Creşterea ovinelor în sistem ecologic

  • Reproducerea animalelor crescute ecologic se bazează pe metode naturale. Este permisă inseminarea artificială, dar alte forme de reproducere artificială sau asistată sunt interzise.
  • Aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, tăierea cozilor, tăierea dinţilor, retezarea coarnelor, nu trebuie efectuate sistematic în fermele ecologice. O parte din aceste operaţii se autorizează de organismele de inspecţie şi certificare, din motive de siguranţa sau dacă ele urmăresc îmbunătăţirea stării de sănătate, bunăstarea sau igiena animalelor. Aceste operaţii trebuie efectuate la vârsta cea mai potrivită de către personal calificat, astfel încât suferinţa animalelor să fie redusă la minim.
  • Castrarea fizică este permisă pentru asigurarea calităţii produselor şi menţinerea practicilor tradiţionale de producţie
  • Condiţiile de adăpostire a animalelor trebuie să corespundă cerinţelor lor biologice, fiziologice şi etologice.
  • Adăposturile trebuie să fie bine izolate termic, ventilate natural şi iluminate astfel încât să asigure animalelor un microclimat de confort, cu temperatură şi umiditate optime, curenţi de aer adecvaţi, iar concentraţia de gaze, nivelul de pulberi şi aeromicroflora să se încadreze în normele de igienă.
  • Spaţiile în aer liber, suprafeţele de exerciţii în aer liber sau traseele exterioare trebuie să ofere, în funcţie de condiţiile meteorologice locale şi de rasele respective, o protecţie suficientă împotriva ploii, vântului, soarelui şi temperaturilor extreme. Adăpostirea animalelor nu este obligatorie în zonele unde condiţiile climatice corespunzătoare permit ca animalele să fie ţinute în mediul exterior.
  • Densitatea de populare a animalelor şi măsuri pentru evitarea păşunatului excesiv:
  • Densitatea animalelor în adăposturi trebuie să garanteze confortul şi bunăstarea animalelor în funcţie de rase şi de vârsta animalelor. Trebuie avute în vedere nevoile comportamentale ale animalelor, mărimea grupului şi sexul animalelor.
  • Densitatea optimă trebuie să asigure bunăstarea animalelor punându-le la dispoziţie un spaţiu suficient pentru a sta în picioare natural, pentru a se aşeza cu uşurinţă, pentru a se întoarce, pentru a-şi face toaleta, pentru a putea sta în toate poziţiile şi a face mişcări naturale. Este interzisă ţinerea animalelor în stare legată.
  • Suprafeţele minime ale adăposturilor şi ale spaţiilor de exerciţiu în aer liber şi alte caracteristici locale de adăpostire destinate diferitelor specii şi categorii de animale sunt stabilite şi prezentate în normele metodologice privind agricultura ecologică.
  • În aer liber, densitatea de populare a animalelor care se găsesc pe păşuni sau pe alte fâneţe, terenuri umede sau
    ierboase sau alte habitate naturale sau seminaturale, trebuie să fie suficient de scăzută pentru a evita erodarea solului şi exploatarea excesivă a vegetaţiei.
  • Adăposturile, ţarcurile, echipamentele şi ustensilele trebuie să fie curăţate şi dezinfectate astfel încât să prevină toate infecţiile încrucişate şi dezvoltarea organismelor purtătoare de boli. Fecalele, urina şi hrana nemâncată sau dispersată trebuie înlăturate ori de câte ori este necesar pentru a reduce la minim mirosurile şi pentru a evita atragerea insectelor şi a rozătoarelor.

Tabel 2: Suprafeţele minime ale adăposturilor în interior şi exterior pentru oi şi capre

Suprafaţa interioară
(suprafaţa netă disponibilă animalelor)
Suprafaţa exterioară
(zone de exerciţii, excluzând păşunile)
m2/cap m2/cap
1,5 pe oaie /capră
0,35 pe miel /ied
2,5 pe oaie / capră
3 oaie cu miel /ied
  • Furajarea animalelor este condiţie de calitate a producţiei, respectând cerinţele nutriţionale ale animalelor în diferite stadii ale dezvoltării lor.
  • Practicile de îngrăşare sunt autorizate în măsura în care sunt reversibile în orice stadiu al procesului de creştere.
  • Hrănirea în exces a animalelor este interzisă.
  • Animalele se hrănesc cu furaje obţinute din agricultura ecologică.
  • Animalele se hrănesc, de preferat, cu furaje produse în propria ferma iar, în cazul când acest lucru nu este posibil, se utilizează furaje din alte ferme care respectă regulile producţiei ecologice.
  • Furajul în conversie utilizat în raţiile medii este de maxim 30%. Atunci când furajele în conversie provin dintr-o unitate proprie, acest procent poate fi ridicat până la 60%.
  • Furajarea animalelor tinere se realizează pe bază de lapte natural, de preferinţă lapte matern. Toate mamiferele trebuie hrănite cu lapte natural pe o perioadă de 3 luni pentru bovine, bubaline şi cabaline, 45 zile pentru ovine şi caprine şi 40 zile pentru porcine.
  • Dacă este cazul, A.N.P.E. indică arealele sau regiunile unde se practică transhumanţa, fără a aduce prejudicii prevederilor privind furajarea animalelor stabilite în norme.
  • Pentru erbivore sistemele de creştere se bazează pe utilizarea la maxim a păşunilor în funcţie de disponibilitatea acestora în diferite perioade ale anului. Minim 60% din materia uscată din raţiile zilnice, trebuie să cuprindă furaje grosiere, proaspete sau uscate, sau însilozate. Organismele de inspecţie şi certificare aprobă o reducere cu 50 %, pentru animalele în lactaţie pe o perioadă maximă de trei luni pentru fiecare lactaţie în parte.
  • Prin derogare, procentul maxim de furaje convenţionale aprobat pe an, este de 10% pentru erbivore şi de 20 % pentru alte specii. Aceste valori sunt calculate anual, în procente din materia uscată a furajelor de provenienţă agricolă. Procentul maxim aprobat de furaje convenţionale în raţia zilnică, cu excepţia perioadei de transhumanţă, trebuie să fie de 25%, calculat ca procent din materia uscată.
  • Prin derogare, când producţia de furaje este compromisă, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, organismele de inspecţie şi certificare aprobă pe o perioadă limitată, pentru o anumită zonă, folosirea unui procent mai mare de furaje convenţionale.
  • Se interzice utilizarea organismelor modificate genetic şi a derivatelor lor în obţinerea de furaje, materii prime, furaje compuse, aditivi furajeri, auxiliari de fabricaţie pentru furaje şi de alte produse utilizate în furajarea animalelor.

Prevenirea bolilor şi tratamentul veterinar în producţia animalieră ecologică se bazează pe următoarele principii:

  • selectarea corespunzătoare a raselor sau speciilor de animale
  • aplicarea practicilor de creştere a animalelor corespunzător cerinţelor fiecărei specii, încurajând rezistenţa ridicată la boli şi prevenirea infecţiilor;
  • utilizarea furajelor de calitate, asigurarea unei mişcări curente şi accesul la păşuni, în scopul stimulării imunităţii naturale a animalului
  • asigurarea unei densităţi corespunzătoare a animalelor, evitând astfel supraaglomerarea şi orice alte probleme de sănătate ce pot rezulta din aceasta

Atunci când un animal se îmbolnăveşte sau este rănit, acesta trebuie tratat imediat, şi izolat în adăposturi corespunzătoare.

Utilizarea medicamentelor de uz veterinar în creşterea animalelor prin metoda de producţie ecologică se bazează pe respectarea următoarelor principii:

  • produsele fitoterapeutice, produsele homeopatice ca şi oligoelementele, se utilizează de preferinţă în locul medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteză sau antibioticelor, cu condiţia ca ele să aibă un efect terapeutic real pentru speciile de animale cărora li se adresează şi pentru starea de sănătate căreia îi este destinat tratamentul;
  • atunci când utilizarea produselor de mai sus nu este eficientă sau dacă produsele nu sunt eficiente în combaterea unei boli sau tratarea rănilor şi tratamentul animalelor este indispensabil pentru evitarea suferinţei sau chinului animalului, este posibil să se recurgă la medicamentele veterinare alopatice chimice de sinteză sau la antibiotice, numai sub responsabilitatea medicului veterinar;
  • utilizarea medicamentelor de uz veterinar, alopate chimice de sinteză, sau a antibioticelor în tratamentele preventive este interzisă

În completarea principiilor de mai sus se aplică următoarele reguli:

  • este interzisă utilizarea substanţelor de stimulare a creşterii sau a producţiei ca şi utilizarea hormonilor sau a altor substanţe similare pentru controlul reproducerii sau în alte scopuri. Hormonii se administrează numai unui animal determinat în cadrul unui tratament veterinar curativ;
  • sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor sau tratarea clădirilor, echipamentelor şi instalaţiilor, conform legislaţiei naţionale, inclusiv utilizarea de medicamente veterinare imunologice, atunci când o afecţiune a fost depistată ca prezentă într-o anumită zonă în care este amplasată ferma de producţie.

Atunci când se utilizează medicamente de uz veterinar, se indică clar tipul produsului, precum şi detaliile privind diagnosticul, posologia, metoda de administrare, durata tratamentului şi termenul de retragere legal. Aceste informaţii trebuie comunicate organismelor de inspecţie şi certificare înainte ca animalele sau produsele animaliere să fie comercializate ca produse ecologice. Animalele tratate, trebuie să fie clar identificate, individual în cazul animalelor mari, individual sau pe loturi, în cazul păsărilor şi a animalelor mici.

Perioada de aşteptare între ultima administrare, în condiţiile normale de utilizare a medicamentelor veterinare alopate aplicate unui animal, şi producţia de produse alimentare provenind de la acest animal, cu referire la modul de producţie ecologică, este dublă faţă de perioada de aşteptare legală, sau în cazul în care această perioadă nu este specificată, ea este de minim 48 de ore.

Dacă un animal sau un grup de animale primeşte într-un an, două sau maxim trei tratamente pe bază de medicamente veterinare alopatice chimice de sinteză sau de antibiotice, cu excepţia vaccinurilor, tratamentelor pentru paraziţi şi planurilor de eradicare obligatorii, aceste animale sau produsele obţinute de la acestea, nu se pot vinde ca produse ecologice. Animalele respective trebuie să parcurgă perioada de conversie, cu acordul organismului de inspecţie şi certificare.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Beciuri / Pivniţe

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse. Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-50 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Reparatii la terasele hidroizolate cu membrane bituminoase

http://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase. La toamna sau la iarna poate fi prea tarziu.

Comentati si dvs

  

  

  


*

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>