Cultura de afine de la Orastie, judetul Hunedoara

Culegătorul de afine

Afacere cu afine, cine ar fi crezut că rentează? Chilianul Gonzalo Jara a pariat pe acest business în România. Însă profitul rodeşte abia după cinci ani. Numărul 13 al revistei de business Forbes România analizează afacerile cu afine, ale căror marje de profit ajung la 80%.

Gonzalo Jara, şeful filialei din România a companiei Vital Berry, unul dintre cei mai mari producători de fructe din America de Sud, a încercat să vândă lanţului de hipermarketuri Real afinele de pe cele 22 de hectare pe care firma le deţine în zona Orăştiei. Însă, întâlnirea cu achizitorul de fructe al retailerului s-a terminat în cinci minute.

Comerciantul nu a fost interesat de oferta lui Jara, întrucât avea deja contractate importuri şi voia ca livrările să se facă de trei ori pe săptămână, nu o singură dată, cum dorea Jara.

Paradoxal, în timp ce afinele din hipermarketurile şi supermarketurile din România provin fie din Chile, chiar de la Vital Berry!, fie din Polonia, şi se vând cu 10-12 lei caserola de 150 de grame, producţia de 25 de tone de afine a omului de afaceri chilian este livrată către Germania. Dar cum de a ajuns un om de afaceri tocmai din Chile să bată la poarta unui hipermarket din Bucureşti?

Căutări prin Europa

În vara anului 2006, când a poposit în comuna Beriu, de lângă orăşelul hunedorean Orăştie, Gonzalo a simţit că şi-a găsit liniştea. Până atunci, timp de trei luni, căutase cu febrilitate, precum Norah Jones în filmul „My Blueberry Nights“ („Nopţi albastre ca afinele“), locul perfect în care să cultive (ce altceva decât) afine. Inginerul agronom Gonzalo Jara trebuia să lanseze afacerile în Europa ale companiei chiliene Vital Berry.

Concret, „conquistadorul“ avea o misiune clară: să găsească terenuri cu soluri acide, dar ieftine, în zone muntoase, cu climă blândă, ideale pentru cultivarea afinelor. Iar asta neapărat în Europa, aflată în contra-sezon de producţie cu sud-vestul Americilor. Lucru esenţial pentru a putea asigura o productivitate continuă. Dezvoltarea companiei pe bătrânul continent era necesară pentru că cererea de afine explodase mai ales în Germania.

La Beriu, Gonzalo Jara găsise exact ceea ce căutase. Drumul până în România nu fusese simplu. Avea 27 de ani şi era proaspăt angajat la Vital Berry. Unde mai pui că nici nu suferea fructele ăstea mărunţele cu gust acrişor şi sălciu, de un albastru-mov desprins parcă din „Noaptea înstelată“ a lui Van Gogh! Nici acum nu le înghite.

Mina de aur

Afacere cu afine, cine ar fi crezut că rentează? Teoretic, un hectar de teren cultivat cu arbuşiti de afini, ajunşi la maturitate, aduce o recoltă de 30 de tone de fructe. Comercializate la un preţ minim de en-gros de 4 euro pe kilogram, afinele generează încasări anuale de 120.000 de euro.

Lângă Orăştie, hectarul se vinde cu 2.000 de euro, cheltuielile cu întreţinerea acestuia ajung la 15.000 de euro, în timp ce costul cu cei 3.000 de arbuşti plantaţi se ridică la cel mult 3.000 de euro. Profit de 100.000 de euro la hectar din afine! Sună bine, nu-i aşa? Gonzalo Jara ştia acest calcul, nu mai avea motive să tresară.

În 2006, a cumpărat, în numele firmei Vital Berry Marketing Rom, aproape şapte hectare în Beriu, iar în toamna aceluiaşi an a plantat primii arbuşti de afine. Un an mai târziu, a mai achiziţionat 15 hectare de teren, tot în jurul Orăştiei. Deşi nu sunt nişte fructe pretenţioase, afinele i-au dat bătăi de cap: în fiecare vară stă cu frica-n sân să nu cadă grindina sau frigul să nu vină prea devreme.

Prima recoltă

Recolta din acest an, prima mai consistentă de la demararea investiţiei în România, nu a fost deloc bogată – doar 25 de tone de fructe recoltate de pe 22 de hectare. Iar asta pentru că tufa de afin ajunge la maturitate după cinci ani, astfel că arbuştii lui Gonzalo Jara sunt mici, acum. Vor ajunge la maturitate în 2011 şi vor fi roditori încă 30 de ani. Gonzalo este om răbdător. „Afinele m-au educat aşa“, spune el, într-o română lălăită, învăţată de la proaspăta lui soţie, o ardeleancă.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Beciuri / Pivniţe

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse. Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-50 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii si de 100 de ani.

Reparatii la terasele hidroizolate cu membrane bituminoase

http://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase. La toamna sau la iarna poate fi prea tarziu.

Comentati si dvs

  

  

  


*

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>