alimentare ce au dobândit protecţia indicaţiilor geografice (IGP), a denumirilor de origine (DOP) şi a specialităţilor tradiţionale garantate (STG) vor putea fi verificate şi certificate şi de organismele private de inspecţie şi certificare. Acestea din urmă sunt acreditate conform standardelor şi regulamentelor europene de către organismul naţional de acreditare din România (RENAR) sau de către alte organisme de acreditare, echivalente din Uniunea Europeană, recunoscute de MADR.

Aceste organisme private pot efectua activităţi pentru verificarea şi certificarea realităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini, în vederea dobândirii denumirii de origine protejate, indicaţiei geografice protejate şi specialităţii tradiţionale garantate ale produselor agricole şi alimentare.

Totuşi nici sectorul alimentelor tradiţionale nu este lipsit de controverse, una dintre acestea având la bază chiar creşterea foarte rapidă a numărului acestor produse. După cum relatează Adevărul, luna trecută, cu ocazia constituirii Asociaţiei Producătorilor de Produse Ecologice şi de Calitate din judeţul Sălaj, profesorul Avram Fiţiu, reprezentantul Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică, a anunţat că Ministerul Agriculturii va începe reevaluarea celor peste 4.000 de produse tradiţionale existente la ora actuală.

Potrivit aceleiaşi surse, multe din aceste sortimente nu sunt, de fapt, atât de tradiţionale pe cât se laudă, iar industria alimentară a atestat sute de produse – cu nimic tradiţionale – doar pentru a le vinde mai bine. Profesorul Fiţiu estimează că, la finalul verificării, din cele peste 4.000 de produse vor rămâne doar 500-700 cu adevărat tradiţionale.

Un avertisment similar a fost lansat – încă de anul trecut – şi într-o altă regiune recunoscută pentru tradiţiile sale culinare, Bucovina, unde producătorii tradiţionali au fost contestaţi de marii procesatori, care susţin că atestatul de produs tradiţional s-a dat mult prea uşor, iar mare parte din marfă este produsă în regim industrial, astfel că li se face o concurenţă neloială.

Potrivit unor oficiali DSVSA locali, problema produselor tradiţionale contrafăcute este discutată şi la nivel european, concluzia fiind că invadarea pieţei cu alimente pretins tradiţionale, de fapt sub standardele de calitate, compromite adevăratele produse tradiţionale, iar atunci când un procesator face un produs tradiţional se ridică semne de întrebare, chiar dacă producătorul este de bună credinţă.

Ideea a fost exprimată, foarte recent, şi de directorul general Angst, Sorin Minea, care a explicat pentru ziare.com că România, Ungaria şi Bulgaria sunt ţările europene cucele mai multe produse alimentare de proastă calitate, multe fiind falsuri, inclusiv majoritatea produselor vândute drept tradiţionale, la preţuri mari. „Ăsta e misterul României – produse de calitate slabă la preţuri mari, iar cumpărătorul admite pentru că se uită după prostii”, afirmă Sorin Minea.

El consideră esenţială o campanie care să îi înveţe pe consumatori cum să citească etichetele produselor, pe care cele mai relevante substanţe nici măcar nu sunt E-urile. „80-90% din ce cumpăraţi ca produs tradiţional e ţeapă. Dacă tranşezi un porc, toate resturile le poţi băga la cârnaţi. Mai pui soia, usturoi cât cuprinde, condimente să schimbe gustul, un pumn de glutamat ca să îl accentueze şi zici ca e reţetă de la bunica. Aiurea, râd şi curcile,” afirmă Minea, citat de ziare.com.

• Etapele procesului de certificare

Producătorii de bună credinţă care doresc să certifice un produs tradiţional vor trebui să parcurgă un proces lung şi anevoios, uneori şi costisitor, care implică multă birocraţie, inspecţii, teste, evaluări, audienţe la autorităţi de toate felurile – agricole, veterinare, fiscale etc. – plus, evident, fabricarea produsului la standardele de calitate promise.

Pe scurt, producătorul ar trebui să pregătească o serie de documente: cererea de înregistrare care va menţiona numele producătorului, denumirea produsului şi un caiet de sarcini ce prezintă câteva elemente de identificare ale produsului, care să ateste că este tradiţional.

După ce caietul de sarcini este depus la autorităţi, un inspector merge pe teren pentru a verifica datele şi a elibera un proces verbal ce stă la baza înscrierii alimentului în registrul de atestare a produselor tradiţionale.

Apoi, timp de două luni, proiectul este postat pe site-ul ministerul Agriculturii, iar alţi producători îl pot contesta. Dacă producătorul îşi doreşte şi certificarea europeană, după ce produsul devine marcă protejată naţional, dosarul este trimis la Bruxelles, unde va va fi verificat şi analizat timp de un an. În final, dacă toate corespund, produsul va primi şi omologarea UE, iar odată cu ea accesul pe pieţele bogate ale Europei.

Mergând mai în amănunt, pentru cei care îşi doresc să certifice la nivel naţional un produs Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti a pus la dispoziţie un ghid al procesului de certificare, din care redăm câteva aspecte esenţiale. Documentul poate fi găsit integral la adresahttp://www.agapis.ro/pdf/ghid_atestare_produse_traditionale.pdf

 

• Ce condiţii trebuie să îndeplinească un produs pentru a fi atestat ca tradiţional?

– să fie fabricat din materii prime tradiţionale;

– să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare tradiţională;

– să fie tradiţional în sine, sau să exprime tradiţionalitatea;

– să fie conform unui caiet de sarcini;

– tradiţionalitatea să nu fie datorată provenienţei, originii sale geografice sau aplicării unei inovaţii tehnologice.

 

Ce conţine documentaţia aferentă atestării?

Cererea de înregistrare cuprinde:

– numele şi prenumele producătorului, asociaţiei, etc;

– adresa;

– denumirea produselor pentru care se solicită atestarea;

– caietul de sarcini.

 Caietul de sarcini cuprinde:

– numele produsului;

– descrierea metodei de producţie;

– precizarea ariei geografice;

– elemente care să prezinte evaluarea caracterului tradiţional;

– descrierea caracteristicilor produsului;

– cerinţe minime şi proceduri de verificare şi control al tradiţionalităţii.

 

• Verificarea documentaţiei

Reprezentantii MAPDR din cadrul DADR judeţene, analizează dacă:

– cererea şi caietul de sarcini corespund Ordinului MAPDR 690 din 28.09.2004;

– verifică la faţa locului realitatea datelor înscrise în caietul de sarcini;

– rezultatul verificărilor faptice se înscrie într-un proces verbal care se semnează de reprezentantul împuternicit constatator şi de solicitant sau împuternicitul acestuia;

– procesul verbal se redactează în două exemplare, din care unul rămâne la solicitant şi unul la Direcţia pentru agricultura şi dezvoltare rurală judeţeană. Dacă datele înscrise în caietul de sarcini nu corespund cu realitatea de pe teren, acestea se menţionează distinct în procesul verbal şi

constituie motivaţia neînscrierii produsului în Registrul de atestare a produselor tradiţionale; dacă datele înscrise în caietul de sarcini corespund cu realitatea de pe teren, acestea se menţionează în procesul verbal care constituie actul în baza căruia produsul se înscrie în Registrul de atestare a

produselor tradiţionale.

 

Dan Bărboi, financiarul.ro

Originally posted 2013-05-20 14:25:03.